Posts by Neliniştitu':
Arhiscurtă în stil propriu
…via Brightie.
Într-o seară, merg la restaurant cu Elice şi Ventuză. Ne-aduce garsonu’ specialitatea casei, nu ştiu ce raţă cu cireşe maraschino. Elice, mare amator de dulciuri, a adunat, fără a ne pune vreo întrebare ajutătoare, toate cireşele şi le-a pierdut pe gât dintr-o înghiţitură.
A doua seară am mers la un restaurant vecin, făinuţ şi slab luminat. “Bă, a fo’ bună raţa aia de-aseară, hai să mai luăm una!”, face plescăind Elice. Şi comandăm. Cum spuneam, era cam întuneric pe masă şi de jur-împrejurul ei. A venit raţa, parcă mirosea altfel, da’ am zis c-o fi de la vreme. Elice s-aruncă din nou pe cireşe, le pune grămadă, face gura pâlnie şi le-aruncă în ea.
Subit, ţăranu’ beleşte ochii extrem, iar dinţii îi aveau albu’ la vedere. M-am aprofundat mai bine spre el şi prin gura larg deschisă am desluşit: “Ahpfă, apfăăă…”.
Am crezut că a făcut alergie la atâta maraschino, al dreacu’ hulpav, ori vreo maraschină d-aia a luat-o mai pe lângă drum şi s-a înecat prostu’. Am pescuit o sticlă de pe tava unui garson trecător şi i-am stors-o lu’ Elice pe meclă. Apoi îl întreb pe garson ce draci de raţă cu maraschino ne-a adus. “No, senor!”, face ăla cu zâmbetu’ pân’ la urechi. “Maraschino finiş tunait! Raţa dumneavoastră a fost cu chili!”
Relaş, tătuţilor, relaş…
A sosit momentul să-mi iau o pauză de la cele de zi cu zi şi să purced într-o aventură de câteva ore la pescuit. Eu n-aveam de niciunele, care este, dar avea un pretenar undiţă şi cârlige. Mi le-a împrumutat, deh! Meritul meu a fost punga cu seminţe, he-he! Heee… Valuri, mare, linişte, briză, un […]
Să vă împărtăşesc un secret…
Cap II – Unde se intalnesc regele si cardinalul Datorii: Flavius, Gabriela Elena, Hobbitu’.
Mulţam fain, Akismet!
Drăgălaşul ucigător de spamuri cu viagre şi porneturi m-a curăţat de vreo 3500 de spamuri, de când m-a trecut Vaxxi pe WordPress. Într-un an şi ceva e mult, să dea boala! La el acasă statisticile zic că mai bine de 80% din comenturi sunt de la tot felul de labagii. La mine este cu puţin […]
Copănoase pe jar şi pe aripile vântului
Nu, nu voi scrie despre picioarele lui Vivien Leigh din cartea lu’ tanti Mitchell (sau ăla a fost film după cartea lui Gable? Nu mai ştiu că a fost demult, he-he!), ci este vorba de încă o ieşire pe bloc, urmând chemarea naturii. Deh! Dacă a venit căldura, unde boala să mergem repede şi eficient […]