Verişoară, verişoară, ai uitat cum e în ţară!

„O mai ştii pe vară-mea, Tuţa?”, mă interpelează telefonic, într-una dintre zile, o veche pretenară scăpată de nămeţii din Buzău. „Aia de vorbea ca banda scăpată pe autoreversu’ de la casetofonu’ rusesc al lu’ Gigi Bahama?”, caut eu prin memorie. „Da, da, aia!”, se bucură sincer creatura. „Eh, ce-i cu ea? S-a înmulţit? A îmbogăţit Germania cu un încă un mutant?”, încerc eu variantele de răspuns.

„Nooo… Mă sună alaltăseară, că, tu, am văzut că la voi e revoluţion, schimb de ăsta, cum îi zice… aşa, schimb de guvern und vinter greu, că nu mai poţi să te pişi de limba ei, că numa’ nemţeşte vorbeşte şi-i plecată abia de doi ani, deci, tu, e situaţion greu la voi, pot să hilfe la voi cu ceva? Nu fată, stai cuminte, ne descurcăm cum putem, i-am zis eu. Mă, libe, sigur? Spune daca pot să te ajut cu ceva, că niht das problem, avem resorsăn. Nu, fată, stai liniştită, i-am repetat, că ce dracu’, mă, proasta prea ne crede sărăntoci, a dreacu’ parnevită!”

„Parnevita asta sună ca un fel de boală”, râd eu. „O fi, nu zic, că prea se fălea!”, pufneşte ea în telefon. „Stai să beau nişte apă, că mi s-a uscat limba de draci!”, zise pretenara. „Să nu închizi, că viu acuşi!”

După câteva ghiorţăieli, revine plescăind în semnalul celular: „Aşaaa… Cum îţi spuneam, mai vorbim de una, de ailaltă, de Saviola cu gâtu’ ca gladiola, aia de sugea ţuica de la nea Constandin mai ceva ca motopompa lu’ moş Scânteie, pompieru’, că a ajuns bine şi i-a turnat doi plozi unui baron de printr-un judeţ d-ăla nemţesc de-al lor, land parcă-i spune, şi-acu’ baronează moşia lu’ ăla de la ţară, că ce mai e pe la Nehoiu, pe la Buzău, cât mai e kilu’ de cartofi şi alte chestii, de-ale noastre, muiereşti, de frau, ha-ha! Când credeam c-am scăpat de ea, mă ia iar la frecat ridichii: Fată, dacă ai nevoie de ceva, spune-mi. Eu că nu, fată, fii cuminte, ea că zău, dacă pot să te ajut, spune-mi şi se rezolvirăn.

Văzând că nu se pótole din insistenţele de bogătană, i-am aruncat varianta sinceră: Tu, Tuţo, trimite-mi 500 de euro să-mi plătesc rata la casă şi întreţinerea pe decembrie!

Pauză, pauză, pauză… Parcă îi luase curentul la conac, să dea boala! Bine, bine, a zis ea după ce-am întrebat-o eu dacă mai e la telefon. Stai să vorbesc cu Franz şi te sun eu, cum să nu! Şi a închis. Mâine se fac 3 săptămâni jumate de când s-a produs ce ţi-am povestit.”

S-a oprit preţ de o clipă şi am auzit-o oftând. Mi-a fost nu ştiu cum să zic ceva, de frică să nu declanşez alte alea.

„Io n-am pretenţii de la ea”, a revenit pretenara cu aer proaspă în plămâni, „că ştii cât de proastă a plecat în Germania, şi, se vede treaba, nu s-a deşteptat vreun pic, ba dimpotrivă! Da-s supărată pe bărbac-su, că-i băiat deştept, citit şi are funcţie de nu ştiu ce director pe la firma aia de face fioane de păr… Zeamăns, aşa.

Apoi, dacă nici nemţii nu mai sunt de cuvânt, s-alege prafu’ de UE-le lor, mă, ascultă de la mine. Hai, te pup!”, încheie ea cu năduf. „Hai, şi eu!”, zisei la rându-mi, fericit că am scăpat.

„Stai, nu-nchide, că uitasem!”, se auzi ea strigând în eter. „Da? Ce s-a întâmplat?”, încerc eu valenţa politeţii. „Mai sună şi tu, calicule, că mi-am mâncat toate minutele cu tine. Iote-al boalii, ai ajuns la Bucureşti şi nu mai ştii să-ţi bagi deştu-n telefon! Adică, sună Tuţa din Germania şi tu, la doi paşi, acilea, nu eşti în stare să dai un semn să vezi dacă am nevoie, baremi, de două-trei sute de euro.”

De bine: Teo Negură, Zinnaida, Dana.

Tags: fun, nebunii, poveşti, râzi