Adevărata poveste de Buzău, în microbuz şi tren – Reeditată by Păfurişa
Odată cu acest articol, inaugurez o nouă categorie, aceea a “invitaţilor musafiri” (vezi “Speşăl Ghestar”), adică cine doreşte să bage ceva scriptic şi să devină celebru prin intermediul blogului meu, he-he! Pe lângă faptul că ideea mi se pare haioasă, cre’ că este şi inedită. Aşa că, cine pofteşte, îl invit cu încredere să introducă un material cu e-mail la mine şi voi posta articolul exact aşa cum e scris de autor. Mă gândesc să lansez şi un concurs cu cel mai votat articol… Da’ mai vedem.
Ideea mă bântuia din vechime şi am scos-o de la naftalină din cauza Păfurişei şi a bătăii la cap cu povestea din tren. Aşa că, inaugurarea rubricii “Speşăl Ghestar” este făcută de… ta-daaaa! Păfurişaaa!
Dragi telespectatori, ‘aideti sa va povestesc eu cum a fost de fapt, pentru ca fiecare are propria lui perceptie asupra realitatii insa unii au chiar capacitatea de a’si creea una.Asadar, pe vremea cand Umflatu avea masina in service MIE mi se facuse dor de sor’sa. Trecem rapid peste fazele lacrimogene cu “nu ma intereseaza, te parasesc, ma duc la sor’ta”, “bine, du’te”, “o sun pe sor’ta si’i zic ca tu nu vii, ca nu’ti e dor de ea, ca n’o iubesti”, “bine, sun’o” si ajungem direct in… mijlocul strazii cand impreuna cu geanta cu floricele si un Umflat care dadea marunt din buze pe sub mustata incercam sa configuram un traseu pietonal catre gara Obor unde trage microbuzul de Buzau.
Dupa ce ne’am invartit amandoi ca’ntr’o caldare in jurul intersectiei din Baneasa (aia, aia unde pietonii sunt in trafic precum sobolanii de laborator in labirint cand dau aia drumu’ la pisica, am vazut eu faza asta in niste filme) in speranta de a ne transporta in comun, am renuntat rapid din motive de lipsa de bilet si din exces de comoditate plus ora tarzie si am ajuns la un acord mutual sa luam taxiul. Luam taxiul , ajungem la autogara tre’sa platim. Eu, fiind o doamna in esenta mea, n’am simtit nevoia sa ma ingrijorez in privinta banilor. Insa Umflat, fiinta responsabila imi sugereaza discret “plateste!” . Surazatoare si constienta de situatie il luminez “plateste tu, e randu’ tau”.
Dam iarasi pe ffw peste faza penibila cu “esti nebuna, daca n’aveam sa platesc taxiu???” eu indicand relaxata catre un bancomat care ulterior mi’a scuipat ostentativ cardul nedorind pur si simplu sa’l accepte din motive bine intemeiate si numai de brd societe in general de cacat stiute. Nu mai stiu cum am facut rost de bani, cert e c’am mancat ceva la impinge tava, un impinge tava unde nu se fuma, fumatul fiind un aspect important al existentei mele deorece ma simt haituta si persecutata, parca as avea o boala urata de piele atunci cand intru intr’un local unde nu se fumeaza. Discriminare!
Ne relocam in statia de maxi taxi unde am fumat rapid vreo 2 pachete jumate sa’mi sting amocu’ si incepand deja sa regret ca n’am ales’o pe mama ca destinatie finala, nu de alta dar mama sta’n Bucuresti.
Faza cu microbuzu’ v’a povestit’o Umflatu’ si am punctat eu pe unde am considerat. La Buzau ostilitatile s’au desfasurat conform planului, cred ca atunci s’a petrecut si treaba cu puiul infipt in sticla. Booon, si am ajuns la momentul crucial cand trebuia sa ajungem iar acasa. Eram oarecum presati de timp si de situatie pentru ca odata ajunsi acolo ne relaxasem total si uitasem ca mai tre’ sa ne si intoarcem. Si cum stateam noi care pe canapea, care pe futeuil, care pe jos, care scobindu’se’ntre dinti, intre degetele de la picioare, in nas sau aleatoriu, pe Umflat il loveste simtul realitatii (proprii) undeva adanc, adanc in fiinta si graieste suav “ba, noi cu ce pana mea plecam?”. Raspunsul meu in situatii de criza a venit si de aceasta data prompt “nu stiu, ma duc sa fumez o tigara”.
Sor’sa, care gateste pe masura apetitului nostru probabil ca a calculat rapid in minte ca 2 (ei) + 2 (copiii lor) + 2 (noi) > 1 (perechea ei de maini) + 1 (pat) ca sa ne mai poata suporta inc’o noapte si’o zi cel putin asa ca ne’a oferit nenumarate alternative. Varianta microbuz a picat prima (“bag ceva’n microbuzu tau, fa, cu cine m’o mai prinde pe mine vreodata venind la tine la Buzau intre toti meltenii aia” citat din Umflat cu privire la concetatenii sai despre care nu ne’am decis inca daca’s moldoveni sau nu. Maica’mea zice ca da, iar eu o aprob asta numa pentru ca ii da lui Umflat un aer de Stefan cel Mare pornit pe cafteala cand contracareaza sigur pe el “eu sunt regatean ca voi”, de parca asta mi’ar fi micsorat vreodata intretinerea si mi’ar fi crescut salariul.). Desigur a ramas varianta tren, care mie mi’a suras pentru ca nu mai fusesem demult si’n plus perspectiva de a nu fuma inca doua ore si ceva ma’ngrozea. Deduceti voi cam de cand demult mai exact nu mai fusesem eu cu trenul.
Pa, pa, pupi, pupi, fa eu nu mai vin fara matiz, etc, ajungem la gara dupa ce am prospectat in prealabil mresul trenurilor pe net. Mergem sa luam bilete. Coada mare, nenica, mare de tot. Ne asezam, ne vine si noua intai randu’ apoi rau cand ne zice aia ca ne costa iar 2 sute cincizeci de mii pe cap de vita furajata si specifica “dar sa stiti ca sunt fara loc”. Asta nu a rezonat in nici un fel in capsorul meu mult prea apasat de griji insa ceva, ceva mi s’a parut suspect cand si Umflat a cascat ochii basedowian la mine si a intarit spusele blazatei lovite de menopauza de dincolo de gemulet. Apropo, care pana mea e ideea cu gemuletele alea care nu ajung pana jos la tejghea de tre’sa te apleci ca sa vorbesti pe’acolo? Cre’ca cine le’a proiectat s’a distrat teribil cand a vazut ca toti prostii se apleaca si se chinuie sa vorbeasca prin crapatura aia. Ce e asta? Un fel de umilire in fata sistemului ca la biserica asa. Si culmea, functionarul de dincolo nu schiteaza nici un gest, sta drept si sfidator pe scaunel si’ti recita ceva, nu intelegi ce si te chinui si… In fine, revenind, ajungem la peron, vine trenu’, ma aburc cu greutate in tren.
Si dupa cum v’am zis, eu sunt o lady. O lady gaga in zilele bune. Odata ajunsa in tren milady isi cauta elegant un loc unde sa’si puna geanta cu floricele jenata fiind de tot felul de concetateni care miroseau puternic a neregateni. De data asta s’au inversat rolurile Umflat fiind cel foarte relaxat si eu fiinta cu ochi umezi si sinceri care cauta alinare sau un strop de confort. Zice “lasa’ti si tu alea aici”. “Aici” insemnand undeva pe culoarul ala stramt unde era un du’te-vino Acuma, daca ati vazut Shrek, in Shrek II mi se pare ca e faza aia cand face vrajitoru ala o ghidusie de intra spiritu’ lu’ magarus in pisoi si spiritu’ lu’ pisoi in magarus si vine momentu’ cand ii prind pe ei niste strajeri iar pisoiu care era de fapt magarus incearca sa faca fetisoara aia demna de mila… E, cam asa aratam eu, precum pisoiul din Shrek intruchipat in magarus, strangandu’mi la piept gentuta mea cu floricele si intreband candid: ”Unde sa le las… aici pe mijlocul culoarului?” Deci tin sa precizez nu dintr’un acces de falsa burghezie ca in meseria mea trebuie sa am mereu un zambet stralucitor. Bine si asta, recunosc.
Ce vroiam sa zic de fapt e ca am de’a face cu oameni care se comporta precum vitele si se misca foarte incet. Iar acolo unde lucrez eu, culoarul este un spatiu vital care nu trebuie obstructionat in nici un caz, pentru ca altfel aia de se opresc pe mijlocul culoarului actioneaza precum un dop uman oprindu’i pe ceilalti sa inainteze, desigur. De aceea mi s’a parut peste poate ca eu sa’mi las bagajelele sufletului meu fix pe culoar. Intreb cu o urma de speranta: “Dar noi nu ne asezam undeva TOTUSI?”. Umflat ma edifica: “Cristina, ce n’ai inteles? Biletele sunt fara loc”. “Bine”, zic eu consternata, “dar asta nu inseamna ca ne putem aseza oriunde? Adica nu e free seating? Ca la noi asta inseamna fara loc, te poti aseza oriunde!”. Cred ca atunci Umflat s’a simtit razbunat pentru am vazut cum ii infloreste un ranjet de suprema satisfactie in timp ce’mi da lovitura decisiva: “Draga, aici free seating inseamna IN PICIOARE, PE CULOAR”. (Draga, ala nu e free seating e free standing, da?)
Timpul s’a oprit, asa ca’n matrix cu miscari dintr’alea dramatico’artistice, si am inceput sa realizez urmatoarele:
1. 2 ore si ceva in picioare?
2. si eu am realitatea mea proprie care nu coincide cu a altora
3. clar petrec prea mult timp la servici
4. Umflat este un personaj evil
5. 2 ore si ceva in picioare?
6. NU SE FUMEAZA!
7. poftim?
8. NU SE FUMEAZA SI TRE’ SA STAU 2 ORE IN PICIOARE!
9. Umflat este un personaj evil care se uita la mine si rade
10. unde’mi e portofelu?
Daaaa… m’am resemnat cu ideea gandindu’ma ca m’au ajuns si pe mine blestemele pasagerilor care voiau sa fumeze sau sa se pise’n aterizare asa ca am incercat sa ma fac comoda (ye, rite) si sa’mi imaginez ca in “Balanta” aia statea si mai incomod si’n plus ii bagase cineva si mana pe sub fusta.
Controloru’ a fost baiat de treaba si ne’a spus ca pana la Mizil putem sa stam la clasa I. Deja ma asteptam sa vina cineva sa’mi ofere un zambet sincer profesional si’un welcome drink la intrarea in compartiment dar pana la urma intimitatea este ceva nepretuit, avand in vedere ca eram singuri in compartiment. La Mizil s’a incheiat scurtul nostru moment de fericire cand a trebuit sa ne intoarcem iar la locurile noastre platite pe culoar unde nu se fuma oferindu’mi ca ultima consolare varianta ca sor’sa ar fi putut sta in Satu Mare.
44 Comments
misto, si eu am publicat un eseu despre un politician roman intr-un univers paralel, intra sa il citesti daca ai chef…
Hehe, perspectiva feminină loveşte again 😀
Welcome, şi la mai multe ! (posturi, nu excursii feroviare, deşi au şi ele farmecul lor you know)
Mie-mi place Spesal Ghestar. Faina varianta reeditata. Sper ca o mai fie.
Si va ca de data asta fumatorii nu au fost dati la o parte (cand am fost ultima data cu trenul, m-am dat jos in mai toate garile sa ard tutun) 😀
Deci, fiecare are realitatea lui, aşa e! A mea e mai mişto, ştiu! 😀
Evident, cu toate revoltările păfureşti din comenturile de la articolul precedent, întâmplarea asta are nuanţele ei, ce nu concordă cu ceea ce s-a trăit, de fapt. 🙂
Dar ce ar fi poveştile dacă ar fi reale? Că doar nu Relitii Şou. 😆
Adevărat, la Satu-Mare se ajunge mult mai greu!
Ma inclin, insa de departe commentul lui neinfectat mi se pare cel mai pertinent. Nu, nu am chef sa citesc despre universuri paralele, in general universurile paralele de’aia sunt paralele pentru ca nu se intersecteaza.
Mi se pare intr’un fel chestia asta cu blogu’, doar ca pe mine ma loveste inspiratia ceva mai rar si vad ca mai sunt pe’aici persoane care ar putea sa aiba ceva de zis doar ca un blog personal ar fi un spatiu mult prea vast.
Da’ stii ce’ar fi deosebit? Ca cineva care are un blog personal sa devina celebru’ scriind articole pe blogul altcuiva. Oricum, nu flama celebritatii ma atragea pe mine ci dorinta de a relata o poveste in totalitate, sub toate aspectele ei.
Crisuleeee…mai facut sa rad. Nici Nelinistitul asta mic, zis Umflatul, nu ar fi reusit sa redea cu atata inversunare episodul rutiero-feroviar 🙂
Cu alte cuvinte…acum sunteti in stadiul in care asteptati sa va napadeasca rudele moldovinesti…p-aci prin Bucaresti 🙂
Noapte buna si pupici…per ambedui…
PS:Acum inteleg invesurnarea Nelinistitului pe moldoveni……cum vede o figura noua ii da cu insecticid moldovinesc…hihihi
Cu mine n-a nimerit-o….transmite-i ca sunt tele-olteanca…..sa nu uite 🙂
Aşa cum am mai spus-o, nu am nimic cu moldovenii, ci cu moldovencele. 😀
faina reeditarea. 🙂
Motivul real pentru care urasc Sageata albastra…e ca trebuie sa i sa inchida usile…la plecare…restul tipurilor de tren accepta blocajul inversunat cu 1 bucata picior, pana la finalizarea 1 bucata tigara…
A, nu, dar sa clarificam o treaba, la 2 sute cinci zeci de mii am calatorit cu tatal si mamal trenurilor,nici vorba de sageata adica deja imi aduceam aminte de copilarie cand mergeam cu mama la mare la hotel vega. Cred ca tot de’atuncea nu mai facusera curat in el.
Pssst, Neli, vezi ca doamna Criss e tele-olteanca.
Gata, draga mea, am transmis.
Si intotdeauna o femeie are mult mai multe probleme decat un barbat si in general vede mult mai colorat totul.
Sigur, sigur, femeile-s miezu’! 😀
Aşa e, femeile au mai multe probleme decât bărbaţii, dar au şi o mare abilitate de a dubla problemele bărbaţilor, dacă ai înţeles pe unde bat. 😀
🙂 🙂 🙂 vot si pentru Pafurisa. Are. Daca are, are ce sa mai. Si subscriu la fumatori, mai ales ca sunt fericita posesoare a unei brichete zippo originel, facuta cadeu de-al meu consort care a tinut sa precizeze ca lui si-a luat una oarecare, la pret infinitzecimal mai mic, vrind prin aceasta sa sublinieze oaresce da’ nu-i mere cu mine – tot mai tre sa cotizeze :)). tre sa recunosc ca avuserati ceva Curaj (tre sa fiu civilizata) sa plecati cu trenu din ieczact motivele intimpinate.
rogu-va sa nu vorbim despre axiome daa? (care nu se cere ele demonstrate) femeile e! si cand barbatu E, ce are el langa si primprejur de-i face aura??? eee! despre un “daaar” care formeaza si anume paradoxu’ cazurile particulare NU se generalizeaza deci iar ajungem la axiome. 🙂 🙂 🙂
Ho, că n-a dat nimeni cu axioma! A fost doar o constatare desprinsă din realitate şi multă experienţă. 😀
In cazul asta, ar trebui sa ma consider o fericita ca nu sunt moldoveanca, cu atat mai mult stiind ca nu o sa avem niciodata nimik de impartit…:)
Acolo unde lucreaza naratorul nu se primesc si tichete de vacanta ? nu se dau si ceva trasee la free, asa, ca la cheferisti ?
Mi se pare mai simplu ca , data viitoare, sa incercati o tura in Algrave. Pare mai simplu decat descrisul Bucuresti – Nehoiu.
Adica orasul unde moldovenii se nasc direct regatzeni 🙂
nu de alta dar, moa, sunt cu scoala absolvita pe vremea comunistilor odiosi. Atunci ne invatau ca Buzaul e in “Muntenia, Oltenia si Dobrogea”
😀
servus!
super idee… asta cu autorii invitati, zau ca da… Dar apropo de drumurile Buzăului, la autobuzele alea care circulă p-acolo nu le mai zice… “Rată” sau “Rate”? “A venit Rata, ţaţă Finiţo!”… Parcă aud. Desigur, ratele alea vorbeau despre trecerea masinilor în… rate de timp şi nu de bani ca acum. Aş răspunde acum… “Ei, ţaţă Finiţo, vin ratele de nu se mai termină acuma!”… 🙂
Toate cele bune!
WhiteWolf,
Scuze că mă bag în conversaţiune, da’ era vorba de Bucale-Obor-Buzău, nicidecum de Nehoiu. Pe traseul Bucale-Filaret-Nehoiu vorbim despre cu totul şi cu totul o altfel de civilizaţiune. 😀
Flavius,
Mulţam fain, tătuţule!
Da, aşa le zice, “rata de Buzău, de Varlaam, de Pătârlagele”…
Cât despre continuarea ideii, vorba poetului: “Aştept provincia!”. 😆
Asaaaaa…
S’o luam punctual, ca asa m’a sfatuit propritaru’ de blog. Unde eram?
La maia. Deci cine are noroc, are, cine n’are, n’are. Eu mi’am luat brichete de la Bacau. 5. Cu femei dezbracate ca sa nu mi le fure colegele, ca pe la servici toate se oripileaza cand imi cer bricheta. Acuma nici la servici nu se mai fumeaza, tre’sa mergem in toaleta si ma simt ca’n liceu din 2 motive: 1. ca fumez in toaleta ca’ncepatorii si 2. pentru ca am deja multi colegi nascuti cam pe cand eram eu in clasa I. Am ramas socata zilele trecute de faptu’ ca cineva nascut in ’90 are voie legal sa bea bere. Nici nu stiam unde sa ma uit in buletin la ala.
Acolo unde lucrez eu, White Wolf, se pune problema daca nu cumva ar fi o idee buna sa puna scaune de bar sau sa dea locuri in picioare. Asa ca am sa’ti raspund si tie cum mi’a raspuns mie sagalnic, pe la inceputurile mele, o tanti de la concurenta “in aviatie orice (si oricine) este posibil.” A, da, cat despre Buzau, eu ma referam la autorul blogului ca e din Nehoiu, care este in Buzau da’ e mai pe sus incolo. Nu toti buzoienii e moldoveni, nu ma avant asa departe.
Eu despre rate fie ele de Buzau, Filaret, Nehoy (cum ii place lu’ maman sa zica), fie la masini de spalat,aspiratoare, aipoade si alte etcuri nu prea am cunostinte si sper sa nici nu am prea curand. Asta cu Buzau’ a fost asa, din spirit de aventura.
“Rău’ altuia”, ca reper, mă redresează şi pe mine destul de adesea (!!!), uneori până la dispariţia oboselii, chiar până la a intenta faze din sporturi (ex. fotbal, la care chiar nu mă pricep…) cu rating mare. Aştept, cu interes – cum al’fel – ceva “~ reloaded”. E prea mult, poate, da’ şi de la mine aşteaptă alţii!.. 🙁
Da. Multe succese pe ramura. Multumesc. Ceea ce’mi doresc si mie. 🙂
Iar s-a intamplat sa fie frumos. Multumiri tuturor – din partea mea – si cred ca, odata si odata, va da si proprietarul o chindie pentru a ne multumi ca-i infrumusetam peisajul pe aici
Una peste alta, am retinut ca femeia-i miezu, cu moldovencele e bine sa ai (ce ai te priveste 🙂 ) de-a face – din cauza ca se pricep la dulcetzuri, presupun – fumatul incepe sa reprezinte o problema de prigonire si pe la mioritici, Nehoiu va ramane acolo unde ii shade bine si trenurile (sajetzi au ba) continua sa existe. Din pacate.
Nelinistitu’, daca nu-s grobian de indiscret, urmeaza sa aflam si de ce “e bune” oltencele ?
🙂
Dau, bre, de ce să nu dau? Păi, nu ziceam în primele rânduri ale scrierii de faţă?
Cât priveşte partea cu oltencele, m-ai dus cu gândul la unele anunţuri din ziarele de acum ceva ani, care conţineau atâta: “Oltence fierbinţi, tel. 07……”. 😀
Adi, imi place Pafurisa matale, sensibla ca orice doamna, are raspuns la orice intrebare.
Săru’ mâna, şi mie-mi place! 🙂
Şi când mă gândesc că Păfurişei mele i se vede doar vârfu’, ca la iceberguri. 😀
Deci da…frumos 😀
Da, “scufundatoarea de titanice” is my middle name.
sunteţi talentaţi amîndoi
nici nu ştiu ce să zic
sunt, doar, profund încîntată să vă citesc
nu vă opriţi
ba mai mult, poate-o convingi pe păfurişă să-şi facă blog 😆
sigur nu o să o dea în “bări” ca unele care chiar nu se ştiu exprima în scris
multă baftă !
pai asa si tre sa fie: cum spunea pafurisa o doamna in esenta sa, isi pastreaza din mistere, d-aia se vede numa varfu’.
in ceea ce priveste olteanco-moldoveano-regateanca, orsicare e buna da’ numa’ daca-i gasita cu lampa lui diogene, cu stocu’ de suflet intreg la inventar 🙂 🙂 🙂
bbbb (dupa aaa-ul tau pafurisha) cre’ ca stii ca nu facui referire la “noroc” ci la “zicere” si “humor”
Domne, eu am o intrebare intrebatoare: Daca in regnul animal barbatesc se spune “i se vede varful” n-ar trebui in regnul animal femeiesc sa se spuna “i se vede sfarcul”? 😀
Pafurisha,
am ras de m-am zapacit si doresc sa te informez ca mai exista oame pe lumea romaneasca ale caror realitate coincide cu aia a ta in care: NU SE FUMEAZA equal hysteria! :))
mi-a facut o deosebita placere.
Nu ma mai laudati, ca’ncepe sa’mi placa si mai vreau. De facut blog personal, nu se pune problema, pen’ca dupa cum am mai precizat pe mine ma loveste febra scrisului mult prea rar ca sa invat toata bucatareala asta despre facut blog. Eu nu stiu sa schimb un bec, daramite sa m’apuc eu sa pun poze sau si mai si, sa scriu cu diacritice. Plus ca exista oameni specializati care se ocupa cu asa ceva, dar din pacate trebuie platiti. De’aia tot sper sa ajunga Nelinistitu’ suficient de celebru si bogat, ca de batran nu se mai pune problema. Plus ca acum ar fi urat sa’mi trag spuza pe turta mea.
Cella,
Mulţumim frumos, văzuşi răspunsul. 🙂
Iuzărete cel Curios,
Deci, e tot vârf, bre, ia mai gândeşte-te bine. 😆
Păfurişa,
Bre, locul a fost creat, deci poţi reveni oricând, vezi doară că te-ai umplut de fani, instant. Mie mi-a luat ceva luni să-i strâng, he-he!
Te mai lovi şi modestia, să dea boala, bine că-mi făcuşi mie reclamă la înţelepciune. 😆
Niciodată să nu spui niciodată! (Da, mă refer şi la făcutul de blog.) 😀
Mda, on a second thought, e tot varf si e tot roz 😀
Bingo! O a doua verificare nu strică niciodată. 😀
http://bloglenesrau.wordpress.com/2009/07/20/nelinistitu-special-pentru-tinelulu/
Mulţam fain, Cella, frumoasă surpriză şi inedită metodă de făcut cunoştinţă. 😀
Mulţam fain, Lulu, încântat teribil. 🙂
Super-aventura ! Dar cine este Pafurisha ?
O Speşăl Ghestar.