Un concert aproape de perfecţiune – White Walls, Bolthard şi BLIND GUARDIAN
Nerăbdarea mă ardea la fiinţă ieri seară, aşa că pe la 5 şi ceva (intrarea la Arene fiind la 7), n-am mai ars gazul şi i-am dat călcâie. Am plecat aşa devreme pentru că, fiind 1 Mai, credeam că e aglomerat. Aş! La 6 fără un sfert eram la poarta Arenelor. Tot atunci a început şi ploaia. Tot atunci am auzit vorbindu-se că cei care au bilete VIP or să intre la 6 fără 10.
Acum mai bine de o lună, prinsesem ultimul bilet VIP la Eventim, ceea ce nu puteam decât să mă bucur. Habar n-aveam cu ce se mănâncă, dar, dacă aveam intrare separată şi ceva mai devreme decât muritorii de rând, mă gândeam că era ceva bun. La 6 fără 5 a venit un nene să ne spună că responsabilul de turneu mai are nişte treburi şi se va întârzia intrarea.
A început iar ploaia, iar a stat, dar pe la 6 jumate ăla cu turneul s-a dres la probleme, am intrat şi am mers în spatele Arenelor, primind mult-prea-îmbucurătorul anunţ că o să vedem trupa şi o să primim poster semnat de toţi membrii şi nu mai ştiu ce CD-uri. La 7 fără 10 aveam să trăiesc incredibilul: am făcut trei poze cu trupării uneia dintre cele mai faine şi mai iubite formaţii power metal, zicând aci de Blind Guardian! Super de gaşcă băieţii, am dat mâna, ne-am pupat şi mi-am văzut de drum către, evident, eternul cort! Mi-a picat falca şi mă şi gândeam cât de textil se va auzi metalul rafinat al nemţilor.
M-am tras la merşandizuri, mi-am luat un tricou cu favoriţii serii şi, după ce s-au produs nişte interminabile probe de sunet, au apărut subit pe scenă constănţenii de la White Walls. Au fost primii care au beneficiat de BCA (Blestemul Cortului de la Arene): s-au auzit groaznic! Pentru că nu era destul sunetul naşpa, din când în când cădeau şi luminile pe scenă şi pe aiurea, lăsând puţinătatea de rocări într-o beznă magistrală. Au cântat de pe primul lor album doar două piese, “Friends for a While” şi “Curtains”, pentru că aşa cum au apărut de subit, tot aşa au şi dispărut. Oricum, stilul lor e ciudăţel, ceva alternativ + death şi alte chestii, pe care eu, unul, nu l-am gustat defel. O fi fost şi de la sunet, nu zic…
După vreo 5 minute au răsărit în locu-le “capitaliştii” de la Bolthard. Au început ceva ce semăna a probă de sunet, s-a luat lumina, stroboscoapele au trecut pe modul “agitare” (ca să se vadă ceva pe scenă, cred), apoi au intrat şi băieţii pe felie. Death de la mama lui şi plesnind de sănătate, tată! Ritm de motor Diesel pornit iarna, sunet de tăiat fier-beton şi voce de turnat fontă la Hunedoara! Băieţii au tocat vreo 4 piese din cele 6 ale primului lor EP “Password Invalid”. S-au remarcat de departe “The Sphere” şi la mică distanţă “Thin Ice”, piese adevărate, de concert. Trupa e de urmărit…
Între timp se mai strânsese ceva rocărime, ajungând să umple cortul aproape de jumate. Din experienţa mea la cort, vă pot spune că a fost cel mai slab concert ca prezenţă rocăristică. Or fi fost micii de 1 Mai… Oricum, cei care au fost prezenţi s-au văzut de la distanţă că-s fanii nemţilor!
Nu-mi termin bine gândul care-mi spunea că dacă organizatorii se mişcă aşa de rapid o să ajung acasă înainte de a închide magazinele, că pe la ceasurile 21:00, numai ce-mi apar pe scenă tătucii power strânşi sub semnul Blind Guardian. “Sacred Worlds” (At the Edge of Time – 2010) a fost cea care a zguduit prima băierile cortului şi, de unde eram aşezat cu un pretenar ungurean din Târgu Mureş, mare specialist în Blind Guardian, am constatat că nu se auzea aşa de naşpa ca la Children of Bodom. Au urmat într-un iureş superba “Welcome to Dying” (Tales from the Twilight World – 1990), “Born in a Mourning Hall” (Imaginations from the Other Side – 1995), “Nightfall”, “Time Stands Still (At the Iron Hill)” (Nightfall in Middle Earth – 1998), “Lord of The Rings” (Tales from the Twilight World – 1990), “A Voice in the Dark” (At the Edge of Time – 2010), “Lost in the Twilight Hall” (Tales from the Twilight World – 1990), “This Will Never End” (A Twist in the Myth – 2006), Valhalla (Follow the Blind – 1989) – cântată de tot cortul la refren.
Înainte de minunata “Imaginations from the Other Side” (albumul omonim din 1995, preferatul meu) legendarul vocal Hansi Kürsch a anunţat că ei or să cam plece şi alte chestii de ridicat atmosfera. A revenit cu trupeţii intrând de-a dreptul cu “Wheel of Time” (At the Edge of Time – 2010). “Ştiţi ce urmează, nu?”, a întrebat el audienţa intrată pe panta freneziei. “The Bard’s Song – In The Forest” (Somewhere Far Beyond – 1992) a fost cântată de la cap la coadă de toată suflarea cu spirit metalifer strânsă acolo şi a fost de departe cel mai emoţionant moment al concertului. Hansi Kürsch şi André Olbrich (chitara solo) au aplaudat audienţa zeci de secunde şi s-au înclinat, fapt ce a făcut ca cei prezenţi să explodeze în strigăte, fluierături şi aplauze. Au continuat cu “The Hobbit” (Somewhere Far Beyond – 1992) şi au încheiat cu excelenta “Mirror Mirror” (Nightfall in Middle Earth – 1998). Era 11 fără 10 când am făcut ultima poză.
Revenind la ce ziceam în titlu, pentru mine ar fi fost concertul perfect dacă s-ar fi “jucat”, vorba pretenarului ungurean, şi cele două piese pe care mă dezintegrez perpetuu: “The Script for My Requiem” şi “Bright Eyes”. M-am mângâiat decisiv cu faptul că am poze şi autografe.
Să fie sănătoşi şi să mai vină, aşa cum au promis, dar într-un loc fără de pereţi de pânză. Şi musai să mai bage şi bilete VIP, ca să vin şi eu pregătit cu o poza de-a mea, he-he!
PS: Pretenarul ungurean nu a vrut posterul semnat şi mi l-a dat mie. El venise pregătit cu cărticica de la ultimul album al trupei. Dacă vrea cineva posterul, îl rog să se manifeste la dorinţă.
PSS: Pentru o cronică profesionistă, vă invit la amicul Krossfire. El aşa zicea, că face.
25 Comments
Sincer, il vreau eu (posterul), dat fiindca la 18.30 stateam de nebun in ploaie si habar n-aveam unde-i meet & greet. Altfel, parca n-amfost ultra satisfacut, dar mai vin baietii.
^Imi atribui comentariul anterior, dar de pe telefon. Chiar voiam sa-l vad pe Hansi, doar de-aia imi luasem bilet din februrarie. Am stat la usa de pe la 18.30, alaturi de inca vreo 4-5 oameni, fara sa stim cum e treaba cu meet & greet. Nimeni, dar nimeni nu ne-a intrebat sau ne-a spus cum vine baiul si nici marele lor comunicat de pe site nu l-am vazut. N-a fost sa fie si nici concertul nu m-a miscat atat de tare.
^Dau un poster nesemnat la schimb si niscaiva CD-uri cu Maximum Rock pe care le-am primit drept compensatie (cica ”voi primiti 2 reviste, ca ati ratat meetingul”…like anyone cares).
^Sau hai mai bine dau o bere pe posterul semnat 🙂
[…] Recomandări: Gabi123, Rokssana, Melami, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, George Valah, Florin Moroşan, Theodora Marinescu, Nea Costache, Supravieţuitor, Shayna, Clipe de Cluj, Teo Negură, Link-Ping, Adrian Voicu. […]
[…] tuturor: A Voicu, Adi Voicu, Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, A Usca, Ana Usca, Androxa, Bogdan, […]
[…] tuturor: Adi Voicu, Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Caius, Clipe de Cluj, Gabi123, Link Ping, Luna […]
Krossfire,
Crede-mă, primul omulete şi singurul, de altfel, la care m-am gândit când am auzit de întâlnire and stuff ai fost tu. Dacă aveam nişte comunicări mai bune, probabil nu ratai. Îmi pare rău, zău de nu, pentru că ştiu că eşti fan suprem… E mare păcat că organizarea concertelor metalice de la noi se face cu curul şi singurii care pătimesc sunt fanii adevăraţi… Aseară am văzut o mână de oameni care erau trup şi suflet pentru Guardieni. Poate om ajunge, vreodată, la nivelul în care plătitorii de bilete să fie şi respectaţi.
Anunţul cu posterul tot cam către tine bătea. 🙂
Bine că i-ai prins şi în zile mai bune, nu la nenorocitul de cort.
Atunci e hotărâtă: e al tău! 🙂
Când ai chef şi timp, zi-mi pe un mail şi ne sincronizăm noi ceasurile.
Numai bine să-ţi fie! 🙂
Se pare, din aceasta cronica magistral facuta de Conu Nelinistitu’ ca a fost totusi un concert reusit, in pofida micilor incidente tehnice de la inceput. O zi frumoasa sa ai!
Nelinistitu: Chestia e ca oamenii mi-au zis de doua trei ori ca a fost anuntat in presa, dar vad ca ultimul update legat de sectiunea VIP (si cam singurul) a fost facut pe 29 aprilie…
Multam fain de tot. O sa dau un mail.
Oricum sunt de parere ca tre sa rapim un pui de neamt, sa-l crestem de mic…si asa sa avem si noi primul sunetist ”roman”.
Tot la Arene i-am prins si data trecuta, dar fara cort si in aer liber. Ploaia a fost si atunci la ordinea de zi, dar cred ca are legatura cu zeii metalului 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=cxEsO6HdcVY – Da cred ca mi-ar trece multe daca as vedea genul asta de concert 🙂
Nea Costache,
Mulţam fain, tătuţule! 🙂
O săptămână faină să ai! 🙂
Krossfire Haiducul,
Ai răspunsul meu.
Cred că ţi-ar trece şi la un concert d-ăsta . Dar îţi propun să răpim Wacken cu totul. 😀
Da, eu tre sa merg spre Wacken intr-un an, ca nu se mai poate. O sa fac curand rost si de o masinuta proprie.
Mă bate şi pe mine gândul de ceva vreme. Aştept să vină vremuri mai bune şi i-am dat pedale până acolo. O dată în viaţă, nu strică! 🙂
Faina cronica. Cum a fost publicul? Au fost mai multi ca la Children Of Bodom?
Mulţam fain, tătuţule!
Rocărimea a cântat mai toate piesele, dar cea mai cea a fost “Bard’s Song”.
Au fost cam jumate din câţi au fost la COB.
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Androxa, Cati, Clipe de Cluj, Gabi123, Gabitu, Gabriela […]
Mega multumiri pentru poster. Sper sa pot livra si eu recenzia pana la finalul saptamanii.
[…] Sigur stă, în ultima vreme ea şi şeful sunt destul de apropiaţi, lucrează până târziu, tot petrece cam mult timp în biroul lui. Nici măcar nu îl condamn, cu acritura aia a lui […]
Să trăieşti, mă bucur că am putut să-ţi fac o bucurie! 🙂
Numai bine să ai!
[…] tuturor: Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Andy, Clipe de Cluj, Flavius, Gabi123, Gabitu, Gand licitat, […]
Daca vrei totusi sa plangem impreuna, putem citi cu voce tare line-upul de la Wackenul de anul asta 🙂
[…] dar nimeni nu a binevoit sa intrebe sau sa afiseze lucrul asta. Desi, prin bunavointa maestrului Adrian Voicu am facut rost de poster cu autograf, dezamagirea contactului ratat m-a urmarit pe tot parcursul […]
[…] şi se uitau unul la altul, fără să scoată o vorbă, încercând să nu se mai gândească la ce s-a întâmplat. Înfipt în fotoliu, Radu parcă zbura, complet eliberat de […]