0

The Book Pitch. Alegerea cititorului.

Posted by Neliniştitu' on 19 November 2024 in Speşăl Ghestar |

De fiecare dată când mă întâlnesc cu câte un pretenar, sunt întrebat ce-am mai scris, dacă mi-a mai apărut vreo carte sau ce va mai fi să fie.

Îmi place să cred că nu în toate cazurile e vorba doar de politețe, așa că de fiecare dată îi rog să-mi trimită mie sau să lase scris pe social media, site-uri literare, pe ziduri, garduri, ”pe buze ori morminte” (vorba poetului) o impresie, un mesaj, un ceva, acolo, chit că le place sau nu.

În covârșitoarea majoritate a cazurilor, răspunsurile sunt ba că au uitat, ba că nu le au cu scrisul, ba că n-au terminat cartea respectivă, dar, de fiecare dată, inevitabil conversația pe subiect se încheie cu ”Da, mă, Adiță, da’ tu n-ai nevoie de mesaje de-astea sau recenzii, că toată lumea știe că tu scrii mișto!”.

Le și vă mulțumesc frumos pentru aprecieri, fie ele și tacite în marea lor majoritate, dar, dacă vă plac ce scriu autorii români, nu vă sfiiți să și spuneți asta.

Prin urmare, proiectul „The Book Pitch. Alegerea cititorului” îi invită pe iubitorii cărților scrise de autori români (cetățean român, originar din România sau din Republica Moldova, având ca limbă maternă limba română) să realizeze câte o scurtă prezentare, în fața camerei de filmat, nu mai lungă de 60 de secunde.

Prezentarea, la alegere, în limba română sau în limba engleză, trebuie să dureze maximum un minut.

Adresa de e-mail: thebookpitch@icr.ro

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.