25

Iaurt usturoiat, vinete simpliste, fasole urgentă şi „Aripioară sau picior” înăbuşite la tavă de lut, toate stropite cu vin “făcut de mână”

Posted by Neliniştitu' on 4 December 2011 in Papila inovatoare |

S-a scurs ceva vreme de la ultima haleală executată personal şi cu abnegaţie. Simţeam de ceva vreme ceva plutind prin aerul înconjurător şi, iată, neprevăzutul s-a produs (ştiu că titlul ajunge până la Ruse, da’ atâtea au fost, să dea boala!). Hai, destul cu palavra şi să dăm drumu’ la bobină!

„Tătuţule, ai ceva de haleală? Că suntem rupţi pe maţe! N-ai? Hai, produ nişte d-alea de-ale tale, arăbeşti, că-n trei ore jumate, maxim patru, suntem la tine!” Aşa a sunat ameninţarea unor buni pretenari ce se întorceau din concediu, într-o după-amiază de sâmbătă. Calculez timpul pe degete, mi-arunc ochii pe biblioteca de metale, apoi pe cea de provizii şi, după ce-i bag pe boxe pe veteranii de la Celelalte Cuvinte (pe 8 decembrie o pun de 30 de ani – Laaa muuulţi aaani! – la Sala Palatului), m-apuc de robotit.

Am extras de undeva o căldare, din aceea de plastic, niscai iaurt de biloviţă (7% chestii grase), că-i infinit mai ţapăn decât restul şi l-am amestecat temeinic cu sare, usturoi pisat şi piper, toate adăugate după gustul personal. Când mi-am satisfăcut papila responsabilă cu iaurtul, l-am pus deoparte, la maturat.

Au urmat mătrăşirea celor trei conserve de fasole albă, cu bob mare şi umflat. Am scos ceva apă din conserve, da’ nu pe toată, să nu sece de tot amestecul, apoi le-am gâdilat cu mixerul dimpreună cu ceva sare, un căţeluş de usturoi şi o legătură de ceapă verde cu frunzele rupte pe jumătate.

Până să se-apuce de sfârâit uleiul din tigaie, am tocat ţărăneşte două cepe mici şi degrabă vărsătoare de lacrimi. Când au dat să se rumenească, le-am botezat cu o lingură zdravănă de paste de tomate şi una cu apă proaspătă de la robinet. Am amestecat cu o lingură de lemn, iar când apa a reintrat în atmosferă, am întins sublimul preparat peste fasolea aranjată, cu grijă şi în prealabil, într-un bol. Le-am acoperit şi le-am scos în balcon la meditaţie.

Am descoperit o chestie foarte faină, pe care o voi folosi şi pe viitor, evitând afumarea bucătăriei, dezastrul efectuat pe aragaz şi frigerea activă a degetuţelor proprii: vinete coapte la borcan! Am luat două borcane, le-am scurs de zeamă într-o strecurătoare, apoi, laolaltă cu ceva smântână de Covasna, usturoi, sare şi o zeamă de lâmâie, le-am oferit blenderului spre delectare. Cât ai zice “sternocleidomastoidian”, s-au făcut şi vineţelele numai bune de întins pe pâine neagră sau de altă rasă. Le-am pus şi pe ele la tihnă.

A urmat la “pièce de résistance”, adică ceea ce eu am numit “Aripioară sau picior” (un tribut adus deosebitului film cu Louis Germain David de Funès de Galarza).

Două casolete de aripioare şi ciocănele şi-au făcut apariţia la spălat, apoi au stat cuminţi la frecat cu ulei şi tot felul de condimente, dintre care n-a lipsit curry. Am scos tava de lut (o ştiţi, cea marocană, cu turlă, he-he!) de la apă, apoi am aşezat înlăutrul ei produsele avicole, ceva usturoi, cartofii tăiaţi ca pentru piure, roşiile feliate elegant, ulei fără zgârcenie şi o cană cu apă. I-am pus turla de lut şi am dat-o la foc molcom de cuptor vreme de vreo două ore. Ultima jumătate de oră i-am luat cuşma, ca să împing cartofii, aripioarele şi ciocănelele spre rumenire, iar eu spre salivare perpetuă.

Cât lutul marocan îşi făcea de cap cu cărniţele şi legumiţele româneşti, am dat o fugă peste drum şi am luat un vin roşu, banal, pe care l-am amestecat într-o carafă cu o caserolă cu zmeură zdrobită, portocale şi mere tăiate mărunt, apoi l-am pus în frigider. După ce-am stins focul la cuptor, am scos şi carafa din frigider şi am strecurat vinul într-o sticlă.

La degustarea preliminară executată de subsemnatul, toate productele au obţinut calificativ maxim, ceea ce înseamnă că voi mai reedita isprava cât de curând.

Cât despre pretenarii respectivi, erau să mă lase fără veselă şi tacâmuri, aşa de mult le-a plăcut, he-he!

Datorii: Zina, Teo Negură, Gabriela Elena, Luna Pătrată, Zinnaida.

Tags: , , ,

25 Comments

  • Zina says:

    Săriiiţi ! M-a ucis, cremenalu’ !
    E inadmisibl să scrii despre asemenea bunătăţi pe blog. Astea doar să le vezi şi să le şi mănânci !

  • […] Adrian Voicu, Alexandru, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Clipe de Cluj, Coolnewz, Dragoş […]

  • Săru’ mâna, Zina! 🙂
    D-apăi să ştii că au fost bune tare! 😀

  • ryana says:

    trecut..văzut..plăcut..moam ce bine “miroase”!:)..copyat..şi nu se ştie când executat..dar bun de reţinut!:)
    o zi minunată!..
    [şi să mai vii cu astfel de idei de meniu,că eu intru des în pană de imaginaţie când mi se anunţă musafiri pe neaşteptate:)]

  • Orry says:

    imi ploua in gura, juuuuur! Pai se poate?!

  • Crisia says:

    S-a scurs ceva vreme si de la ultima scriere de p-aci. Toata vara mi s-au scurs ochii in reader dupa vreo zicere cu talc. Maitre, esti bine, esti ok? Au te-ai apucat de ceva continuare la Templieri, dupa cum publicul o cere?
    Despre hidoseniile alea din poze, complet neadecvate dietei care m-a scapat pana acum de 10 kile, nici nu discut! (Ca n-as putea sa zic ceva de plina ce-mi e gura de apa…)

  • Orry,
    Bine-ai revenit! 🙂
    E sezonul de plouat în gură, nu? 😀
    Săru’ mâna şi numai bine să aveţi cu toţii! 🙂

  • Crisia,
    Draga mea, acuma, recunosc că a fost o perioadă ceva mai agitată pentru persoana-mi, dar faptul că n-am mai postat niscaiva scrieri, nu înseamnă că m-am oprit din scris. Am produs destule rânduri, printre picături, pe care, cu voia lui Dumnezeu, o să le citim curând. Cu “Templierii”, mergem înainte, conform graficului, he-he!
    Am tot încercat să ajungem în Buzău (eu şi Editura), dar sorţii ne-au fost potrivnici. Însă am promisiuni că la anul situaţia se va schimba favorabil nouă, buzoienilor. 🙂
    Pupăciuni şi plecăciuni pentru interesul acordat scrierilor mele (asta incluzând şi zicerile despre hidoşeniile ilustrate 😀 ).

  • Daria B. says:

    chiar mi se făcuse dor să mai şi citesc nişte rânduri scrise de tine, că până acum ne-ai închis gura (sau ne-ai ţinut la cură) cu câte-o poză… şi dacă mai e vorba şi de gătit bunătăţi în tajine (e şi la mine-n program o mâncare marocană cât de curând) şi pe fundal de Celelalte Cuvinte, cu atât mai bine! cu vinul ăla şi fructele n-am prea înţeles ce-ai făcut? şi-ai avut zmeură praspătă? să vă fie de bine şi la mai mare!

  • Daria B.,
    Săru’ mâna, săru’ mâna! 😀
    Deci, de la magazin sau din surse mai de încredere se ia un vin mai dulce, aşa, şi se pune într-o carafă în care s-au zdrobit în prealabil zmeură (de prin supermarketuri) şi portocale. Peste amestecul ăsta se mai pun două mere tăiate mărunt şi se lasă la împrietenit în frigider. După un oarecare timp ori după cât te ţine răbdarea, scoţi carafa, strecori vinul din amalgamul fructos şi să vezi ce bunătate ţi-a ieşit! 😀

  • Ryana,
    Scuze, acum te-am găsit la spam!
    Mulţam fain şi o săptămână faină să ai! 🙂

  • Daria B. says:

    încerc musai la prima tură de musafiri (şi când găsesc io zmeură proaspătă pe-aici) cu vin de-al lui tata 😉 mersi pentru repetat reţeta mai… ardelentamente 🙂

  • Cu mare plăcere! 🙂
    Oricând, draga mea şi numai bine! 🙂

  • Iulia says:

    Buna. Te intereseaza listarea blogului tau pe http://www.intrebariinteresante.ro/, cu peste 1200 de vizitatori zilnici? Astept mailul tau.

  • […]   Lecturi,   Nelinistitu’,    Fewstuff,  Innerspacejournal,  Mesterul Manole,   Coltu,   Teo Negura,  Vania. Like […]

  • […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Fewstuff, G1B2I3, Gabriela Elena, Luna Patrata, Mesterul Manole, Theodora, Vania. 45.958950 […]

  • Iulia,
    Mulţam de propunere. Aştept, la rându-mi… 🙂

  • […] Carmen, Alex Mazilu, Oana Clara, Manole, Lunapatrata, Cristi Milla, Nice, Innerspacejournal, Nelinistitu, Schtiel, Gabi, Madi si Onu, Max Peter, Florin, Stefania, Coltu’ cu muzica, Roscata, Nea […]

  • […] justitiei, Napocel, Pato Basil, Alex Mazilu, Schtiel, Coltu cu muzica, Stefania, Innerspacejournal, Adrian Voicu, Like this:LikeBe the first to like this […]

  • Nea Costache says:

    Servus Coane! D’apoi parerea mea-i ca pozele spun totul! Desi acu’ stomacxu-mi e plin, la citirea acestui post dar mai ales la vederea imaginilor, papilele-mi gustative au inceput sa se agite iar in gura s-au iscat oaresce intemperii!
    In mod cert, amicii domniei tale au secatuit tot de pe masa!
    O zi faina, plina cu succesuri si bucurii!

  • […] Gabi, Ioan Usca, Gabriela Savitsky, Ragnar, Calin, Mirela Pete, Alex Mazilu, Carmen, Costin Comba, Adrian Voicu, si pentru toţi cei care doriţi să-l cititi, vizitându-mi blogul. Like this:LikeBe the first […]

  • Nea Costache,
    Săru’ mâna, boierule! 🙂
    Un weekend fain şi numai bine să ai! 🙂

  • […] la film: Achilianu Petruț, Adrian Voicu, Alex Mazilu,Alexandru, Alice Georgiana, Alice in WonderNet, Alicee Traveler, Andera Y, Blackwater, […]

  • krossfire says:

    Nu prea mai am voie sa dau iama in vinete sau fasole. Mare pierdere 🙁

  • Nici eu nu prea, dar stau cu pastilele la îndemână! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2022 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.