Revenirea la Bookfest
După fix doi ani de la lansarea Cărţii a II-a a „Nepovestitelor trăiri ale templierilor români”, graţie Editurii Tracus Arte am revenit la Bookfest, dar nu cu proză, ci cu poezie. Au vorbit elogios despre autor doamna Cornelia Maria Savu, domnul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti-Poezie şi domnul Vasile Mihalache, redactor principal Tracus Arte. […]
Înc-o zi cu soare, înc-o veste mare!
Primul meu volum de poezii, “Una pe inimă, una pe dos”, se va lansa la Salonul Internaţional de Carte Bookfest sâmbătă, 31 mai, orele 16:00, la standul Editurii Tracus Arte. “Un duh postromantic şi ludic trece prin textele poetice ale lui Adrian Voicu, oferind, cu sonuri livreşti, o lume prinsă în mrejele iubirii. O prospeţime […]
Iote ce mi-a adus ploaia!
Prin vânturi de mi-a întors Matizelul pe dos şi ploi cu găleata de campanie electorală, am izbândit: e făinuţă, finuţă şi abia aştept să o citiţi! O puteţi comanda deja aici.
Despre cum m-am luat de teatru sau invers, teatrul de mine
Întâi Maiul şi crâmpeiele de soare sparte-n nori mi-au adus bucuria apariţia unui articol, prin bunăvoinţa prietenei Liliana Negoi, în Din dragoste pentru artă, site-ul cultural păstorit de ea şi de Raluca. Vă invit să-l descoperiţi la ele sau la mine, nu înainte de a vă ura să vă trăiască grătarul!