Poveşti de Buzău – În microbuz

Pe vremea când aveam maşina în service, mi se făcuse dor de sor’mea. Şi netam-nesam, am convenit cu Păfurişa să încercăm experienţa unui maxi-taxi către Buzău.
Ajungem pe la 5 fără ceva după-amiaza la Gara Obor şi o sun pe sor’mea: „La ce oră pleacă maşina spre Buzău?”. „La 5!”, zice ea. Vreau să verific informaţia şi m-arunc politicos pe un meltean pe care scria „Dispecer”. Printre doi scuipaţi am înţeles că vine „la şi jumate”. Se verifica măcar o parte din ora la care zisese sor’mea, aşa că am mâncat ceva ieftin şi bun la un „împinge-tava” vis-a-vis de autogară.

La şi-un sfert ne-am înfiinţat din nou la grobianu’ de dispecer şi ni s-a comunicat că „mai are”. Reţineţi faptul că atunci cînd am venit eram primii pentru maşina de Buzău. La şi 22, 5 şi 22, dispeceru’ miulii ne face semn să urcăm într-un microbuz de Focşani pentru că „pleacă acuma, imediat”. Şi din primii care eram, am nimerit fix pe ultimul loc, înspre curu’ microbuzului, un pic mai la spate de roată. Simţeam că fierbe vena-n mine, da’ na!, doar nu m-oi întoarce acasă după ce am pierdut atâta vreme!

Ţâr-ţâr, telefonul meu. Era fără 20. Sor’mea vroia să vadă dacă am plecat şi mă atenţionează că e 150 de mii biletu’. Zic „mersi” şi mă pun pe aşteptat. Într-un târziu apare şoferu’ care începe să culeagă banu’ şi să taie bilete. Ajunge la noi, în fundu’ sălii, scot printre măsele un „B’zău”, îi dau 500 de mii, îmi dă două bilete şi-mi pune-n palmele întinse DOI RONI. „Pardon?”, fac eu în gând dintr-o sprânceană. Şi cu voce tare: „E dus-întors, nu?” Ăla se uită la mine, mai să-mi fută una cu cotoru’ de la bilete, da’l umflă râsul şi zice: „Nu, domnu’, e numai dus!”. Eu, cu consternarea cât deficitu’ bugetar, dar cu nedumerirea adânc înfiptă-n creier, îl întreb p-ăla de lângă mine: „E corect? Atâta e biletu’?”. Ăla dă din cap afirmativ. Dau să-l întreb pe ăla de lângă el, da’ omu’ confirmă spusele celui dintâi înainte să-i pun eu întrebarea. Simt cum mă cuprinde o furie lăuntrică şi de la ea, mi se produce un clic în cap: „Bă, dacă nici în sor’ta nu mai poţi să ai încredere, în cine dracu’ să mai ai?”.

Hai, treacă-meargă două sute în plus, da’ mai dădusem 250 la taxi şi trebuia să mai şi revenim de la Buzău, iar până la salariu mai aveam ceva de tras. Mi se mai anclanşează un releu din cămara ochilor şi o sun pe mincinoasă: „Fă, cât ai zis că e biletu’ pân’ la tine?”. „O sută cincizeci”. „E dublu, fă, fir-ai a boalii de pagubă-n bugetu’ meu, ce eşti!” „Aaa”, face sor’mea luminată la ţeastă, „l-au scumpit, bă, ai dreacu’, de-acu’ un an jumate, de cînd am fo’ eu la tine!” Un an jumate??? M-a lăsat mut precum cleanul din apa Nehoiului.
Până la ieşirea din Bucale, curul meu a făcut cunoştinţă cu toate gropile practicate de eroziunea factorilor de mediu în carosabilul fragil. Pe urmă, s-a obişnuit.

De parcă nu-mi era de ajuns, şoferul era fan Sandra şi a trecut în revistă multiplele hituri scrise de Maicăl Cretzu (sic!). De parcă nici asta nu-mi era de ajuns, au început să sune periodic telefoanele ţărăneşti, având sonerii care cu Guţă, care cu Salam, care cu Puştiu etc. După 10 de minute, eram exasperat! Tocmai ce-mi luasem un telefon nou şi încă buchiseam la el, dar ştiam unde se află nemaipomenitul şlagăr al lu’ Paraziţii, „De ziua ta”. „Ia să vă arate nenea piesă”, râd eu draconic în sinea-mi timorată şi bag cu sete pe butonu’ „plei”. Şi-ncep băieţii să dea la volum maxim din difuzoru’ meu „da-daaa să sugi poola de ziua taaa”, „cre’ că ţi-a vorbit mă-ta, mmmă-ta, mmă-ta despre mine, o slobozesc fără oprire, zici că sunt pă alcaline”.

Am paralizat, că nu credeam că se aude atât de tare, mi s-a tăiat pe loc judecata şi nu mai ştiam să-l opresc. Apoi, din grabă, surpriză şi nervi, l-am scăpat pe sub scaune. Până să-l dibuiesc şi să intru iar în meniu, trecuseră vreo 40 de procente din cântec. Păfurişa se făcuse una cu perdeaua de la geam, iar către mine cătau vreo 20 de perechi de uochi sinceri, dă ţară.

Vreo doi au dat să mormăie, da’ cu o inspirată mişcare, i-am smuls Păfurişei ochelarii de soare din mânuţe, i-am pus pe ocheane calm şi m-am făcut că nu observ împrejurimile.
Din acel moment, pân’ la Buzoa am ascultat numai Sandra; tot poporu’ şi-a dat telefoanele pe vibraţie.

Tags: fun, haios, poveşti, râzi