78

În Pula şi pe lângă

Posted by Neliniştitu' on 3 September 2009 in Speşăl Ghestar |

După câteva problemuţe, am răzbit şi revin în cadrul rubricii de “ghestari” cu ceva proaspăt, făcut de pretena Maia, tocmai în Pula. Mă rog, o mai fi fost ea şi primprejuru’ care este, da’ a dat mai bine la frază ce zisei mai ‘nainte. Prin urmare, pe lângă pozele aferente, o las pe ea să vă zică mai multe, că io avusei concediu fix din… Mulţam fain, Maia!

La “Aquarium Pula” erau broscuţe tare faine. Neliniştitule, ţi-aş fi adus una dacă nu-mi era teamă că mă leagă ăştia şi io îs cam claustrofobă de felul meu, aşa.

Ceea ce m-a frapat cel mai mult au fost drumurile. Le concurează serios pe cele din Germania. Dar vorbim de croaţi, nu de nemţi. Croaţii au toata admiraţia mea. Nu că nemţii n-ar avea-o, dar nu despre ei era vorba în propoziţie. Dacă-mi povestea cineva şi nu vedeam cu ochii mei – io fiind un Toma Necredinciosul convins – aş fi zis că e doar impresia favorabilă de concediu sau imaginea idilică de peisaj de poveste.

Ei, bine, am vrut să fiu cârcotaşă. Nu mi-a ieşit. Toată Croaţia nu mi-a ieşit. Şi-am mers ceva. De la Pula, din nord, până la Dubrovnic. Am căutat cu lupa, dacă nu o groapă, măcar o denivelare, ceva. Sanchi! Nimic! Dar nimic! Cât despre poduri şi tunele, ce să mai zic… Vorbesc pozele în locul meu.

Pe mare am mers cu un nene, Milan, pe numele său. Şi are ceea la noi s-ar numi o afacere de familie. El conduce vaporaşul cu turişti. Soţia lui vinde biletele. Copila lui, de fo doişpe ani, strânge paharele, aduce sucurile, apa şi vinul, care sunt la liber, adică poţi bea, cât te ţine. Tatăl său era bucătarul, pentru că în excursia de 5 ore ai şi prânzul, servit pe vapor.

Milan vorbea fluent patru limbi, trecând de la un grup la altul: croata, engleza, germana şi italiana.
Şi, culmea! Nu aveau nici zâmbetul forţat, acela profesional, ce aduce a grimasă.

4.1

1.1

3.1

2.1

5.16.1

Tags: ,

78 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.