Clătite pe bloc
Date din teren: vreme faină, mai spre asfinţit, pe terasa blocului.
Scule: butelie anemică de voiaj, tel făr’ de mâner, cratiţă stingheră, polonic blazat şi o tigaie ruptă-n cur de teflon.
Ingredientes: 3 ouă, aproape un kil de lapte full-grăsime, făină, 4 pliculeţe de zahăr vanilinat, un praf de sare, nişte coajă rasă de lămâie… şi cam atât. Ah, plus vreun pahar cu ulei (de gătit, da?), dacă nu mai mult.
Sonoru’ obligatoriu: mp3 player, subwoofer + 2 sateliţi, Masterplan la greu.
Se ia cratiţa la întrebări, se sparg ouţele fără milă, peste ele se toarnă lăpticul, zăhăriciul, sarea şi coaja lămâioasă. Se amestecă înverşunat cu telu’ văduvit de bărbăţie (ăsta fu la îndemână, că operaţiunea n-a avut loc pe terenul meu) până se spumează, semn că toate alea s-au contopit întru fericirea noastră ulterioară.
Gradat sau, mă rog, pe cât posibil, se adaugă făină şi se continuă malaxarea. Când avem o compoziţie oleac’ mai vâscoasă, aşa, se opreşte cu făina şi se continuă amestecul energic, dar fără a împrăştia conţinutul cratiţei pe toată terasa şi personajele din jur. Dacă aţi nimerit amestecul prea consistent, purjaţi cu încredere, din aproape în aproape, apă.
Adăugaţi în minunatul amestec paharul cu ulei, puneţi tigaia pe modul „încins”, cu o linguriţă de ulei pe fundu-i ruşinos (era lipsit de teflon, cum ziceam, pe alocuri), şi când a început să sfârâie uleiu’, turnaţi un polonic conţinător de clătită nenăscută. Cu mişcări uşoare, manevraţi măiastru tigaia ca să i se acopere tot fundul infam cu minunatul aluat fluid.
Primele două sunt aproape de sacrificiu, dar când vă obişnuiţi cu tigaia şi ea cu voi, nu se mai lipesc defel. Dacă aveam teflon adevărat, nici primele două nu ieşeau aşa de zdrenţuite. Oricum, au fost halite instant. Ca umplutură, alegeţi de la zahăr, până la crema de ciocolată sau ce alte fantezii aveţi. Pur moa, perfecţiunea este întruchipată de dulceaţa de vişine.
Natură, arome de pe vremuri, vânt care mai să stingă flăcăruia palidă a buteliei, asfinţitul ce se iţea pe după antene, ce să vă mai zic? Merită, în loc de grătarul din faţa blocului, he-he!
Notă: Ultima poză, asta cu trei clătitoane, fu porţia de încălzire a subsemnatului, he-he!
36 Comments
servus….
hmmm…. delicios ca întotdeauna… şi… primitoare terasă. mă gîndesc însă că, la mine unul, şi la măiastrele-mi mişcări aş fi făcut… nefăcutul: ploaie cu clătite ba pe-un parbriz, ba pe-o rufă scoasă la uscat ba, Doamne feri!, pe vreo chelie zgribulită 😉
toate cele bune!
Cand am vazut titlul in reader, reactia mea a fost urmatoarea: “aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!”
Traducere: mi s-a facut pofta 😆
Cand eram intr-a XII-a, mama facea la fiecare sfarsit de saptamana. Doar ca stiu sigur ca ea folosea apa minerala in loc de lapte. Si trebuia sa puna si esenta de rom, ca dracu’ de copchil (adica eu 😳 ) vroia asa ceva in toate dulciurile 😆 Si tot dracu’ de copchil mai vroia sa se si uite la desene animate in timp ce manca acele clatite. Si, cum imi placea sa le mananc fierbinti, nu se punea problema sa astept pana le facea pe toate si sa mi le aduca apoi pe o farfurie din bucatarie in sufragerie, pe masuta din fata televizorului. Asa ca mi le tot luam una cate una… si bineinteles ca pictam gresia cu dulceata care picura din clatita (apropo, si eu tot dulceata de visine o prefer, e dementiala; nu-mi displac nici cele de capsuni sau caise; finetti nu imi place, la capitolul ciocolata in clatita as fi preferat sirop din ala cu care se orneaza inghetata, dar pe vremea aia nu prea gaseam asa ceva in Brasov). Si daca doar as fi decorat pe jos de-a lungul drumului ar fi fost o chestie… dar la urmatoarea incursiune in bucatarie cu scopul obtinerii unei noi clatite fierbinti imi incleiam si sosetele 😆
Ah… tati se pricepea sa le intoarca aruncandu-le in sus. 😀 Eu nu intelegeam cum reuseste sa le convinga sa se invarta si sa mai si aterizeze tot in tigaie. Dar m-am prins si eu de smecherie pana la urma. 😛 Mama insa n-a invatat sa faca asta niciodata si radeam de ea pentru ca le intorcea cu mana si se frigea. Deh, ce nu facea pentru odor 🙂
PS – La capitolul tigaie, recomand Tefal Privilege. Mai poate fi folosita eficient si dupa modelul Tom & Jerry daca intra un hot in casa. Cred ca si eu (care nu prea am forta) il fac sa vada ciripitoare invartindu-se in jurul capului daca il mangai cu tigaia aia. 😆
Abia indraznesc sa spun o vorba-doua unui artist ca tine. Mi-am luat inima -n dinti, mai ales ca , atunci cand fiul meu mai mic era elev, faceam si eu, ca mama lui brontozaurel, zilnic , cate clatite mi se cereau.Cu miere.
Chestia este ca sambata trecuta si duminica, fara sa mi se ceara, am revenit la aceasta placuta si usoara indeletnicire.Eu nu pun lapte. Nici ulei, ci apa minerala. Ies pufoase. Le intorc din zbor. La inceput , am avut si cateva incercari neizbutite. Apoi , totul a mers struna.
Ce n-o sa fac niciodata, in materie de clatite? n-o sa ajung pe terasa.
Cum nu cred ca n-o sa i se intample nici altcuiva .
Asa ca esti , si de data asta, unic!!
O zi buna!
Flavius,
Aia cu chelia zgribulită ar fi fost chiar de mare, mare belea! 😆
Să trăieşti! 🙂
Brontozăurel,
Eeeeeeeee… Traducere: Mulţam frumos! 🙂
Laptele e sfânt, iar cu un mixer bun ies aşa de pufoaseeee… 🙂
Privileju’ e de top, bre, şi-i o groază de bani! Să vezi ce fain ies şi în teflon lipsă, gen antica tigaie de 3 kile a lu’ mamaia de la Nehoiu. Era grea ea de la natură, da’ şi scrumul şi funinginea depuse de-a lungul vremii (la ăi bătrâni se găteşte clasic, la lemne, nu la gaz!) i-a sporit valoarea. Şi nu lipea, neam! Plus cozi peste cozi puse de tataie, he-heeee! 🙂
La mine, în zilele bune, îmi iese dubla de 720 de grade a răsucirii clătitei în aer. 😀
Incertitudini,
Gina, dragă, cuvintele frumoase pe care le mi scriseşi, m-au făcut să mă îmbujorez de dimineaţă…
Mulţumesc frumos, frumos… 🙂
Deci, cum spuneam, mie-mi ies pufoase din mânuţele dibace, fără apă minerală ori bere, ori mai ştiu ce afânători. 😀
Uleiul nu este decât atât cât să le crească valoarea pe limbă. 😀
Dacă am o muzică faină, fac ore în şir, he-he!
Numai bine să ai şi săru’ mâna! 🙂
Nu doar că-s preferabile grătarului, dar poţi realiza un miros echivalent pe casa scărilor. Iar cu surplusul de dulceaţă se pot unge clanţele vecinilor.
Subscriu ideii lui Vania, completand totusi ca si prietenii au pantofi…de umplut! 😀
Revenind la clatitele tale, nu pot fi decat contrariata, nemultumita si as putea spune chiar revoltata!!! 😛
ps. se intelege ca-s la servici, iar ora de ajuns acasa e inca tare departe!:D 😀 😀
Pour moi,perfectiunea e atinsa de dulceata de afine 🙂
Tot dulceata de afine si la mine, sau hai fie si de nuci verzi! Pe mine ma asasina prajitul lor. Dar am rezolvat. Am mai luat o tigaie! Asa ca de obicei lucrez la doo tigai, sau in zilele bune chiar la trei. 🙂 🙂 🙂
Vania,
Numai cu aia de vişine, nu! Niciodată nu e de ajuns. 😀
Meşterescu Manolescu,
Hai, că ţi-ai mai revenit! 😀
Între timp, ai ajuns acasă. 😛
Doamna cu Poşete,
Bine, bine! Fie şi de afine. 😀
Maia,
Da’ potentă mai eşti, bre! Şi, te pomeneşti că-ţi mai rămâneau mâini libere şi ţi-ai mai luat un aragaz. 😆
Mah, stai sa ma gandesc… Chiar nu! Da’ acu ca zisesi o sa vad daca mai are loc un aragaz. 🙂 🙂 🙂
Pe draq! La ora asta am ajuns…si zau, ca nu-mi arde sa fac clatite! Ihi, sunt foooarte frumoase in poze! Sa le mananci tu pe toate! 😛
ps. si mai nemultumita sa fie clar, ca sa stii ca-i revenirea completa! 😀
So, unde-i dulceata? 😀
clatite pe bloc, da? ok, fac musaca pe stalpul de inalta tensiune si pun muraturi pe funicularul de la teharau. ca sa ma ridic la inaltimea asteptarilor…
Dr. Lecter, si ciorba de perisoare, cu tot cu leustean, unde, ha????? 😀 😀 😀
Maia,
Cum simţi tu că e mai bine. 😀
Manole Meşteru’,
Se duse, care este! Lasă, mâine e altă zi şi uite-aşa vine uichendul cel dătător de speranţă. 😀
Lecteriţa,
Că faci ciorbă pe stâlpi, nu e problemă, da’ era interesant să-mi zici care a fost treaba cu blogu’.
Acuma, depinde la înălţimea aşteptărilor cui vrei să te ridici. 😀
Adi am retinut. deci cand o sa vi in vizita de la primavara incolo stii tu unde o sa-ti fac cu visine, pardon dulceata de visine doar ca eu aluatul il fac cu albusurile batute spuma si adaugate la urma in compozitie
Aşa să ne ajute Dumnezeu, Codiliane, tată! 😀
Eu stau la floricele şi miros de iarbă proaspătă şi tu bagi d-ale tale. Fain o fi! 😀
arunca-mi si mie una ..
Ce zici tu, Nelinistitule, ca astazi este sarbatoare si… dupa ce am inghitit in sec de o mie de ori, m-a luat gura pe dinainte sa spun si altora de ce salivez. Urmarea? Clatite. Dar nu bloc, ci in bucatarie… asta este singura parte neplacuta. Pur moa, perfecţiunea este întruchipată de branza si smantana din abundenta. Of, ce-mi facusi! Multzam fain!
Arata fain, dom’le ! Io nu pun lapte, ca se parlesc. Da “e” bune oricum. Am si-un gem acrisor de prune… Hai pa ! Ma duc sa fac clatite ! :))
Cristi,
Fuse şi se duse, bre! Next time, cu plăcere! 😀
Noaptea Iguanei,
Mi-a permis vremea şi terasa. 😀
Cu plăcere, şi altă dată! 😀
Leo,
Hai, săru’ mâna şi poftă mare! 🙂
“Da’ pârlite e mai bune”, cum ar zice Van Ghelie. 😆
Bec in bizniz 😀
Bre, daca tot ai idei de-astea kinky te invit la mine acasa, sa facem o musaca pe schele 😀 da’ repejor, pana nu termina astia de renovat blocu’ 😛
Deci, soaie lesbien! 😀
O punem, da’ nu pe frigu’ ăsta, mai stai să dea muguru’. 😀
in cine sa dea muguru’? 😀
Sa vezi ce kinky e sa stai linistit in pat, cu burta la bec, si sa ti se preumble muncitorii prin fata geamurilor 😀
În tine, bre! Să dea Muguru’ BNR în tine! 😆
bre, le faci prea grase; iarta-le de paharul de ulei si inlocuieste laptele cu apa minerala( sa vezi ce pufoase ies :D) + 2 linguri de samntana slaba, parerea mea 🙂
Deci, data viitoare, vii mătăluţă şi încerci una de-a mea, ROTUNDĂ, da? 😀
Dacă nu ţi-o plăcea, scriu de 100 de ori pe blog: “Clătitele mele sunt grase!”. 😀
deal! 😀