Cartofi şi metale grele

După câteva zile de-ţi blestemai şi ieşitul afară, şi statul în casă (dacă nu ai AC), într-o duminică trecută, m-a luat, aşa, o plictiseală. M-a luat şi m-a dus în piaţă. Mi-am aruncat ochiu’ de expertiză pe tarabe şi am luat trei kile de cartofi, roşii (am cerut două, da’ mi-a scăpat trei că era ieftin, 1 leu kilu’), şase vinete („Hai că e eftine şi astea!”, a zis nenea şi am luat de 4 lei) vreo 4 morcovi, usturoi, ceapă verde şi… cam atât. Ce-aveam să fac cu productele astea, începuse a mi se contura prin căpuşnete de când mă blagoslovise nenea din Bărăgan cu trei kile de roşii care „nu e de solar, e de câmpie”.

C-o oră înainte de amiazi am ajuns acasă şi am început să le împart: vinetele pe un grătar-tigaie-de-fontă, cartofii şi morcoveii la curăţat, iar vreo două kile de roşii, la opărit, să le belesc la dermă. Ca să am spor şi abnegaţie, am ras un Răcorici pus de cu seară la frigi şi am umplut casa cu metalifere made in Anthrax.

Cât am întors vinetele şi am belit pieliţe roşii, cartofii s-au fiert, iar morcoveii erau aşa ş-aşa, că aveam alt rost cu ei. I-am luat de pe foc şi i-am răcorit sub jet de apă rece, într-o strecurătoare. După ce i-am separat pe specii, am mângâiat cartofii cu puţin ulei de măsline, aşa, cât să-ţi sară din mână dacă vrei să-i guşti fără ustensile, apoi le-am arătat ceva boabe de chimen, măghiran şi ceapă verde tocată mărunt (blenderică să trăiască!). Eh, puşi într-un blid de lut, luat de la meseriaşii din Corund, nu le mai lipsea decât prispa unei căsuţe de la Muzeul Satului. „Cartofii relaxaţi” sunt buni de tot, mai ales reci…

Am pus vinetele la linişte calorică şi am sărit pe alţi cartofi, pe care aveam de gînd să-i fac la tavă. Fundul tăvii l-am acoperit aşa, doi milimetri, cu ulei de măsline, apoi am pus un rând de cartofi rondele, unul de roşii, oregano, ceapă verde mărunţită, apoi încă un strat de cartofi, unul de roşii şi verdeţuri. Zeama lăsată de roşii am îmbogăţit-o cu mujdeiul rezultat prin pisarea a două căpăţâni de usturoi. Am mai aruncat un pahar cu apă, morcovii-rondele, nişte oregano, apoi mi-am luat „la revedere” de la respectivul aranjament odată cu acoperirea tăvii cu folie de aluminiu şi intromisionarea în cuptorul duduind de sănătate.

După raderea integrală şi dintr-o bucată a unui bardăci de Răcorici, am sărit pe despuiat vinete. Le-am mărunţit într-un minut cu blenderul de mână, dimpreună cu nişte căţei de usturoi şi un rest de frunzuţe de ceapă verde, că n-am tocător şi nici nu prea aveam chef să le rezolv cu lingura de lemn. Sare, după limbă, o lingură de ulei de măsline şi, că tot n-aveam ouă, am desăvârşit gustul final cu două linguri de iaurt natural, d-ăla mai gros, da? Rezultatul a fost botezat „Vineţele vesele” şi nu merită să le strici gustul punându-le pe pâine, să dea boala! Se combină cu „Cartofii relaxaţi” şi dau un gust… E ambrozie curată!

După aproape o oră de cuptor, am extras tava, am eliminat folia de aluminiu, am mai eliberat-o de lichidul în exces şi i-am aplicat nişte ulei cu ardei iute, luat acu’ un an de la amicii ungureni. Apoi iar i-am oferit îmbrăţişarea fierbinte a cuptorului, timp de vreo… nu mai ştiu! Chestiile-astea depind foarte mult de performanţele cuptorului. Al nostru e mare putoare…

În jur de ora 15:00 am scos rumeneala din cuptor. Cu greu, după ce mi-am fript meserie de vârf de limbă, am pus tava la rece, pe pervaz. Imaginile zic totul despre aspect, iar papilele mele vă zic că a fost unicat între preparatele cartofice! Rece, e bun rău, bre, oameni, se simt toate gusturile şi aromele prinse în barabule. Numele de cod (ăsta e ceva mai complicat, da’ merită): „Cartofi împreunaţi cu roşii în vână de morcov”. Martorii există şi pot depune mărturie oricând, ca să nu vă dea vreo îndoială prin cap, he-he!

Pentru personajele sensibile la uleiul de pe fundul tăvii: aşezaţi tava înclinată, apoi, după ce aţi halit dintr-o margine, sugeţi uleiul cu niscaiva şerveţele şi-aţi scăpat de „da’ de ce e uleeei!”.

După ce-am eliberat cuptorul de tavă, l-am mai lăsat un piculeţ să dea afară mirosurile anterioare şi am vârât la copt trei cartofi, pentru ce altceva decât pentru desert numit pe loc Triple-C (Cartofi Cu Caramel). După ce-a ieşit cruzimea din ei şi s-au crocănţit la coajă, le-am semnat cauţiunea şi i-am ridicat pe scara socială a legumelor prin aplicarea de zahăr caramel. Se servesc tot reci, de la frigider, dacă se poate. Gustoşi foc şi ăştia…

Şi, uite-aşa, avusei o duminică plină de belşug şi de lumină: cartofi nenumăraţi, litri de Răcorici şi şase dintre albumele Anthrax…

Tags: acasă, bucătărie, fun, reţete cu personalitate