Caprele marseieze

Profa de franţuzscă din liceu, o tanti care încă mai mirosea a facultate, ne pusese la învăţat, pentru când om veni din vacanţa de vară, mai multe chestii, printre care şi “Marseieza”. Drace, noi nu ştiam “Tricolorul” şi asta vroia imnuri franţuzeşti! Noroc că-mi era dragă şi limba, şi a de-o preda.
În vremurile-alea de copilărie spre adolescenţă, frumoase tare, aveam o îndeletnicire naturală, sănătoasă şi instructivă, laolată cu vecinii de vârsta mea, anume, mergeam cu caprinele pe coaste, dealuri şi pădurile din împrejurimi.

Cum trebuia să îmbin utilul cu plăcutul, m-a trosnit unica şi geniala idee de a învăţa formule şi chestii franţuzeşti, inclusiv “Marseieza” care este, mânând caprele către punctul de întâlnire aflat la vreo juma’ de oră de mers pe deal.
Azi aşa, mâine aşa, nu le mai interjecţionam “ţa!”, “brrr!”, “nia!”, “dă-te jos de pe gard fir-ai a dreacu’!”, ci le occidentalizasem cu „a goş”, “a droa”, “aretee vu”, “an avan” şi alte comenzi simple, la care caprele începuseră a reacţiona cu abnegaţie şi promptitudine.

Cel mai fain se produceau pe minunatul imn franţuzesc, ale cărui versuri căpătaseră semnificaţii grele în memoria caprină, mai ales a liderei de sindicat, a mai cu experienţă de viaţă, căţărat şi făr’ de coarne. Erau vizibil atrase de rezonaţele versurilor şi de felul eroic în care le cântam io, că eram şi-n corul liceului, vocea a II-a. Şi mi ţi le luam dimineaţa şi seara cu

“Alonzanfan de la patri-i-ee
Le jur de gloar eee-tariveee
Contră nu de la tirani-eee
Letendar sanglan e leveee…”

Deja când ajungeam la “forme vo bataion” (e la refren), ieşeam cu ele prin spatele grădinii şi mă angajam pe drumul de ţară care ducea pieptiş către punctul de joncţiune cu ceilalţi temerari cu bunici deţinători de cornute căţărătoare.
Când băgam accent pe “marşon” (tot pe refren), parcă le puneam gaz de lampă sub cozi, aşa le lovea entuziasmu’ pe gardurile vecinilor, în apucarea crăcilor de zarzări şi pruni.

Zona crepusculară s-a declanşat în momentul când tataie s-a hotărât să mai schimbe aerul şi să meargă personal cu plutonul de capre pe coastă. Ei bine, ele deja îşi formaseră reflexe franţuzeşti, exersate câteva săptămâni, aşa că aveau reacţii cel puţin ciudate şi neaşteptate. Spre exemplu, când ajunsese acasă şi ăl bătrân s-a apucat să le gândească cu voce tare “Hai, fă, să vă mai dau nişte fân!”, caprele când au auzit „fân”, au crezut că e începutul cu „alonzanfan” şi au tăiat-o instant afară din grajd, de le-a alergat unchiaşu’ o oră prin grădină. Evident, respectivele comenzi din moşi-strămoşi, alea de vă dădui exemple mai la început, nu mai anclanşau releele din capetele cornutelor.

“Fă, femie, ce draci are caprele-astea?”, dădu tataie un esoes. “Parcă are zmei în ele! Ori le vând, ori le dau la stână, că m-au alergat toată ziua pă coastă, şi acuma, toată livedia, fi-le-ar coada a dreacu’ să le fie! Ia, du-te de scoate-o ţuică, c-am obosit rău dă picioare!” Şi s-a aşezat în cur, pe trepte. “Al draaacu’ animal! Li s-o fi făcut dă pâci, fă!” “Ptiu!, Dumitre, numa’ la prostii îţi stă capu’ ăla!”, scuipă mamaia către unchiaş.
Ăl bătrân nu a dat semne de sinchiseală şi a continuat către mine: “Şi i-am zis: Fă femie, nu lom fă capre, că-i rele! Da’ te înţelegi cu ea, că-i tot ca nebunele-astea, mai ales ca aia şută, mama lor!”

Se reculese un pic, oftă din rărunchi, vizibil obosit pe psihic de atâta concentrare fizică şi căutare de explicaţii, apoi, cătând la mine cu ochi rugători, conchise decisiv: “Bei, mă, o ţuică?”.

Nota 1: „a i se face de pâci” – a interveni necesitatea acuplării cu ţapu’ care este
Nota 2: „şută” – acoarne, fără coarne, adică

Tags: fun, haios, Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă, poveşti, râzi