– cele câteva, aparent interminabile în înşiruirea lor, seci, fade, repetate zilnic de zeci de ori, de la 6 dimineaţa la 11-12 noaptea, atât la radio cât şi la TV. Long live MP3 and DIVX!

– alea la medicamente, care la final bagă bâlbâiala cu “acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală”. În urmă cu câţiva ani, mai înţelegeai din ce bălmăjea nenea sau tanti, da’ acuma, din motive de aprigă şi prelungă recesiune mondială, reiese în trei secunde o “Acesmdâmâbmbâldmbmnbmdmndmnmdndmdmlui”. Băga-v-aş în cur tantumii verzi şi galbeni până vă ies pe gât, exact p-acolo unde acţionează ei!

– idioţenia aia cu emo de la Cosmote: “Vii diseară la mine să stăm pe întuneric?”. Băi, copii şi fete, care dracu’ aveţi idei d-astea, mă? Şi unde dracu’ îi găsiţi băăă, pe copilaşii ăia, care, după ce că părinţii i-au produs cum i-au produs, din ce-au avut şi ei la îndemână, din ce-au mai strâns de pe la vecini, îi mai stâlciţi şi voi cu ţoale d-alea şi machiaje demne de Cradle of Filth? Sunt curios cum ar arăta reclama-emo pentru RADET: “Vii diseară la mine să stăm pe întuneric cu douăjdepături în cap?”.

– reclamele de pe net, care-ţi sar în ochi de la felurite bănci, credite, lizinguri şi vodafonuri şi care nu te lasă în pace decât după “ţîîî” secunde, nefiind suficient de dibaci să găseşti “icsuletele” infinit de mic ca să le dai dracu’ şi să-ţi vezi de treabă.

– mai revin…
Nota: Pentru nefamiliarizaţi, ia de vă uitaţi la Cradle of Filth.