Posts by Neliniştitu':
Metroul ca budoar
Mai zilele trecute, paşii se făceau că mă plimbă prin metroul londonez. Nu, nu, serios, chiar e pe bune, nu e o creaţie a imaginaţiei mele debordante, pe alocuri. Şi cum mă uitam eu, aşa, primprejurul meu se reproduceau tot felul de activităţi matinale (între noi fie vorba, era vreo unşpe ceasul lor, ăla de-i zice “GMT”, deci, la noi trebuia să fie vreo unu peme) ca de exemplu: un negru la costum se clătea pe gingiile ucigător de vinete şi purtătoare de dinţi distrugător de albi, un jamaican îşi regla şuviţele la culoare, un chinez arăta ochilor apa dintr-un castron de amestecat orezu’, o hispanică trecută de „middle age” îşi îndrepta ţâţele cu ipsos de modelaj, un puştiulică scăpat de la ora de chimie îşi ştergea mucii pe minijupa unei opulenţe platinate, iar cocoana din imagine se isca la creţuri taman lângă persoana mea, folosind intermitent, drept oglindă, geamul uşii care se nimerise a fi în faţa ei.
Acu’, dracu’ să-i ia şi pe englejii ăştia! Nu le era de ajuns volanul pe dreapta, ceaiul de după masă sau expresia risipitoare de sinapse „it’s raining cats and dogs”, mai trebuiau să fuckă ditamai budoarul din metrou. Cu mare părere de rău, din lipsă de timp, nu am putut să ajung în metroul de noapte, adică taman când se duce lumea la culcare, unii cu alţii, unii cu altele, unele cu altele etc.
Căiţi-vă când vă spălaţi maşina
Mergând de curând spre Buzău, aproape de intrarea în minunatul oraş, am dat peste o spălătorie care a pogorât Duhul Sfânt peste maşineta personală. Ţinând cont că operaţiunea s-a desfăşurat în incinta unei benzinării Petrom, aştept cu mult interes niscaiva minuni legate de preţul benzinei.
Mă seacă…
– weekendurile ploioase şi fără bani. – vânzătorii care nu dau rest. „N-am să vă dau 4 mii.” „Lăsaţi…” În 9 din 10 cazuri ei nu procedează la fel şi te trezeşti că nu poţi să-ţi iei un pachet de ţigări, par egzample, că n-ai 1000!!! – guşaţii şi ţopârlanii care au plecat de la […]
Ghost Rider – Craniul caloric
Ieri m-a împins plictisul şi m-am uitat pe HBO la cel mai „la mişto” film (văzut de mine) al lui Nicholas Cage, “Ghost Rider”. A fost distractiv, minunat şi m-a inspirat, din când în când, să trag cu ochii la Nat Geo Wild şi felurite mărci de Discovery. Cu o Evă Mendes în pauză de […]
Scenariu cu veceu şi telefon mobil
Decor: toaleta unui bar.Personaje vizibile: eu.Stop cadru: mă descheiam la prohab.Desfăşurarea acţiunii: pe când mă concentram la activitatea mea care este, şi anume, micţiunea, dintr-una din toalete răzbăteau nişte gemete profunde, semn că un nene avea mari concentrări pe problemă. Un vaiet cu adâncă încărcătură manelistică răzbate dinspre un mobil aflat în aceeaşi toaletă cu […]