Am încercat şi ultima minune de la noi în materie de cinema, şi anume, “treideul”. Ne-am gândit preţ de câteva secunde şi am căşunat pe “Bolt”, un filmuleţ drăguţel, cu căţel, pisică şi hamster. Biletele au fost groaznic de scumpe (33 de lei de căciulă), iar cu popcoarne şi cola s-a dus în puii mei către un milion! Un film! Uat dă fac?

Prima impresie: puţin cam întunecat în varianta 3D (cu ochelarii pe nas), decât doi “D” (fără ochelari, dar ceţos ca vizionare), dar efectele pe 3D sunt de belea, câteodată, ai senzaţia că se întâmplă chiar în faţa ta şi, din instinct, îi fooţi una-n cap celui dinaintea ta. Bine că am ales “Bolt” şi nu altceva, vezi impresia următoare.

A doua impresie: cel mai mare neajuns au fost vocile româneşti care au dat sunet lui Bolt, câine cu univers propriu (Ianţu), Mittens, pisică rea (Mihaela Rădulescu) şi Rhino, hamster de mare efect (Dani Oţil). Dintre toţi, cel mai tare mi-a plăcut vocea ăluia de-a luat-o pe Mihaela la… şi în garsoniera lui “feng-shui”, Oţil. Acuma, noi nu ne-am fi dus la un desen animat, dar am avut de ales între unul de groază, cu târnăcoape în cap (My bloody Valentine), încă unul de groază, al cărui nume îmi scapă, şi ăsta cu câinele Ianţu.

A treia impresie: cel mai agasant ingredient din film a fost vocea românească a lui Penny, fetiţa pe care Bolt o are parteneră în filme. Falsă ca sânii Queridei, lipsită de inflexiuni ca blatul de pe birou şi plată ca apa de chiuvetă, care dracu’ a fost?

Ultima impresie: filmuletele e simpăticel foc, dar mai interesant era cu vocile originale, fie ele şi doi de D.