Bem, mâncăm, râdem şi, la un moment dat dispare animalu’. Pis!, pis!, pisda mă-tii dă pisică, unde te-ai ascuns, acolo să rămâi! Cum se făcuseră orele înaintate, hai să băgăm coarnele-n perne. Cuprinşi de boala porcului, în urma repetatelor şedinţe de fripturi, salăţi “biof” şi prăjituri “cranţ”, ne-am aruncat cu voluptate nedisimulată în paturile gemând de sănătate şi trai bun.

După ce mă benoclez inutil la teve vreo douăj’ de minute, mă taie pişarea şi o tai spre baie. Drumu’ spre uşurarea vezicală trecea prin faţa dormitorului sor’mii, care avea uşa deschisă. Şi acu’ se desfăşoară filmul pe două planuri: unul în dormitor, iar cel de-al doilea pe hol.
Începem cu planul din dormitor şi o găsim pe sor’mea şi maestru Escu intromisionaţi în pat, cucăind, aşa. Pe sor’mea, fire mai blajină (de Nehoiu, na!), a furat-o gravitaţia la un ochi, s-a întins rapid şi la celălalt şi toată masa corporală i s-a dus înspre o dulce sforăială. Bărbac-su căta pe deasupra mustăţii la un obscur post teve, dar nici el nu dădea semne că n-o să cedeze forţelor de atracţie a pleoapelor.

La un moment dat, se întâlneşte sor’mea cu un coşmar, se zbate oleacă şi cade într-o rână către bărbac-su. Instantaneu, de sub plapumă se aude un “oarlauau” strivit şi trăgând a moarte lentă. Sor’mea, cum ziceam, pornită pe somn, n-a schiţat nimic. În schimb, ăsta mustăciosu’, barbac-su, a devenit brusc vigilent, a strecurat vânjos o mână sub plapumă, a smuls ceva păros de-acolo şi, speriat de parcă se trezise cu dracu’n pat, l-a aruncat pe uşa dormitorului (în hol, adică) cu un mare strigăt de luptă: “Ueaââaaa, Satană!”.

Ei, bine, acuma vine şi planu’ doi, ăla în care eu treceam pe hol în drum să mă pişulesc. Cum târşâiam papucii prin faţa uşii lor, am tresărit o clipă la strigătul disperatului şi am întors capul să văd care-i treaba şi cine-l taie p-ăla de e în pat cu sor’mea. Nu am putut să nu remarc o mişcare în semiîntunericul dat de ecranul televizorului şi un sunet ce aducea a miorlăit şi care se auzea din ce în ce mai tare cu cât o chestie blănoasă se făcea mai mare venind pe traiectoria mufei personale. Adânc şocat de impact şi de efectul Doppler, cu brazde sângerânde pe chelie, am dat un răcnet magistral şi m-am prăbuşit în dulapul de pe hol.

Încet, casa s-a trezit la viaţă: patul a început să scârţâie, semn că sor’mea revenea în lumea noastră, s-au aprins luminile, eu zăceam nemişcat şi băgat jumate în dulap, lumea râdea cu lacrimi şi schimbări de culoare la fizionomie, iar pisica Doppler se aranja la blană în uşa bucătăriei.
Deliciul final a fost când am constatat că, aproape, nu mai era nevoie să mă duc la baie. Eventual, doar să-mi schimb boxerii şi să mi-o scutur niţel…