Posts by Neliniştitu':
PRM – Pastă rapidă de măsline
Se făcea că veneam de la serviciu rupt de foame. Drumul către casă se abătea prin piaţă, pe lângă o tarabă cu măsline. Ha! Îmi vine o idee totală la vederea măslinelor Kalamon naturale, bune şi lunguieţe. Iau doi pumni, maxim trei şi zbor către casă.
Sar pe reproducătorul de muzici, bag un Charlie Parra, un meseriaş din Peru care le zice bine pe limba lui, şi între două solo-uri devastatoare găsesc blenderul.
Arunc în el măslinele, un căţel de usturoi despuiat, vreo două linguri de ulei de acelaşi soi, 4-5 frunzuliţe din busuiocul de la geam, nişte piper din râşniţa cea nouă, o linguriţă de muştar de-ală bunu’, de Tecuci. Apoi, în ritmul muzicii, bag blenderul când pe „full speed”, când pe „just speed”. Într-un sfert de minut e gata.
Aroma pastei de măsline rezultată e întrecută doar de gust. Împerecheată cu o pâine de casă prăjită şi o feliuţă de roşie veritabilă e tot ce-ţi poţi dori după o zi în care serviciul te-a pus la grele cazne.
Total Recall – acum şi în Dâmboviţa!
Ioneşti, Dâmboviţa, România. Cred… Anul 3270. De pe tocmai.ro.
Din nou la radio
Diseară, începând cu 10 şi ceva, am din nou plăcerea să fiu în emisiunea Anamariei Ionescu, “Chef de vorbă”, de pe Radio Antena Satelor. De această dată voi fi chiar în studio, alături de Bogdan Hrib şi vom vorbi între noi şi cu ascultătorii depre, citez, “destinul cărţii în lumea satului românesc, despre forţa cuvântului […]
Unde dai şi unde crapă
Mă sună într-o zi o prietenă că îi e dor de mine, că nu ne-am văzut de multă vreme şi că să ne vedem la un supermarket. Evident, ăsta-i modul ei elegant de a-mi spune că n-are cine să-i care sacoşele la maşină sau, şi mai bine, acasă. Ajungem la supermarket şi începem să ne […]
