Origine

Doi boi, veri după mame, trăgeau la jug cât era ziua de lungă. Erau de-o fericire de-a dreptul bovină şi nu se plângeau niciodată de normalitatea lor.

Ziua de jug începea devreme, cu puţin înainte de zâmbitul soarelui şi se termina imediat după ce acesta se ascundea după coama pădurii.

Intrau în grajd tăcuţi, mâncau şi dădeau câteva limbi la bolovanul de sare. Apoi îşi linişteau setea din căldare, se aşezau la locurile lor şi rumegau fără griji la ziua de mâine.

Într-o zi, la ei în grajd fu repartizat vărul lor mai mic, viţelul de pension Le Boeuf.

– Cum, voi toată ziua trageţi la jug ca nişte boi? se miră sincer viţelul.

– Exact, tinere, răspunse Plăvan.

– Pentru că suntem exact ceea ce ne spune şi numele de „boi”, continuă Joian.

– Eu nu o să trag nicicând la jug! îşi semeţi Le Boeuf capul. De-aia m-a dat mama la pension, ca să nu ajung ca voi.

– Să ştii că nu-i mai rău decât la tine, la pension, spuse Plăvan înghiţind. După ce termini cu jugul îţi dai seama cât frumoasă e viaţa şi o apreciezi ca atare.

– Mama mi-a spus că eu o să ajung taur, se înflăcără viţelul Le Boeuf. De montă. Sau de concursuri. Sau de orice. Mama spune că dacă îţi doreşti mult un lucru, el se va îndeplini.

– Nu mai ştim ce ne-am dorit tinere, nici nu mai contează acum, doar că am ajuns boi, zâmbi Joian.

– Iar asta nu e vina noastră, spuse Plăvan împăcat şi o luă iar la rumegat.

– Eu n-o să ajung la jug, o să ajung taur de soi, celebru! mugi cu năduf Le Boeuf. Iar când o să ajung acolo, sus, o să-mi fie milă de voi şi de situaţia voastră. De fapt, nici n-o să-mi mai aduc aminte de vremurile astea triste, când am împărţit acelaşi spaţiu, ba, că mai suntem şi neamuri!

– Nu te înfierbânta precum lucerna verde strânsă în căpiţă, îndreptă Joian un corn către viţel. Dinspre mine poţi să fii orice şi să ajungi oricine, dar să ştii de la mine că oricât de sus ai ajunge, mă-ta va rămâne la fel ca mama: o vacă.

Tags: fun, poveşti, râzi