Icoana
Icoana era acolo, pe peretele din spatele clasei, încă de când păşiseră pentru prima oară în a doua cameră pe dreapta, la parter, cum intrai în şcoală.
Copiii crescuseră, se schimbaseră, deveniseră prieteni, neprieteni, se mutaseră în bănci, în alte bănci şi renunţaseră la uniforme. Până şi metodele de copiat evoluaseră în ultimii opt ani.
Dar icoana rămăsese aceeaşi şi la locul ei: pe peretele din spatele clasei.
În ultimul semestru din clasa a VIII-a venise o profă nouă de Religie. Nu semăna cu nimic din ceea ce văzuseră până atunci: faţă rotundă, talie groasă, buze groase, voce groasă, sprâncene groase, împrietenite pe viaţă deasupra ochilor rotunzi şi mari, mâini sănătoase, cu ceva pilozităţi şi o fustă kaki, până la glezne.
În ultimile trei săptămâni doamna de Religie le vorbise cu abnegaţie şi patos despre Apocalipsă, demoni şi exorcizare. Următoarele două săptămâni, jumătate dintre ei dormiseră în pat cu mamele şi cu lumina aprinsă.
Gigel făcea parte din această jumătate. Georgel făcea parte din cealaltă, neafectată.
Ultima lucrare de control din clasa a VIII-a a fost la Religie. Nota putea să-i schimbe media lui Gigel şi de aici i se putea schimba tot viitorul. Putea prinde un liceu bun.
Doamna a intrat mai gravă ca de obicei, probabil era răceala ce revenea la ea precum bumerangul la aborigen: o ţinea 6 zile, „cât i-a luat Domnului să făurească lumea”, iar în a şaptea se făcea bine. Lunea o lua de la capăt.
Le-a dat din Apocalipsă. Gigel a înnebunit pe loc. Încurca semnele Apocalipsei cu molimele din Egipt.
Se uită în jur. Jumătate din clasă, poate chiar mai mult, copia pe rupte, majoritatea de pe smartphone-uri.
Avea şi el smartphone. Subiectele îl aşteptau la o atingere distanţă, dar îl oprea ceva, cineva, o forţă nevăzută. Chiar dacă era în ultima bancă, se uită în spate temător.
Colegul lui de bancă, Georgel, copia de rupea bila la pix.
Gigel nu ştia dacă să-l invidieze sau nu. Dădu să deschidă subiectul din smartphone, dar se uită în spate cu teamă.
Georgel terminase.
– Copiază, bă, eşti prosti? îi şopti Georgel apăsat.
Gigel se uită în spate temător.
– Nu copiez, bă, că mă vede icoana. Uite-o cum se uită la noi.
Până la urmă Gigel a intrat la un liceu bun.
14 Comments
Foarte frumoasă această schiţă!
Foarte frumos, educativ, dar si haios. Iar Gigel… constiinta si credinta l-au oprit sa triseze. A reusit prin forte proprii. Gigel este ultimul roman cinstit din Univers. Respect Gigel !
Camelia,
Săru’ mâna şi mulţumiri! 🙂
Crina,
Speranţa în Gigel moare ultima. 🙂
Săru’ mâna şi o săptămână faină!
Gigel a avut si are steluta lui norocoasa 🙂
O saptamana si o toamna faina, din toata inima ! 🙂
Anonimu’,
Ca orişicare. 🙂
Crina,
Încă mai am un rest de vară, pe care mi-l doresc maxim. Ca şi celorlalţi din juru-mi. 🙂
Sunt mort de oboseală, tuţule, o albină mi-a intrat azi, dracu ştie pe unde, sub hanoracul cu mască, şi, culmea, dacă vrei să mă crezi că o poză nu-ţi trimit, m-a înţepat, nerecunoscătoarea, tocmai când îi dam să mânânce, de am ajuns mai ceva decât Eba la buza de jos, depăşindu-l, de departe, pe răposatul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu wa Za Banga, dar nu m-am lăsat, chiar dacă Steaua – îi doresc să se califice – joacă în acest moment pentru bani mulţi, dar, ca să vezi, n-am putut să las un asemenea text de literatură scurtă fără comentariul meu.
Eşti bun, tuţule, şi să ştii, dacă nu dau colţu’ repede, tot te voi citi în totalitate pentru a-ţi deveni exeget! 😀
Tătuţule, aşa să ne-ajute Dumnezeu, cu sau fără buză de Mobutu/EBA!
Multiple mulţumiri pentru onorantele cuvinte. 🙂
Bravo!Faina…scriere!
PsiS:Zilele trecute ma gandeam ca ti-ai pierdut…muza. Ma cam saturasem de poze. 😛
Muza e cu mine tot timpul, doar că aştept ceva edituri să reacţioneze şi să apară pe post aşa cum se cuvin. Scrierile, adică.
Hai că şi pozele sunt faine! 😀
Săru’ mâna! 🙂
PS: Şi duminică e tot poză. 😀
Hai, nu fi atât de depresiv, încât să-ţi închipui că, până la urmă, Gigel a intrat la liceu! Asta o fi pân filme! Poate şi pân romane de maximă siguranţă, gen şoseaua căţelu număru patrujdoi.
Deşi, io, dacă aş scrie un roman cu nume de şosea şi număr, mi-aş alege Ştefan cel Mare şi Sfânt, număru’ 69. 🙂
Aşa-s eu mai bun la suflet şi-mi închipui numai chestii cu lapte şi miere. 🙂
Aştept romanu’! 😀