Megadeth – Tipping Point: bătrânii lupi ai thrash-ului mușcă din nou!

E vineri seara, ne pregătim de weekend și, dragii moșului, vă mărturisesc cu maximă mândrie că am ajuns la momentul în care Acceleratorul de Particule a început să-mi facă recomandări metal.

Ei bine, și m-a lovit grav și decisiv, cu o trupă dragă mie – o trupă cu care mi-am trăit adolescența metalică alături de rockerimea incipientă din Nehoiu, o trupă care făcea parte din selecta selecție a ceea ce noi numeam, la începutul sălbaticilor, dar intenșilor ani ’90, MCS – Metal Crâncen Selection.

Este vorba, desigur, de Megadeth și de ultimul lor single, ”Tipping Point”, o piesă care te lovește la ficat și îți dă foc urechilor.

Este acel gen de piesă care te aruncă fără avertisment înapoi în camera cu postere șifonate, casete BASF (pentru bogați) ori ORWO (pentru cei mai mulți) și vecini nervoși că dai muzica la limita de spargere a geamurilor și scorojire a pereților.

Începutul este rupere și fulgere – sună atât de bine și de recognoscibil, încât am crezut că m-am întors în anii de naștere ai trupei.

Este thrash de la mama lui, care nu cere voie, nu caută aprobări, doar rupe tot ce prinde în cale.

După ce te face să te prinzi că-i vorba de el, Mustaine apasă pedala până la podea, ”pedal to the metal” cum se zice la noi – iar riffurile scuipă scântei din primele secunde, dând la iveală metal pur, nefiltrat, cu ADN de anii ’80, dar cu mușchi și precizie de 2025.

Riffuri mai ascuțite decât sabia unui samurai, solo-uri mitraliate în rafale sonore și tobe cu ritm de motor cu 24 de cilindri în V.

Însă, dincolo de forță, piesa are și o tensiune personală a lui Mustaine, întocmai ca o spovedanie sub sutana lui Voldemort deghizat în popă de țară.

Teemu Mäntysaari își face intrarea ca un tanc finlandez în floarea iernii: solo-uri precise, tehnice, dar cu suflet, ca și cum ar fi fost acolo de la ”Peace Sells” încoace.

„Tipping Point” nu e doar o piesă, e o declarație – Megadeth nu trage obloanele la prăvălie, ci muşcă mai tare ca oricând, făcându-te să te întrebi cu un regret mai greu decât o stea neutronică: de ce să fie ăsta ultimul lor album?

Însă e și bucuria aia nemărginită în care îți dai seama că bătrânii lupi încă mai pot rupe scena și că thrash-ul adevărat nu moare, ci se regenerează continuu, purtând cu mândrie cicatricile la vedere.

Dacă toate piesele vor suna măcar ca „Tipping Point”, atunci Mustaine va încheia cariera Megadeth într-un mod neegalabil sau foarte greu de egalat.

Și, bineînțeles, pot considera că și-a luat cu vârf și îndesat revanșa față de Metallica, invitându-ne să fim martori, probabil, la cel mai frumos sfârșit din istoria thrash-ului.

Tags: Cronică Megadeth Tipping Point, Dave Mustaine, Megadeth Tipping Point