We are MOTORHEAD! We play Rock ‘n’ Roll!
Aşa a grăit vocea unică a titanului bass-ului metalic, Lemmy Kilmister, care a apărut brusc pe uriaşa scenă de la Romexpo, astă seară (02.07.2009), în jur de 8 jumate. La o secundă distanţă s-au teleportat, total degajaţi şi zâmbitori, Phil Campbell, chitaristul iadului, şi Mikkey Dee, tobarul dinamită.
Nu cred că am asistat vreodată la un concert unde trupeţii să vină pe scenă într-un relax şi o bucurie totală, şi să cânte cu o poftă de parcă ar fi lucrat la stat şi le-ar fi dat Boc mărire de salariu.
Sunetul chitarei lui Campbell, combinat cu bass-ul înnebunitor al tătuţului forjei englezeşti, Lemmy, a fost oţel-beton, iar rimtul supersonic impus tobelor de Mikkey Dee, m-au dus în Nirvana Metalelor Grele şi acolo m-a lăsat…
S-a cântat la rupere, foarte tare şi în forţă, exact cum o face Lemmy de ceva decenii. Phil Campbell a fost tot un zâmbet şi-o cioacă cu rocărimea devastată de ceea ce vedea pe scenă şi ce curgea din boxe. Mai după o juma’ de oră, Mikkey s-a răzbunat vreo 3-4 minute pe tobe, de unul singur, deşi puteam să jur că sunt o duzină de percuţionişti!
M-am demontat periculos pe “Rock Out”, “Teach You How To Sing The Blues” (Motorizer – 2008), “Over The Top” (Bomber – 1979), “Another Perfect Day” (omonim – 1983), “Metropolis” (Overkill – 1979) şi ultra-periculos pe “Going To Brazil” (1916 – 1991).
Cred că puţină lume ştie că veteranul Lemmy o va pune anul ăsta de 64 de ani, dintre care vreo 34 numai cu trupa pe care a inventat-o, a format-o şi a ţinut-o în primul eşalon metalifer al lumii atâta amar de vreme. Râdea, prezentând una dintre piese: “Pe vremea când am scris bucata asta, mulţi dintre voi nu eraţi născuţi, he-he!”.
Chiar dacă a durat o oră şi cinci minute, s-a cântat fără pauze, fără cine ştie ce texte între piese, numa’ ritm în vână şi “rock ‘n’ roll” din toate poziţiile.
Concertul s-a încheiat absolut magistral cu trei piese care deja au intrat în patrimoniul mondial şi m-au adus aproape de lansarea pe orbită: “Killed by Death” (No Remorse – 1984), “Ace of Spades” (omonim – 1980) şi “Overkill” (omonim – 1979).
Astă seară mi-am retrăit rocărelile copilăriei şi adolescenţei. Câţi au avut şansa să vadă tripleta Motorhead? A fost inefabil…
Îi mulţumesc din suflet Păfurişei pentru minunatul cadou…
Aranjate
Depozit
Cărţi şi lectură
Faine, utile
Înfrăţite
Reviste
Reviste online
Care-a dat-o ultimu’
- Conflictul – Adrian Voicu on Conflictul
- Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar! – Adrian Voicu on Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar!
- Autografe la Festival du Livre de Paris 2024 – Adrian Voicu on Autografe la Festival du Livre de Paris 2024
- O seară de ”nu mă uita”! – Adrian Voicu on O seară specială
- Aniversare – Adrian Voicu on La aniversară
- E weekend, ”Acceleratorul de Particule” se aude la goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” e din nou la goFm
- “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là – Adrian Voicu on “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là
- ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm
- Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris ! – Adrian Voicu on Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris !
- Critică pe Babelio la ”Amorul bățului de chibrit” – Adrian Voicu on Pentru prietenii francezi și francofoni – despre ”Amorul bățului de chibrit” pe Babelio
52 Comments
Maitre, cine controoleaza informatia conduce lumea 😀
Aştept să conduci, Iuzăraş, şi să mă bagi şi pe mine în cărţi. 😀