Fotograful Curții Regale – un altfel de undeva, cândva…
O cunosc pe Simona de ceva vreme, nu chiar multă dacă mă raportez la cum trece timpul în ziua de azi, și eram sigur că sub haina de chimist clocotește un suflet de mare artist.
Să tot fi fost prin primăvară, așa, când Simona mi-a dat marea veste și tare m-am bucurat, pentru că n-ai cum să dai greș cu Simona, parol! Chiar dacă n-o știi din văzute ori auzite, din citite te dă gata din prima.
“Pregătirea cafelei de dimineață nu putea fi lăsată pe mâna bucătăresei – o moldoveancă plinuță, trecută de vârsta a doua, care râdea cu potfă din orice, sprijinindu-și linguroaiele de lemn de burta care se cutremura toată în asemenea momente.” Și aceasta e doar prima frază a cărții.
În “Fotograful Curții Regale” poveștile curg lin, fraza e dulce și cu suav miros de sfârșit de veac, de mic Paris aflat în plin avânt, iar cuvintele sunt dospite și calde.
Cartea Simonei nu e doar o carte faină în întregul ei, ea evidențiază romantismul incurabil al autoarei: cine mai știe azi că dibuiască poveștile ascunse ale fotografiilor?
Nu mai adaug faptul că atmosfera zugrăvită în sepia pe copertă se regăsește din plin în poveștile Simonei, care te poartă fără de voie în veacul al XIX-lea. Dacă-mi este permisă o comparație, aș zice că am trăit ceva similar ca în filmul “Undeva, cândva”, celebra peliculă din anii ‘80, regretând enorm că, odată cu finalul cărții, am revenit în plin început de secol XXI.
Căutați “Fotograful Curții Regale”, lăsați-vă duși acolo, savurați lumea de-atunci și mulțumiți-i Simonei Antonescu pentru că v-a oferit șansa asta.
