Reţeaua de socializare

“De unde până unde, bă, Grigore, FuckBook?” sărise dobitocul de Petronel, după ce aflase de ideea lui. Da, dobitocul de Petronel era ăla de se însurase cu singura fată pe care Grigore o iubise cu adevărat în facultate, Lucreţia Pătrăşcoiu. El umblase doi ani cu Lucreţia, cu flori, cadouri, mărţişoare şi alte prostii care-s menite să aducă roz în viaţă şi, deodată, apăruse dobitocul de Petronel care în două zile i-a suflat-o, iar după două luni s-a însurat cu ea. Acest dezastru sentimental, după cum personal catalogase evenimentul, îl lovise pe Grigore drept în mijlocul sufletului şi-l făcu să concluzioneze că aşa cum femeile zic de bărbaţi că-s porci, nici ele nu sar mai departe de teică. Atunci fost momentul când i-a venit ideea.

“Adică, tu vrei să-i faci concurenţă lu’ ăla cu nume de zahăr cubic, Zuckerburg sau cum dracu’ îl cheamă?” “Cum, bă, de unde? N-am discutat atunci, când ai intrat intempestiv în baie, de m-ai speriat şi ţi-am dat în cap cu şamponul de spălat câinele?”, se prefăcuse Grigore vesel. “Ţin minte cucuiul şi că, după ce mi s-a vărsat şamponul în creştet, ridicam piciorul la roţile maşinilor, hă-hă! Ia, mai luminează-mă un pic, că am uitat”, luase Petronel poziţia prostului. “E o reţea clasică de socializare, dar are la bazată sexul pasager şi, pe cât se poate, fără implicaţii emoţionale. Nu mai pierzi vremea ca pe celelalte cu vrăjeli, cu citate, cu alea-alea, treci direct la subiect. Nefiind un site pornografic, sunt impuse limitele decenţei şi în poze, şi în exprimare. Economiseşti timp, bani, sentimente, iar, la final, toată lumea-i descărcată şi fericită!”, încheiase zâmbitor Grigore. “Mda… interesant”, reflectase Petronel. “Şi de ce n-ai făcut chestia asta până să mă însor?” “Ia-o ca o răzbunare”, zâmbise Grigore cu subînţeles.

Nu-i plăcuse niciodată de Petronel, pentru că era genul de om care dacă te vedea că ai o iniţiativă, nu te încuraja, ci căuta să-ţi arate că ideea ta e cea mai proastă din câte existau. Plus că i-o suflase şi pe Lucreţia. Ah, Lucreţia… Numai el ştia de câte ori dorise să-i spună că hormonii lui se săturaseră de plimbări prin parcuri, de vizionat filme la Cinematecă ori mâncat prăjituri la Tosca şi că erau gata să treacă la etapa dulce, palpabilă şi, mai ales, carnală a iubirii lor. De fiecare dată, însă, sfârşise în baie, masturbându-se cu ea în gând, dar promiţându-şi solemn că la următoarea întâlnire se va produce marea tăvăleală.

Nici după ce se măritase cu dobitocul nu reuşise să scape de obsesia pentru ea. Ba, acum vreo săptămână, era să-l prindă însuşi Petronel în timpul programului regulat de masturbare cu nevastă-sa în minte. Dobitocul avea prostul obicei să intre la Grigore în casă ca la mă-sa, la Urlaţi. Noroc că Grigore trăsese perdeaua de la duş şi, într-un moment major de inspiraţie, luase sticla de un kil jumate de şampon câinesc şi o proptise în capul subitului vizitator. Deseori se întrebase cum de se pricopsise cu un aşa specimen, iar faptul că îi suporta prezenţa, era dovada clară că încă o mai iubea pe Lucreţia.

“Cum adică răzbunare? Pe cine? Pe ce?”, se uimise Petronel. “N-am timp să-ţi explic acum, dar o să-ţi zic cândva”, evitase Grigore răspunsul. “Da’ ce-i cu chestia asta de Fucking Booking? Ce înseamnă?”, insistase dobitocul. “E simplu, mă, e ca la agenţia de bilete. De-acolo mi-a venit ideea, de când am fost ultima oară cu trenul la mătuşă-mea, la Buzău. Bagi o rezervare şi te alegi cu o tipă lipsită de prejudecăţi. Asta, bineînţeles, dacă şi ea te place.”

Ca să nu mai fie nevoit să-i explice inutil prostului, au dat-o pe bere şi răsfoiri de profile de gagici înscrise pe FuckBook. Şirul exclamaţiilor lui Petronel a fost întrerupt de lătratul lui Dop, nesimţitul de câine al lui Grigore, primit cadou de la taică-său la terminarea facultăţii. Toată ziua zăcea pe o blană de oaie şi nu lătra decât la cutremur, când trecea câte-un elicopter prin zonă ori fix cu o secundă înainte de a-i suna telefonul mobil. Nici de această dată simţurile lui Dop nu dăduseră greş, căci la fix o secundă sunase telefonul musafirului nedorit. “Lucreţia, mă vrea, hă-hă!”, se scuzase Petronel, râzând ca porcul la ştiulete. “Acasă, evident!”, continuase el, hăhăind şi mai tare. Grigore mimase un zâmbet, apoi îşi umplu capul cu înjurături.

“Eu îţi doresc să-ţi meargă, bă, deşi cred că ţi-ai vândut maşina de scris degeaba”, adăugase Petronel ieşind pe uşă. “Du-te, duce-te-ai!”, gândise Grigore, urmărindu-l cum iese pe poartă. Dobitocul îl făcuse să-şi aducă aminte de maşina de scris dăruită de maică-sa la sfârşitul clasei a VIII-a. Era un Underwood No. 5, făcută prin 1900, o bijuterie pe care o ţinea la loc de cinste pe un birou numai al ei şi pe care o ştergea de praf zilnic. Era în familia lui de trei generaţii şi avea grijă de ea ca de ochii din cap. Când avea timp sau inspiraţie, mai bătea la ea câte-un rând din romanul de dragoste început în urmă cu ani. Când începuse să pună pe roate FuckBook, neavând destui bani de domeniu şi calculatoare, horătâse să-şi amaneteze preţiosul obiect, dar nu reuşise să se descurce cu banii ca să o răscumpere, aşa că o pierdu. Nu pierduse, însă, niciodată speranţa că într-o zi va avea destui bani astfel încât să o aşeze din nou pe biroul ei de-acasă.

Lucrul la FuckBook, dar şi succesul crescând de care se bucura reţeaua lui de socializare, îl făcură să se gândească din ce în ce mai puţin la Lucreţia. Curând începu să se gândească la obsesiile sale cu ea ca la nişte vise urâte şi descoperi că viaţa poate să-i ofere ceva mai mult decât partide de amor de unul singur.

Încet-încet, toate ideile inedite pe care le avusese cu site-ul începură să dea roade. Mă rog, cea cu câinii ruşinoşi şi pisicile sfioase i se păruse iniţial cam deplasată, dar se dovedise că prinsese foarte bine la public. “Animalul tău de casă a intrat în călduri, dar e timid? Arată-i că-ţi pasă de hormonii lui şi vino pe FuckBook să-i găseşti perechea! Fă-i animalului tău preferat un Fucking Booking ACUM!”.

A umplut oraşul cu afişe înfăţişând căţei din “101 dalmaţieni” sau “Doamna şi vagabondul”, având inimile săgetate de cupidoni canini, ori cu pisicile din “Aristocats” şi “Gay Purr-ee” visând la cotoi gen “Puss in Boots” călare pe armăsari albi. S-a dovedit că persoanele care intrau pe site să-şi împerecheze animalul de companie îşi descopereau destule puncte comune şi, în majoritatea cazurilor, se cuplau şi animalele, şi stăpânii lor. Începutul a fost făcut de doi cetăţeni de la ţară, ea dorind un cocoş de prăsilă pentru găinile din bătătură, el oferindu-i cocoşul de soi la pachet cu cel personal.

“Ce lume nebună!”, exclamase râzând Grigore atunci când, conform statisticilor, rezultase că procentajul acuplării proprietarilor era de trei ori mai mare decât cel al animalelor de companie ce se doreau împerecheate de aceştia.

După câteva luni de la ieşirea pe piaţă cu FuckBook, avea să trăiască cea mai mare surpriză a vieţii sale virtuale, dar care avea să-i schimbe definitiv viaţa reală. Într-o dimineaţă, pe când îşi savura cafeaua cu lapte şi-şi trecea în revistă programul pe ziua respectivă, primise un telefon de la o tipă care vorbea englezeşte cu un accent extrem de ciudat şi care se recomandase drept “primarul din Fucking”. A crezut că-i o altă obsedată sau vreun joc de cuvinte pe care-l încerca tipa, dar când femeia a punctat faptul că nu e “fucking primarul, ci chiar primarul din Fucking, Austria”, i s-au aprins luminile în recipientul cu urechi. A dat repede pe Google şi, spre şocul lui, a descoperit că exista o localitate cu denumirea asta.

Pe scurt, primăriţa voia să-i mulţumească personal pentru că, în urma FuckBook-ului şi a sloganului său cu “Fucking Booking”, în orăşelul cu nume acuplator dăduseră năvală mii de turişti. Motoarele de căutare indexaseră puternic numele oraşului şi internetul explodase de oferte turistice, deoarece oamenilor li se părea extraordinar să se întâlnească prin “Fucking Booking” şi să rupă paturile în Fucking. Primăriţa părea foarte serioasă în conversaţie, aşa că Grigore şi-a făcut bagajele şi s-a înfiinţat în localitatea căreia în fiecare zi i se furau, ce credeţi? Tăbliţele cu numele localităţii!

Deschise încet ochii şi privi la uriaşa pendulă de lemn. Iar visase frumos. Dormise aproape o oră în fotoliul moale din faţa şemineului. Zâmbi. Peste câteva zile era Crăciunul. Se împlineau trei ani de când venise pentru prima oară în Fucking. Trei ani…

Afară ningea molcom, cu fulgi uriaşi, desprinşi din poveştile copilăriei. Aproape de geam, bătrâna lui Underwood No. 5 îl aştepta pe biroul ei. Sosise în urmă cu două zile, într-un ambalaj roşu cu fundă aurie. Ea aranjase ca pachetul să sosească chiar în ziua de Crăciun, dar cineva de la firma de curierat încurcase datele. Grigore fusese atât de fericit şi de plăcut surprins de revederea vechii sale maşini de scris, încât ea uită rapid de supărarea produsă de încurcătură.

Gândurile îi fură rupte de un zgomot înfundat la uşă.

– Fucking Booking for Fucking Trip! It’s Fucking Time! spuse frumoasa primăriţă, scuturându-se de zăpadă.

Veni la el şi îl sărută de parcă trecuseră ani de când nu se văzuseră, nu doar două ore, cât lipsise pentru şedinţa de Consiliu Local.

– Crăciunul a venit mai devreme anul ăsta, continuă ea veselă. S-a aprobat Programul de Turism în parteneriat cu FuckBook, cu sloganurile tale cu tot.

Se ridică şi o strânse la piept, umplându-şi nările cu parfumul ei. Mirosea a iasomie şi a flori de tei. În braţele ei era cald, era bine, era dragoste.

Şemineul arunca limbi roşietice peste bătrâna Underwood No. 5, care ţinea prizonieră, încă, ultima pagină din romanul de dragoste început în urmă cu ani. Dar nu pentru mult timp.

S-aveţi parte de cadouri faine şi oameni frumoşi!

Tags: Crăciun, FuckBook, poveşti, povestiri, Reţeaua de socializare