Un pic de melancolie
A fost o dată, nu prea departe de timpurile noastre, un naiv şi un credul (poate una şi aceeaşi persoană), care avea convingerea că versurile lui Blaga şi Minulescu au aplicaţie practică. Era tânăr, deh! Pe vremea aia nu era nimeni prin preajmă care să-l convingă de contrariu.
Aşa că, în exuberanţa lui, a pornit-o pe urmele acelui “ceva” sau “cineva” despre care vorbeau poeţii.
A oprit colo, s-a uitat dincolo, a mai tras cu ochiu’ dincoace, dar nimic din ceea ce întâlnea nu-şi găsea echivalentul în imaginaţia lui.
Într-o bună dimineaţă, când picurii de rouă încă-şi mai duceau traiul efemer pe firele de iarbă, a văzut-O. Fericit, cu inima-n mâna stângă şi sufletul în dreapta, a pornit către ea. “Cum te cheamă?”, a întrebat-o el, abia respirând. “Morgana”, a răspuns ea, întinzându-i mâna fină. Abia atunci a realizat că ale lui sunt ocupate şi e nepoliticos să laşi fata cu mâna-ntinsă. Fără să stea prea mult pe gânduri, a aşezat inima şi sufletul în faţa ei, la picioare. Au vorbit şi au povestit până, hăt!, târziu. Nici nu mai ştia cum şi când a adormit.
Dimineaţa, când a deschis ochii, ea dispăruse. “Bine că mi-au rămas astea”, şi-a spus resemnat, adunându-şi de pe jos sufletul şi inima, un pic prăfuite. Le-a scuturat, a suflat peste ele şi a luat-o din loc, spunându-şi că a fost doar un vis. După multe drumuri, multe locuri şi multe chipuri aflate, a realizat că visul pe care-l trăia periodic este doar o născocire a poeţilor. Pe vremea aia nu mai era nimeni prin preajmă care să-l convingă de contrariu.
Dar asta, cum spuneam, a fost o dată, nu prea departe de timpurile noastre…
În ceea ce priveşte vagonul din trenul lui SkyRain, alături de cele pe care scrie “Cella“, “Lucia”, “White Noise” sau “Meşterul Manole”, am ales o nuanţă “Minulescu”, pentru exterior. Interiorul e ceva aparte…
Prin gările cu firme-albastre
Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trăit-o niciodată,
Căci – călători ades cu trenul –
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc –
Doar trenul pleacă!…
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!…
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte…
Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară –
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!…
Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!…
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor “ad-hoc”,
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc…
El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine…
Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!…
78 Comments
Ahaaaa, păi aşa mai vii din din nevenire. 😀
Da’ nu e bre, politichie (vezi GS, Lilick), aicea-i cu ceai şi relaş. No?
uf,
ce bolovan mi-ailuat de pe lirismul (a)politic 😆
mulţam, să-ţi ţie năravul
Hai, să trăieşti şi să-nfloreşti în zâmbete şi râsete sănătoase. Şi să dea Domnul să-mi ţie! 😀
auzi, dacă ai timp … adunarea la Dragoş, să vezi cu ochii tăi ce-a putut creea =)))
cred că ne-a pocnit pe rînd lirismul … io una mă uit în oglindă să văd dacă mai am fălci
nu că mi-ar fi bine, că şi Lilick azi a fost “factor declanşator” (la postarea cu vaca, tot la Dragoş)
Acuşi dau cu ochiu’! Mulţam!
Buna seara:)
Ti’ai parfumat tot interiorul cu un soi aparte de melancolie care nu a intarziat sa’mi improste narile sensibile… din cate am observat acest parfum prafuit se ascunde dupa fiecare litera a gandului tau…
ma bucur ca m’am impiedicat si de un Minulescu, ochii mei nu au mai sarutat sufletul cu aceasta poezie de ceva vreme…
iti trimit pe un nor de sfarsit de primavara, un zambet cu aripi care sa te insoteasca pretutindeni in aceasta duminica…:)
Minunat si acest vagon, iar poezia m-a dat gata. O duminica frumoasa!
Valentina,
Mulţumesc frumos pentru cuvintele frumoase şi îmi pare bine că ţi-am sensibilizat şi simţul olfactiv. 🙂
Dacă ţi-a plăcut, te mai aştept, dar trebuie să te avertizez că nu tot timpul sunt aşa, he-he! Nu e bine să te arăţi, ţinând cont de vremurile în care trăim. 🙂
O săptămână minunată să ai şi-ţi trimit într-un plic galben, neştampilat şi netimbrat, cele mai bune gânduri.
ei hai! nu’ti face reclama proasta:)
apropo sa vezi ce chestie… chiar am primit un plic galben, nestampilat si netimbrat la geamul meu… am ramas mirata de zambetul dulce pe care il purta si modul in care isi falfaia ochii la mine:))… m’a facut sa anticipez mesajul ce’l aducea… acum este la un loc sigur intr’un sertaras din biblioteca sufletului meu… multumesc:)
Ha-haaa! Ai văzut? Sunt în legătură telepatică cu poştaşul. Da, ăla care nu sună de două ori. 😀
Ti-am cautat articolul asta pe blogoree, sa-l votez (ca intru mai rar, lately). Nu mai postezi acolo?
vorba unei prietene dragi, Geanina Codita: “mare figura mai esti!”… :))
noapte buna si vise ciupite de degetele fine si gingase ale zanelor bune si sa fii sarutat sclipicios de licuricii mei:D
Mersi frumos, Cătă! Mai intru pe blogoree, dar pe ăsta nu l-am postat. Chiar nu m-a gândit la aşa ceva, he-he! Dacă ar fi de votat, sunt toţi cei care s-au legat legat la locomotivă, în frunte cu SkyRain. 🙂
Dar, încă o dată, mulţam fain pentru interesul acordat rândurilor mele. 🙂
PS: L-am pus şi pe Blogoree. Na!
Pentru Geanina
Uelcăm, uelcăm şi săru’ mâna pentru aprecieri. Sper să mai vii pe aici, chiar dacă scrierile mele vor fi mai mult sau mai puţin atinse de melancolie. 😀
Pentru Valentina
Măi, nu ştiu ce puii mei aucomentariile astea, că nu apuc să blincăi din ochiu’ stâng şi, pac!, mai apare unu’ pe te-miri-unde! Acuşi îl văzui pe al tău, ultim.
Să fie, deci, zâne multe şi bune 🙂 cu licurici pe măsură! Mulţumesc frumos de urări. Numai zâni frumoşi şi licurici pupăcioşi şi ţie! 😀
oh da :))
Oh, să-ţi dea Domnul, sau viaţa, sau visele, măcar. 😆
La multi ani copilului cu ochi verzi si degete albastre din tine!
Iti doresc o zi cat mai infantila cu putinta:)
Săru’ mâna!
Cât despre infantilism, e pe toate drumurile, nu-mi fac griji. 😀
ma bucur sa “aud” asta:)
apropo… uhm… nu ca ar avea o prea mare importanta, dar sunt curioasa… cati ani ai:D?!
Vezi aici. 😀
uhm… sa o iau ca pe o lene de a raspunde personal sau poate o lauda de sine sau poate mandrie?! sper doar ca aceste ganduri ma poarta departe de adevar…;))
ai o varsta care se apropie in galop de jumatatea unei vieti de om… ma bucur sa regasesc in cuvintele tale un suflet inca tanar… e o comoara de pret!
sper sa nu’ti fie cu suparare, cai imi permit sa vorbesc la per tu, dar am anumite principii justificatibile in ceea ce priveste acest tip de comunicare…
P.S. m’a amuzat cumplit raspunsul tau cu “geana de purice”…:))
Nu a fost lene, laudă, un piculeţ, iar mândrie, hai, puţină, acolo! 🙂 Prea pedestru era să-ţi răspund direct, la modesta-mi vârstă, he-he! Este un număr ca oricare altul, o sumă pe care o simţi sau nu. Slavă Domnului că am, zic eu, destul creier sub scăfârlie şi destulă tinereţe în suflet ca să mă împiedic de un număr, chiar şi de cel ce-ţi zic anii. :))
PS: Da, pe vremea mea (sic!), era un altfel de umor, mult mai savuros.
“Slavă Domnului că am, zic eu, destul creier sub scăfârlie şi destulă tinereţe în suflet ca să mă împiedic de un număr, chiar şi de cel ce-ţi zic anii.”… asta asa e, dar acel “destul creier sub scafarlie” l’ai acumulat de’a lungul experientelor ce ti le’au adus aniii… intr’o anumita masura varsta chiar conteaza… 🙂
P.S. “pe vremea mea”… hei! chiar asa de demodat o fi acel umor acum?!… nu prea cred… se pare ca eu il gust… mi’ar placea sa mai purtam discutii de’a lungul timpului si sa’mi mai servesti astfel de portii (de umor)…
He-he! Păi, te mai aştept p-aci sau, când n-ai altceva mai bun de făcut, citeşte articolele mai vechi. 🙂
Mulţam fain de aprecieri.
nostalgia imi aminteste de albano si romina 🙂
Sau Ricchi e Poveri, he-he!
[…] nu-şi găsea echivalentul în imaginaţia lui. ..” Asta citeam acum câteva zile pe blogul Neliniştitului.Am citit şi recitit povestioara asta de mai multe ori doar pentru a mă convinge tot mai mult de […]