10

Poveste dintr-o dimineaţă devreme şi din Gara de Nord

Posted by Neliniştitu' on 14 October 2012 in La gura sobei |

E dimineaţă. E duminică dimineaţă. Dis-de-dimineaţă. Nici lumina n-a făcut ochi.
În timp ce restul oraşului doarme, e mort de-a binelea ori poate numai mimează lipsa de viaţă, Gara de Nord e mai vie decât Piaţa Obor la oră de vârf.

Gara nu are zile speciale, zile de sărbătoare sau zile libere. Ea are doar zile normale. Atât cât de normale pot fi într-o gară semiprovincială ca ea.
Plouă. În tot oraşul plouă nu numai în Gara de Nord prin acoperişul spart pe alocuri.
Nu-mi place să întârzii şi, ca de obicei, am plecat ceva mai devreme. Numai că s-a dovedit a fi foarte devreme.
De cum am intrat în gară, mi-am amintit că nu-mi golisem vezica. Simţeam că trebuie să iau urma unei toalete. În trecere mi-am aruncat ochii pe tabela cu „Sosiri”. Cefereul e la fel cum îl ştiam. Trenul pe care-l aşteptam avea întârziere un sfert de oră. „Minim”, mi-am zis şi mi-am văzut de căutat veceul.

Subit îmi răsare în cale un McDonald’s, „Mec” pe numele de alint, şi mi-am zis să îmbin utilul (un pipilică la ei, la veceu) cu plăcutul (o cafea plus ceva de speriat foamea matinală). „Mic dejun până la 10:00”, zicea un afiş. E bine. Nu păpasem aşa ceva niciodată la Mec, darmite în gară! „Clătite şi o cafea”, am zis.
M-am aşezat la o masă şi am început cu cafeaua. Bleah! Am mai gustat o dată cu mai multă indulgenţă şi, în lipsă ce ceva mai bun, am zis că de dimineaţă, aşa, mergea. Apoi clătitele. Mergeau şi ele tot aşa, de dimineaţă.

O cucoană cât o căpiţă ardelenească, târând după ea doi pechinezi minusculi, s-a aşezat la două mese de mine. A aruncat cu o mişcare scurtă trei hamburgeri pe gât şi a început să vorbească la un telefon cât o cutie de chibrituri. Cu minimum 50 de beţe.
„Dă şi mie că mi-e foame!”, mă trezesc cu un puradel lângă mine. „Nu-ţi dau, că şi mie mi-e. Da’ nu vrei un leu, doi?”, arunc o ofertă. Am dat-o la pace. Au mai răsărit doi. „Cred că sunteţi ultimii”, le-am spus. Le-am dat şi lor. „Să nu vă luaţi ţigări sau alte prostii”, am adăugat. Au dispărut negând vehement.

„Da’ de ce eşti în gară?”, aud o voce din public. „Şi duminică, şi aşa de dimineaţă, şi pe ploaie.” Pentru că am de făcut un comision. Am de luat un pacheţel trimis de sor-mea prin mecanicul de tren, pacheţel care trebuie livrat unei prietene care avea altă treabă decât să bengăne prin Gara de Nord înainte de răsărit. Şi pe ploaie. Şi duminica. Ştiu, sunt un băiat tare bun. Aşa mi-au zis şi ele, deşi senzaţia mea e alta…

Ploua de rupea. Se auzea pe tabla acoperişului gării. Tot pe tablă se auzeau unii cum umblă, probabil ca să astupe spărturile. Probabil.
Termin clătitele, cafeaua şi mă duc la veceu. Acolo era coadă ca la autografe la Fuego. „Mă mai ţin”, îmi zic cu curaj şi mă uit la ceas. Mai aveam cel puţin o juma’ de oră să caut altă variantă de uşurat.

Ies de la Mec. Poliţie, homleşi, oameni cu covrigi, feţe dubioase. Mi-aduc aminte că nu mai am Omeran şi mă duc la farmacie. O controloare (era în uniformă) s-a uitat la mine aproape speriată şi, intrând jumătate pe geamul farmaciei, cere o cutie cu tampoane. Nu i-am înţeles pudoarea, pentru că şi eu am cumpărat de câteva ori, dar n-am avut astfel de sentimente. Da, nu erau pentru mine, poate din această cauză, he-he!

„Vrei un telefon?”, mă trezesc cu un şuţ lângă mine. „Vreau un veceu”, zic. „N-am, nu ştiu”, răspunde el şi se cară.
La trenul meu s-au mai adăugat 15 minute. Zâmbesc satisfăcut, bucuros că încă mai am fler. La „Informaţii” sunt cinci oameni. Pe vremuri erau de 20 de ori mai mulţi.

Uit de vezică şi îmi reiau defilarea prin gară, citind pe pereţi despre Lipscani, trenul regal, Piaţa Brătianu, Palatul Cotroceni…
Anunţă trenul. Îmi fac cruce, merg către linie şi mă pun pe aşteptat. Fete de-ale noastre, frumoase, nişte poloneze zăceau pe nişte rucsaci enormi, schimbându-se de şosete, doi hipioţi se pupau lângă o familie cu copii somnoroşi, ceva asiatici care făceau de zor poze la tot ce era prin gară, de am crezut că sunt de la Google Train Station sau cam aşa ceva.

Un nene mândru foarte, la costum scump, mă izbeşte mai să-i sară aifonu’ din mână. De cum s-a depărtat fără să-şi ceară scuze, mă izbeşte un damf de mi-a împreunat ochii la rădăcina nasului. „Băşinosule!”, apuc să zic, înainte să o tai rapid din zona de impact olfactiv.
În fine, vine trenul, iau pacheţelul, mulţumesc la nenea şi plec cu voioşie.

La intrarea în gară, un homles stă în cur, rezemat de perete şi-şi rade barba. Dă o dată cu lama, o dată cu palma, controlând foarte atent zona pe unde trecuse aparatul de ras.
„E bună jaca după tine. Îmi place. Cu cât o dai?”, apare de neunde un alt homles.”Cu o sută de mii”, zice ăsta între două treceri de lamă. „Scump, dom’ne, scump”, murmură ăstalalt depărtându-se.

Îi las şi m-arunc în Matizel jurându-mi că e ultima oară când mai fac comisioane pe nepişate. Sper, doar, să mă ţin până acasă…

Datorie: Vania.

Tags: , , , , ,

10 Comments

  • brontozaurel says:

    Vai, da’ mai sunt si toaletele garii 🙂 Pe langa casele de bilete doua si o a treia langa McD. 1 leu parca si sunt mult mai curate decat acum 7 ani.

    “Bleah!” a fost si reactia mea prima si singura data cand am gustat o ciocolata calda de la McD. Acum 9 ani si vreo 36 de ore.

    Asiatici care faceau poze am intalnit si eu ultima data cand am fost in gara. Nu i-am prea inteles, desi nici eu nu m-am abtinut sa nu pozez o potaie vagaboanda da’ bine hranita, niste porumbei si niste clopotei.

  • N-aveam treabă cu casele de bilete, probabil că de-aia n-am găsit, he-he! 🙂
    Mecul e o variantă de fugă. Nu sunt fan.
    Am vrut să fac şi eu poze cucoanei cu pekinezi, da’ mi-a fost frică de un eventual impact cu ea. 🙂

  • Nea Costache says:

    Ei coane, vezi? Taman asta’i dezavantajul garii capitalei! Daca la buda haltei comunei in care cu onor domiciliez este ocupat, doritorii pot opta pentru usurare in spatele unor boscheti de Helleborus purpurascens (sau mai pe rumaneste, C…e popii!).
    O duminica faina!

  • justin says:

    Sper ca te-ai ţinut pana acasă….

  • Nea Costache,
    Foarte tare faza cu boscheţii popeşti. 😀
    O săptămână frumoasă! 🙂

  • Justin,
    M-am antrenat în armată. 🙂

  • matilda says:

    E adevarat, nu mai sunt copaci in zona aia… :))

  • […] Manole, Adrian Voicu, Gabi, Theodora Marinescu, Mirela Pete. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike […]

  • Ion Dascalu says:

    Ma scuzi, domnu’ povestitor, ca intervin si eu (poate chiar usor vulgaro-marlanesc), da’ sa inteleg ca i-ai facut nod la capat? Pentru ca de la inceputul povestirii tot te-ai tinut, te-ai tinut, atatea evenimente si fapte au trecut pe langa tine, si atata amar de timp, dar tu ai rezistat pe baricade, probabil pana acasa… Deci, revin: Ai facut nod la treaba? Si daca da, ce fel de nod ai facut, marinaresc? 😛

  • Nu necesită nod, ci ani de pregătire psihică. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.