Prin Bucureşti, cu primăvara prinsă la ureche – Evadarea a XXV-a

Bulevardul Dacia
Pe Dacia am umblat pentru prima oară acum mai bine de… 20 şi ceva de ani. Veneam la meditaţii la un nene de fizică, sculă de prof. Pe vremea aia era ceva să stai pe Dacia, dar cred că şi mai şi era la începutul secolului trecut, când s-au născut majoritatea vilelor din jurul Parcului Ioanid.

O plimbare pe Bulevardul Dacia, mai ales sâmbăta, duminica devreme ori într-o dimineaţă de sărbătoare, vă va transpune într-o altă epocă, una în care nu auzeai decât tropotul cailor şi huruitul roţilor caleştilor. Dacă priviţi cu indiferenţă gropile, săpăturile în asfalt şi filtraţi fauna şi zgomotele aferente cotidianului, veţi putea savura aerul romantic al clădirilor şi parfumul pomilor proaspăt plesniţi în floare.

Am citit că vilele şi casele, veritabile opere de artă, au fost lăsate nouă înspre părăginire de către nume faimoase ale epocilor trecute precum Ion D. Berindey (responsabil, printre altele, şi pentru Vila Amiral Urseanu – Observatorul Astronomic, Palatul Cantacuzino – Muzeul “Enescu”, Palatul Culturii din Iaşi), Grigore Cerchez (Palatul Institutului de Arhitectură, faţada Muzeului “Antipa”) ori Petre Antonescu (Primăria Capitalei, Arcul de Triumf, Palatul Kretzulescu – Cişmigiu).

Parcul Ioanid
Despre Parcul Ioanid, numit altcumva acum (habar nu am din ce motiv), un bătrân ce dădea de mâncare la porumbei ne-a povestit ce ştia de la bunicul său, anume că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, nu departe de locul unde ne oprisem, se aflau niscaiva gropi de gunoi, un crematoriu şi locul purta numele de Braslea. Cel care are statuia în parc, Gheorghe Ioanid, un librar iubitor de natură, în general, şi pomi, în special, a cumpărat locul şi l-a transformat din maidan în oază de frumos.

Parcul “Ion I.C. Brătianu”
Numit “Ilie Pintilie” în vremurile copilăriei multora dintre noi, discret şi lipit de Muzeul Literaturii Române, părculetele este un loc de refugiu şi hrănire pentru sutele de porumbei ce-şi duc traiul prin podurile clădirilor împrejmuitoare.

Clădirea din fundul parcului, unde se auzea rupând boxele o trupă emo, a fost reşedinţa lui Brătianu, iar parcul a fost grădina reşedinţei cu pricina.
La intrarea în parc veţi observa statuia fostului lider după care tânjesc liberalii din orice vremuri şi un bodyguard care, din când în când, mai ţipă la câte unul care vrea să facă poză urcându-se pe statuie.

Piaţa Romană
Nu cred că e careva dintre bucureşteni, baremi, care să nu ştie ce e aia “Piaţa Romană”! Romanticii îl au în cap pe Alifantis cu a sa “Piaţa Romană nr. 9”, istoricii vor începe cu vechea denumire, “Lascăr Catargiu”, cu statuia primului ministru în centru sau cu blocul avantgardist Casata, prăbuşit în ’77, iar studenţii din toate vremile vor evidenţia bila de pe ASE (Palatul Academiei Comerciale de pe vremuri).
Acum, abia de mai poţi zări frumuseţea clădirilor printre tonele de maşini, claxoane şi reclame.

Zona a fost una a boierilor, doctorilor, avocaţilor şi nomenclaturiştilor. Acuma nu mai sunt sigur că e aşa, dar cică e a treia zonă ca preţuri la imobiliare din Bucureşti.
Mie mi-a plăcut din motivul de vi-l zisei mai ‘nainte, ăla cu imaginatul. În plus, nu vreau să greşesc, dar nu cred că e zonă cu mai multe clădiri faine şi, cât de cât, în picioare, din Bucureştiul nostru drag.

CRISTOS A ÎNVIAT, DRAGELOR ŞI DRAGILOR!

Datorii: Teo Negură, Luna Pătrată.

Tags: Bucureşti, relax, timp liber