Foicică de mohor, am blogu’ numa’ umor!
Dragelor şi dragilor, frumoaselor şi oameni buni, graţie vouă, juriului şi iniţiatoarei lui BdB 2010, Doamna Lucia Verona, a reieşit că am umor precum păru-mi pe picior, dacă nu chiar mai mult, he-he!
Tututor fanelor, admiratorilor secreţi, celor de mă stimează flagrant şi restului de cucoane, domniţelor ori cetăţenilor oneşti care nutresc oarecare sentimente pentru scrierile de faţă le mulţumesc frumos, le zic cu mâna pe inimă că sunt peste măsură de onorat şi că aştept cu interes să vină sezonu’ de dat de băut. Oare s-aştept să ieşim din criză?
Să trăiţi, să trăim şi sănătoşi să ne citim! Ia, luaţi de colea o bucată din armată.
Într-o dimineaţă am alunecat pe-o treaptă de la clădirea companiei şi mi-am scrântit glezna. M-am dus la infirmerie şontâcăind, unde stăpân absolut era nemuritorul nea Ciclop, un plutonier-adjutant lăsat acolo de pe vremea lui Decebal. “Ce-ai păţit, bă?”, se uită el pe deasupra ochelarilor scuturându-şi ţigara BT. “Am călcat strâmb, tovarăşu’ plutonier-adjutant”, am răspuns cu durerea-n gleznă. “Tovarăşu’ plutonier-adjutant asistent-şef, că doar n-am făcut şcoala cu tac-tu!”, răspunse el dur. Aici mi se născuse o dilemă. După spusele Mistreţului, comandantul de companie, “când merg doi militari pe stradă, e deja o grupă şi unul e şef”. Ciclopul fiind singurul asistent din unitate, deci din infirmerie, nu vedeam rostul asistentului-şef. “Stai aci!”, continuă el ridicându-se alene. S-a dus la singurul dulăpior din încăpere, a luat o sticluţă pe care era scris “Colir” şi mi-a dat-o. “Tovarăşu’ plutonier-adjutant asistent-şef, asta nu e pentru ochi?”, l-am întrebat cu uimire. “Exact! Să vezi altă dată pe unde calci”, răspunse el sec aprinzându-şi altă ţigară.
Datorii: Teo Negură, Gabriela Elena, Adela, Cristian Dima, Năbădăiosu’, Nea Costache.
62 Comments
haha prima data am citit plutonier-adjuvant:)
Poţi să citeşti oricum, dar numai cu “şef” în coadă! 😀
[…] Sunt fericită! […]
[…] tuturor: Ada Pavel, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andi Bob, Betivul de cuvinte, Buimacii, Caius, Ca-ius, Cati, Dispecer, Flavius […]
Felicitari pentru premiu! Se vede ca ai umor si fara … Colir.
Mulţumesc frumos! Să-ţi fie săptămâna faină! 🙂
Felicitari pentru premiu. EZ prima data camd intru pe blog dar imi place si promit ca o sa mai intru. Inspiratie la scris iti doresc.
Bine ai venit şi mulţam fain1 🙂
Salutări ieşenilor! 🙂
Ca rest de cucoana ce ma aflu, te felicitez cu sfiala si te pup direct in frunte, virtual – ca doar asa am coraj.
Mulţumesc frumos şi te contrapupez! Săru’ mâna! 🙂
Foicica de mohor,
La un blog cu mult umor,
Ii urez, pe-ndestulate
Premii multe, sanatate! 😀
Foaie verde bob orez,
Mulţam fain şi te pupez! 😀