49

„Priviţi cum sticla penetrează acest pui…”

Posted by Neliniştitu' on 10 June 2009 in Papila inovatoare |

… a spus audienţei (Paho, maestrul Sorinescu, Păfurişa), Artizanul Absolut al Preparatelor de Inspiraţie Aleatoare şi Nesperat Gust. Cred că v-aţi prins că este vorba de mine, da? Iată ce s-a întâmplat premergător acestui dialog…
Sub privirile aproape năuce ale personajelor împresurătoare, am luat puiul de Buzău cu mişcări precise, dar graţioase, l-am perpelit un pic deasupra aragazului, apoi i-am „peliculat” exteriorul cu puţin ulei. I-am aplicat părinteşte nişte condimente Kamis sau alt tip, că toate-s faine, am luat o sticlă curată de bere, de juma’ de kil şi am umplut-o cu apă. Câteva minute am mai pălăvrăgit despre cursul apelor Buzăului, ca să se pătrundă aromele. A urmat trasul puiului drept în sticlă şi intromisionarea lui în cuptor, pe o tavă cu ceva apă în ea, ca să nu se ardă definitiv (tava) sau să pocnească sticla. Timp de o oră, oră şi ceva, am uitat de puiul penetrat, dar n-am uitat de un concert AC-DC pe care-l avea Sorinescu la îndemână.

Când i-a sosit sorocu’, arăta ca făcut la rotisor profesional. L-am extras din zăduful cuptorului, l-am lăsat puţin la răcit, apoi am sărit pe el cu mare roadere de maţe şi mujdei. Nu am cuvinte să vă descriu cât de fraged, gustos şi unic, în exprimarea sa olfactivă şi gustativă, a fost respectivul preparat. A fost „No. 1” al puilor introduşi în guriţa mea.
Cât despre audienţă, ce să vă mai zic? Ai boalii, nici oasele nu se îndurau să le lase…

Şi, precum site-urile de specialitate (vezi la rubrica „De halit”), iote şi proba doveditoare a măiastrei lucrări concepute de mânuţele personale.

aaahhh

Tags: , , ,

49 Comments

  • sorin says:

    Si gura apa mi se facu 🙂
    Pui la sticla(mama il infigea in stila din ceea de lapte), pui in punga, pui pe sare cu ceva muraturi pe langa … 🙂
    Piciul meu ii topit dupa asa ceva. De buninteles, ne luptam pentru pielita 🙂

  • Sorinete, bine ai venitără!
    Bă, pentru sticla de lapte îţi trebuia curcan, nu pui, în puii mei! 😀
    Alea cu murăturile se subînţelege, fiecare după gradu’ de fineţe, no? 🙂
    Şi da, pielea e o belea bună la gust şi teribilă la colesterol. Evident, pentru cui îi pasă de asta, he-he!

  • sorin says:

    Aaaa … ii vina mea, io-s mai ciudatel de soi, multam pentru primire, m-ai intampinat de doo ori, trebuia sa ma prezit … sroin asta ii cam anormal.
    Mnoa, nu mai fac 🙁

  • Pai…esti bun de barbat…ferice de nevasta ta!

  • Sorin Anormalu’,
    Menţin urarea, bre: bine-ai venit şi pe articolu’ ăsta, he-he!

  • iuzarescu' says:

    Cam parasuta puiu asta, daca i-a incaput sticla’n popou 🙂

  • Mălina,
    Aşa zic şi multiplele mele fane. 😆

  • Iuzărescu,
    Io zic că l-am luat chiar virgin, că Sorinete, mai sus, propunea o sticlă de lapte. 😀

  • WhiteWolf says:

    Is prea batran sa ma schimb tocmai acum. Adica sa renunts la tochitura, sarmale , ciorbe si friptane in favoarea a tot felul de CheiEfSiuri , Donalzi ratzoiu’ sau kebaburi. In plus, judecand dupa imagine, este o dovada mai mult decat de bataie de joc la ce tender pe post de cur si-a intins pe sticloantza
    Sfatul meu ?
    Oricat e de gustoasa, mare grija cu chelea si mai ales cum o trajetz’ inapoi; sa nu se vada naibii preputzu’ 😛
    Sa va fie de bine. Zau asa
    🙂

  • Suntem de aceeaşi parte a baricadei sarmalelor şi a altor chestii lejere. Cu chelea nu ne băgăm noi, mai mult ele, he-he!
    Imaginea poate deforma realitatea, că a fost făcută cu zum, de unde deducem că respectiva târtiţă putea fi chiar strâmtă pentru sticloanţa de bere.
    Hai, mulţam! 😀

  • dr. Lecter says:

    mai perversule, si violatorule aviar, cum nu ti-a fost tie rusine sa prepari un faching cicăn , ca-ti trag o umbrela şi-o poşetă-n cap, de nu te vezi!!! bagabontule !!! tuamne fereşte, te spun lu tacţtu, să apuce omu să închiză orătăniile când te duci tu prin bătătură!

  • CELLA says:

    VAIIIIIIIIIIII
    frate,bine c-ailuat puiul bun
    şi, mai ales că l-ai cumpătat singur,altfel o păţeai, rămîneai cu sticla 😆
    http://www.youtube.com/watch?v=8Isb-peLnRU

  • Lecteriţa,
    Aşa l-am scăpat, bre, de gripă!
    Alor mei încă nu le-am prezentat minunăţia, dar cu proxima ocaziune, o să le-arăt care-i treaba cu arta culinară. 🙂

  • codeus says:

    Adriane începi să-i faci concurenţă lui Hădean.acu de dimineaţă a trebuit să-mi faci tu poftă.

  • Cella,
    D-aia i-am ancorat o sticlă-n fund, să i se taie pofta de zburat. 🙂

  • Codeus,
    Nenea Hădean e profesionist, io-s amator, da’ merg mult la inspiraţie. 😀

  • iuzarescu says:

    Maitre, sa vezi cum e cand gatesti la expiratie 🙂 …arta, nu gluma

  • Când te apuci să predai, sună-mă! 😀

  • codeus says:

    Adriane ne onorezi cu prezenţa la cenaclu?

  • Ne străduim. 🙂

  • codeus says:

    buna dimineata drag prieten. sa ai o zi faina tu si ai tai.

  • pantera says:

    Mama, Obi!…acum cateva zile am facut si eu pui la sticla si radea Vaxxi de mine. Poate pentru ca nu l-a gustat 😀 Dar al tau arata mai bine, tre’ sa recunosc !! 🙂

  • Cody,
    Bună să-ţi fie şi ţie şi celor dragi. 🙂

  • Pantera,
    E de la aparatul foto. 😆

  • brightie says:

    deci puiu’ circula si inculca aceleasi ratiuni…
    alaltaieri seara bucataru’ mio drag o facut si dansul pui la… doza – aceeasi marie cu alta materie auxiliara.
    fi-miu era foarte amuzat de proces astfel ca la un moment dat a zis o chestie care tare semana cu titlul tau s-anume: priviti cum doza dezvirgineaza puiul… :))

    pentru istorie sa fie clar ca puiu’ nostru o fost mai rumen in ograji! 😀

  • iuzarescu says:

    o fost doza de bere sau de cola aia din popoul puiului vostru? 😀

  • Brightie,
    “… puiu’ nostru o fost mai rumen in ograji!” Privit din spate, nu? 😆

  • Iuzărescu,
    Cre’ cu o fo’ una electrică, dacă o ieşit mai rumen. 😀

  • CELLA says:

    îţi întorc urările mulţumind şi dorindu-vă asemenea

  • bucatar maniac says:

    arata bine puiu tau penetrat!putin pervers, da` bun! :}

  • zamolxis says:

    eu incerc sa evit porcu, ca-i animal murdar si plin de chestii miscatoare. si-atunci cum sa manc un animal caruia ii intra o sticla in fund si cica e mai bine asa?!?

    in alta ordine de idei, unii folosesc sticla de bere plina cu bere. pe bune.

  • codeus says:

    Adriane ai uitat de Sueta?

  • maminineta says:

    Nelinistit esti si tot asa ramai.Sa-ti fie de bine.

  • Cella,
    Să ai un uichend cu soare şi linişti. 🙂

  • Bucătaru’ Maniac,
    Maestre, cuvintele tale mi-au catapultat mândria la câţiva metri de sol. Mulţumesc mult!

  • Zamolxis,
    Zeitate Supremă, se mănâncă numai împrejurul sticlei, după ce, în prealabil, se consumă interiorul ei. 😆

  • Cody,
    Ţi-am lăsat nişte scuze la intrare.

  • Mami Nineta,
    Mulţam fain şi săru’ mâna! 🙂

  • codeus says:

    ‘Neata Adriane

  • krossfire says:

    Si eu am o obsesie cu gatitul carnii (desi pui la sticla n-am cum face la Buc pentru ca n-am cuptor aici, doar gratar \ aragaz\ microunde).

    Poate ne strangem odata mai multi si sub atenta ghidare a lui Sorin Oprescu batem recordul la cea mai mare cantitate de pui gatita vreodata.

  • Vania says:

    Puiul nu pare a avea reacţii adverse…

  • CB Studio MX says:

    Astăzi am gătit tocană de dovlecei cu caise. O bunătate de mâncare şi durează numai 20 min pregătire şi prepararea.
    Ingrediente pentru 2 porţii: 3-4 dovlecei, 1/2 kg. caise, 1 ceapă,2 morcovi, 2 roşii, 1 ardel iute, pătrunjel, mărar, busuioc, mentă uscată, ulei, sare şi piper.
    Mod de preparare:
    Ceapa tocată mărunt se pune într-o oală pe foc cu 2 linguri de ulei, roşiile tăiate cubuleţe mici se pune peste, se amestecă, după care se pune o jumătate de cană de apă, şi dovlceii, se adaugă şi morcovul tăiat cubuleţe mici. Se lasă la foc mic circa 10 min, după care se adaugă mărarul, pătrunjelul şi ardelul tăiat rondele , se amestecă, se pune capacul şi se mai lasă 5 min, după care se pun caisele tăiate cubuleţe, se amestecă, se presară mentă (fără să se amestece) se pune capacul şi se mai lasă 5 min pe foc. Mâncarea este gata.
    Timpii nu sunt ficşi, eu am învăţat din propria experienţă, contează oala în care prepari, contează măsura fiecăruia la foc mic şi foc mare, contează cantitatea de “zeamă” care e în oală; important e că combinaţa de caise cu dovlecei (căci la final ei sunt singurii care rămân clari în farfurie, restul se macerează sau se contopeşte prea bine în conţinut) este o gustare ce se poate servi cu un orez sau chiar cu un pui grill ca al tău 🙂

  • CB Studio MX says:

    Ah am uitat de busuioc. El se pune cu dovleceii odată, le dă un gust plăcut şi o aromă după ce stau împreună vreo 10 min 🙂

  • Cody,
    He-he! Până am ajuns eu la calculator, s-a făcut noapte: “Somn uşor, Cody!”.

  • Krossfire,
    Da, bre, ar fi o idee să facem pui în groapă cu jar, că, slavă Domnului, recipiente (gropi) găsim la tot pasul. 🙂

  • Nenea Vania,
    Şi nici n-a avut nimic împotrivă. 😀

  • CB Studio MX,
    În primul rând, bine ai venit!
    În al doilea, m-ai îndoit îndoit definitiv cu reţeta cu iz profi pe care mi-ai prezentat-o. Mulţam fain! Într-un viitor o s-o-ncerc, că tare bună pare… 😀
    Şi, în ultimul rând, n-am reuşit să ascult nimic de pe site-ul tău, numai buffering, buffering, buffering…

  • t.s. says:

    wow ce poza dude. prima oara am zis c’o fi vrun pui d’american decapitat + prajit de niscai talibani.

  • He-he! De unde crezi că am reţeta? 😆

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.