0

De Ziua Internațională a Cărții impresii de la cititorii ”Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte”

Posted by Neliniştitu' on 23 April 2024 in Speşăl Ghestar |

Lors de la Journée Internationale du Livre, mes lecteurs m’ont fait une grande surprise avec leurs gentils messages sur mon dernier livre en français, Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte.

Toujours à cette merveilleuse occasion, je vous présente un premier volet des photos qu’ils ont prises de mon livre et différentes poignées ou boutons pour ouvrir les portes.

Merci à tous, bisous et câlins !

Je suis vraiment content du résultat et je le veux dans ma bibliothèque – Thomas

Très drôle, le dessin sur la première de couverture me plait beaucoup. Je suis très heureuse d’avoir ce livre dans ma bibliothèque. – Brigitte

C’est vraiment différent des histoires de l’aéroport, mais c’est très drôle et c’est aussi dans ton style. Félicitations, j’ai bien aimé, ma caille ! – Seb

Drôle, enfantin et heureux de découvrir que nous avons déjà vécu la plupart des épisodes par nous-mêmes. – Carole

Très drôle, mon poulet! Bravo! – Alex

Excellent! J’ai eu beaucoup de plaisir à le lire dans le métro parisien, avec tout le monde autour de moi qui me regardait comme si j’étais fou, haha ! – Vivianne

Très agréable de découvrir un autre genre d’humour, familial, chaleureux, convivial, de foyer. Toutes mes félicitations! J’attends déjà la prochaine surprise de votre part. – Camille

Tu es vrai conteur, mon canard! Vraiment Le Conteur. – Vince

Excellent, mon fils de 10 ans l’a adoré et il attend déjà le prochain. Vous en publierez au moins un autre comme celui-ci, n’est-ce pas ? – Bernard

De Ziua Internațională a Cărții, cititorii mei mi-au făcut o mare surpriză cu mesajele lor faine despre ultima mea carte în limba franceză, Paradoxul butonul pentru deschis ușa.

Tot cu această ocazie minunată, vă prezint o primă parte din fotografiile pe care le-au făcut cărții mele și diferite mânere sau butoane pentru deschiderea ușilor.

Vă mulțumesc tuturor, pupături majore și îmbrățișări!

Sunt foarte mulțumit de cum a ieșit cartea și o vreau în biblioteca mea. – Thomas

Foarte amuzantă carte, îmi place foarte mult desenul de pe prima copertă. Sunt foarte fericită să am această carte în biblioteca mea. – Brigitte

Este cu adevărat diferită de povestirile din aeroport, dar este foarte amuzantă și e și în stilul tău. Felicitări, mi-a plăcut foarte mult, dragule! – Seb

Amuzantă, copilărească această carte și am fost bucuroasă să descoper că am trăit deja majoritatea episoadelor povestite. – Carole

Foarte amuzantă, dragule! Bravo! – Alex

Excelent! M-am distrat tare mult citind-o în metroul din Paris, cu toți cei din jurul meu privindu-mă de parcă aș fi nebună, haha! – Vivianne

Foarte plăcut să descoperi un alt fel de umor, familial, cald, prietenos, de acasă. Felicitări! Aștept deja următoarea surpriză de la tine. – Camille

Ești un adevărat povestitor, dragule! Ești Povestitorul. – Vince

Excelentă carte, fiului meu de 10 ani i-a placut și o așteaptă deja pe următoarea. Veți mai face cel puțin una ca aceasta, nu-i așa? – Bernard

Tags: , , ,

0

”Stories from the airport and beyond” promo Episode I

Posted by Neliniştitu' on 22 April 2024 in Speşăl Ghestar |

My dear friends, the echoes about the wonderful “Stories from the airport and beyond” are starting to arrive.

Here we are with first episode of our silent series.

Kisses and hugs for André, Josephine, Marco, Jan, Alejandro and Lucian.

Click here to see the silent movie.

Tags: ,

1

Conflictul

Posted by Neliniştitu' on 17 April 2024 in La gura sobei |

Smaranda luă o gură de cafea și privi pe geam la curtea luminată de soarele dimineții căzut în cioburi mari și aburii printre crengile corcodușilor.

Oftă.

Grigore îi dăduse un milion jumate ca să cumpere 10 orătănii de la Stelică Găinaru’, însă ea, femeie cu inițiativă, își adusese aminte că avea 3 milioane (pe stil vechi, pentru cei mai tineri, 300 de lei pe stil nou) puse deoparte pentru Beta, fata lor studentă la medicină, și-i plăti lui Stelică încă 20 de găini.

Făcuse rapid un calcul și se gândise că dacă îi dădea banii lui Beta, asta îi toca repede pe chirie, pe sucuri sau ce-o mai mânca ea acolo la oraș și, practic, nu se alegea cu nimic.

Beta adică, nu altcineva.

Dar dacă banii ăștia îi investea în găini, în afară de ouă, pe termen lung mai avea să-i dea fiică-sii și carne, adică un pui făcut la ceaun cu cartofi prăjiți și mujdei ori o ciorbă bună de țară la sufertaș, să mănânce și ea, că de la examene și stres slăbise mai ceva ca potaia lui Gogu de la balastieră.

Mai luă o gură de cafea și privi iar pe fereastră.

Aburii dimineții se ridicaseră și lame de lumină crudă se spărgeau de crengile corcodușilor.

Avea corcoduși o droaie, de-o parte și de alta a gardului ce împrejmuia bătătura și în fiecare an îi zicea lui Grigore să mai taie din ei, că țin umbră în curte, dar Grigore, mare urmăritor al știrilor TV avea mereu aceeași replică: ”Lasă-i acolo femeie, să țină umbră, c-o să vezi tu ce arșițe or să vie cu încălzirea asta globală. În plus, frunzele lor consumă dioxid de carbon și contribuie la reducerea gazului de seră, ce știi tu!”.

Ea nu avea treabă cu prostiile de i le băgau ăia de la posturile TV în cap lui bărbatu-său, însă afară ploua de-o lună, cu pauze de-o zi, maxim două și câteodată îi venea să-l ia și să-l bage cu moaca în toate băltoacele din curte sau în butoiul cu apă de ploaie pe care-o folosea la spălat rufe și să-i zică ”Unde pizda mă-sii ți-e încălzirea globală Grigore, ai?”.

Dar îl lăsa în pace, că, na! Cine-a mai văzut cal bătrân să meargă-n buiestru?

Se uită la ceasul de pe pervazul geamului de dădea înspre grădina de legume.

Era aproape 7:00.

”Aoleooo, Găinare, pe unde-mi umbli?”

Vorbise cu Stelică să vină cu găinile până în ora 7:00, ca să nu le vadă Grigore și să înceapă iar cu teoriile lui despre economisit bani albi pentru zile negre.

În sfârșit, se auzi claxonul spart de la Dacia lui Stelică.

– Păi, așa am vorbit noi, mă, Stelică? sări ea direct în capul Găinarului.

– Aoleo, săru’ mâna, tanti Smărăndica! își scoase ăsta basca de pe cap. Am făcut pană, bre, când să plec azi-dimineață. Am luat un cui de la ăia de-i repară gardu’ lu’ popa Altar la biserică și n-am mai ajuns decât la moară, acolo m-a lăsat decisiv. Pe urmă am fost cu roata la vulcanizare la Ciungu, noroc că se trezise mai devreme azi și era acolo, că l-am și băgat în priză.

– Hai, hai, dă și din mâini în timp ce vorbești, că acuși se trezește Grigore și mă ia la întrebări, îl zori Smaranda. Că nu-mi dădu bani decât de 10, restul îs de la mine.

– Pe mine să nu mă băgați la jumate, vă rog eu frumos! zise speriat Stelică, apucând mânerul de la colivia cu orătănii. Că nu vreau discuții cu nea Gore. Îl respect, adică și nu…

– Adică pe mine nu mă respecți sau ce vrei să zici? se întunecă Smaranda la el.

– Nu, tanti, nu asta am vrut să zic… se fâstâci Stelică.

– Hai, hai, mai repede, lasă ce-ai vrut să zici și ce spanac ți-a ieșit! se apropie Smaranda de bătrâna Dacie papuc a lui Stelică.

Era singura moștenire de i-o lăsase taică-su, om liniștit, muncitor, dar degrabă risipitor a e agonisea pe băutură.

De fapt, asta era boala multora din sat, că de-aia era plin locul de pruni și corcoduși, făceau țuică din ianuarie și până, hăt!, când începeau Babele cu vremea lor schimbătoare.

Smaranda avusese noroc cu Grigore, că lui îi plăcea mai mult să vândă altora țuica de-o făcea decât s-o dea peste cap.

Strângea fructele de la corcodușii ce împrejmuiau curtea și de la prunii ăi bătrâni, din fundul livezii, în niște butoaie mari și largi la gură, ”tocitori” le zicea în zona lor.

Mai încolo, în satele din nord, dar nu departe, la vreo 20-30 de kilometri le zicea ”căzi”.

Dacă o luai în jos, către oraș, ăi de-acolo, mari țuicari și ei, le spuneau ”zăcători”.

Smaranda mereu fusese atrasă de originea cuvintelor cu felurite înțelesuri, a zicătorilor ori a strigăturilor de pe la nunți, cochetând în tinerețile ei zbuciumate de utecistă convinsă (membră a UTC, Uniunea Tineretului Comunist) în a deveni folcloristă și a culege doine, balade, în a afla sensul diverselor motive populare de pe iile ce încă se mai purtau pe vremea ei de către fetele și femeile de la țară.

Îl întâlnise pe Grigore, însă, făcură nuntă repede, că lui Grigore îi fusese teamă ca nu care cumva Smaranda să-l aleagă pe Florea Justice, milițianul satului, ori pe Nicu Ziaristu’ care nu-i mai dădea pace cu flori, poezele și cadouri, apoi apăruse fiică-sa Elisabeta (Beta, cum o alinta toată lumea) și, încet, dar definitiv, facultatea de litere devenise un vis pe care spera să-l trăiască în altă viață.

Erau doar la primul drum cu găini către curtea orătăniilor, când apăru Grigore pe terasa dinspre curte.

– Săru’ mâna, nevastă! zise el cu ochii la găinile ce stăteau agățate în mâinile Smarandei și ale lui Stelică.

Fiecare luase câte trei găini într-o mână, ca să nu le chinuie pe bietele orătănii, deci o duzină amândoi.

Smaranda sperase că apucau deja să le ducă pe toate până să facă și Grigore ochi, dar, na belea!

– ‘neața, Stelică! își continuă Grigore binețile, coborând în curte. Hai, să vă ajut și eu!

– Lasă, zise Smaranda în treacăt. Mai bine du-te și pune și tu de-o cafea pentru Stelică!

– Am băut una la vulcanizare, la Ciungu, răspunse din instinct Stelică.

– Păi, n-ai zis c-a fost motorină? se întoarse Smaranda, făcându-i un semn din ochi, mai să-i dea cu găinile în cap.

– Aaa… se dumiri și Stelică. Da, n-a fost prea bună! Aș bea o cafea adevărată, dacă nu deranjez.

– Nu deranjezi, răspunse Smaranda. Du-te, dragule, se întoarse ea către Grigore, și fă o cafea pentru Stelică.

– Ăăă… se încruntă Grigore o clipă, de parcă socotea ceva și-i dădea cu zecimale.

– Adică, fă și pentru mine una, adăugă ea, luând-o din loc.

– Păi, zise Grigore, am crezut că tu ai băut, că am văzut ibricul pe aragaz.

– Am băut una, dar am nimerit-o slabă, îi aruncă Smaranda din mers, fără să se întoarcă.

De cum Grigore dispăru în casă, Smaranda îl luă la zorit pe Stelică.

– Hai mai repede, haide-haide! zise ea iuțind pasul. Câte am adus?

– Păi, șase și cu șase… făcu Stelică socoteala pe degete, aproape împiedicându-se cu ochii la mâini.

– Doișpe, răspunse Smaranda. Mai avem op’șpe. Iei tu 10 și eu 8.

– Păi, nu ziceați ca să nu le chinuim dacă luăm așa multe odată? făcu Stelică nevinovat.

– Ziceam, dar acuma e urgență de gradul zero! răspunse Smaranda. Hai, dă-mi patru în mâna asta și patru în cealaltă, că eu mă duc înainte.

Într-un mare cotcodăcit și chirăit avicol, Stelică îi puse Smarandei opt găini în mâini, apoi o urmă și el la scurt timp.

Smaranda reuși să ajungă cu ale ei la timp în curtea de orătănii, dar Găinaru’ se întâlni în curte cu Grigore.

Stelică se opri în loc ca și cum i s-ar fi tăiat curentul și se uita tâmp la Grigore.

– Măi, Stelică, începu Grigore să se uite la găinile din mâinile Găinarului, semn că încerca să le numere, da’ tu câte…

– Stelică! Stelică! se auzi Smaranda strigând. Hai, dom’ne odată, că nu stau toată ziua cu poarta deschisă!

Ca și când ar fi scăpat dintr-o praștie uriașă, Stelică țâșni cu restul de găini, le azvârli degrabă unde le lăsase și pe celelalte, îl salută rapid pe Grigore, îi pupă mâna Smarandei și se făcu nevăzut către mașina cu orătănii parcată la drum.

– Da’ ce-i cu el? se miră Grigore. Am zis eu ceva? I-ai zis tu ceva?

– Nu, Doamne ferește! Ce să-i zic? răspunse nevinovată Smaranda.

– Eu venisem să vă zic că-i gata cafeaua și, când colo, ăsta a tulit-o de parcă m-ar fi văzut în curu’ gol, râse Grigore.

– Zici că-i gata cafeaua? se scutură Smaranda de câteva pene rămase pe fusta de stofă verde de Buhuși.

– Da, zise Grigore. Vrei s-o aduc și s-o bem aci, pe terasă?

– Da, n-ar fi rău, răspunse Smaranda și se așeză pe un scaun.

Luară amândoi câte-o gură de cafea, privind absenți la jocul gâzelor în lumina dimineții.

– Auzi? Mi se pare mie sau Stelică ne-a dat mai multe găini? întrebă deodată Grigore uitându-se la ea.

– Nu ți se pare, răspunse Smaranda, continuând să privească în curte.

– De ce? Le-a ieftinit? Nu zicea că-i 150 de mii găina?

– Nu le-a ieftinit, răspunse Smaranda după o altă gură de cafea.

– A-ha! dădu Grigore din cap. Că am numărat… doișpe prima oară… plus opt… plus…

– 30, completă Smaranda, continuând să se uite în curte. Au fost 30 de găini.

– 30? se miră Grigore, punând cana cu cafea pe măsuța dintre ei. 30? Păi, eu ți-am dat bani de 10!

– Da, și eu am mai luat 20, răspunse Smaranda fără să-l privească. Care-i problema?

– Care-i problema? Cum care-i problema? se încinse Grigore. Problema e că ai dat 4 milioane jumate pe găini, asta-i problema! Mâine-poimâine rămâi fără bani ori trebuie să mergi la spital la vreo urgență, ori dau eu ortu’ popii și rămâi singură, cum să trăiești dacă n-ai bani puși deoparte?

– Eu zic că exagerezi, spuse calm Smaranda. Am luat găini, nu i-am băut, nu i-am dat pe cine știe ce prostii, am luat niște găini care pe care o să le mâncăm și o să ne dea ouă.

– Ce Dumnezeu faci cu atâtea ouă?

– Îi trimit lu’ Beta la facultate, să mănânce și ea și colegii ei până n-or mai putea și ce nu-i trimit, o să vând, răspunse Smaranda netulburată.

– Și ce-o să faci cu atâtea găini? insită Grigore. Ce-o să le dai să mănânce?

– Ce-oi găsi, dragule! zâmbi Smaranda. Și când n-oi mai avea, le tai și le bag la congelator. De-asta nu poți tu dormi la noapte, că avem prea multe găini pe bătătură?

– Și, mă rog, de unde ai avut bani? o întrebă Grigore cu o undă de răutate în glas.

– De unde am avut eu bani? Adică așa de proastă mă crezi, să stau la mâna ta? răspunse Smaranda fixându-l cu o privire de metal topit. Am și eu pensie, dragul meu, și, spre deosebire de tine, mai fac o colivă prin sat, un tort, o prăjitură, șosetele și vestele de lână de le-am andrelat astă iarnă le-am vândut astă-primăvară la ciobanii de-au venit cu brânză și miei de Paște, din astea am făcut bani!

– N-am vrut să sune așa, să știi, doar că mă deranjează că ai lucrat pe la spatele meu, zise Grigore cu năduf.

– Și nu-i normal? râse Smaranda. Dacă în față nu mai ai ce să lucrez, am început să te lucrez pe la spate!

– Eu cred că ai înnebunit, făcu Grigore serios. Ce te-a apucat să vorbești așa?

– Nu, n-am înnebunit eu, răspunse Smaranda cu ton schimbat. Tu m-ai înnebunit cu toate prostiile de mi le servești zi de zi și ceas de ceas.

– Ce prostii? Ce tot vorbești acolo? se miră Grigore.

– Da, da! dădu Smaranda din cap, vădit încinsă și pregătită de atac. M-ai făcut cu capul cu toate prostiile și obsesiile tale cu economisirea de bani și sfârșitul lumii, cu toate inepțiile cu care-ți împuie capul ăia la televizor, cu mărirea pensiilor, cu amprenta de carbon, cu încălzirea globală, cu toate tâmpeniile pe care le auzi la ăia și pe urmă mi le torni mie zilnic! Tu n-ai văzut că plouă de o lună de zile, mă? Unde dracu’, Doamne iartă-mă, vezi tu încălzire globală? Suntem în iunie și zici că-i toamnă! Anul trecut au plesnit merele-n pomi de câtă apă au avut. Până și tu ai zis că n-a ieșit țuica așa cum ai vrut că au fost corcodușele pline de apă.

– Da, draga mea, dar… încercă Grigore să bată în retragere.

– Nici un dar! se încruntă Smaranda ridicându-se în picioare și punându-și mâinile-n șold. De ani de zile mă înnebunești cu pensia, că o crește, că o scade, că sunt bani, dar nu sunt bani și cu ce te-ai ales? Ai pierdut ore, zile din viață uitându-te la ăia cu discuțiile lor seci la televizor și mi-ai dat peste nas când ți-au dat la pensie 2 milioane! Da, deșteptule, dar luna următoare ți-au impozitat cu 10% toată pensia și ai ajuns tot la banii de-i luai înainte.

– Adică? făcu nedumerit Grigore.

– Adică, exact cât ți-au mărit, ți-au luat pe taxe și tot pensia aia o ai!

– Nu ăsta era subiectul, ci faptul că ai dat niște bani în plus pe găini care nu ne trebuiau, încercă Grigore să revină în linia-ntâi.

– Ți-am spus și-ți repet: au fost banii mei! 10 găini au fost din banii tăi, 20 din banii mei. Altceva?

– Bine, bine, banii tăi, banii mei, eu ziceam să avem bani albi…

– Pentru zile negre, da, știu, în întrerupse Smaranda. Tu nu vezi că noi, de o vreme încoace, toată nația asta, mai puțin ăia de ne fac pensiile, numai zile gri avem? Nu zic negre, pentru că noi, slavă Domnului, încă mai avem ce pune pe masă, nu suntem ca alde Gogu Litruță ori Tică a lu’ Pian de n-au o frimitură-n casă și doar Bunul Dumnezeu știe de câte ori mănâncă pe săptămână ei și copiii lor. Așa că nu mă mai bate la cap cu astea, pentru că noi nu am ajuns și nu vom ajunge niciodată într-o asemenea situație.

– Să dea Dumnezeu, zise Grigore, făcându-și cruce. Însă eu tot cred că trebuie să fii mai cumpătată și să ai niște bani deoparte.

– Te rog să te oprești în a-mi face observație ca la copiii mici, că mă enervez și mai tare și mi-aduc aminte de mai multe, se înfurie din nou Smaranda.

– Ce, mai multe? întrebă Grigore neinspirat.

– De exemplu, începu Smaranda să enumere pe degete, eu ți-am zis ceva că ți-ai luat drujbă electrică de 5 milioane pe lângă cea normală, pe benzină pe care ai dat 11?

– Aia electrică am luat-o la promoție și oricum aveam nevoie de ea pentru când se strica cea pe benzină, se apără Grigore.

– S-a stricat aia pe benzină?

– Nu.

– Deci ai luat-o degeaba pe aia electrică.

– Nu, e rezervă pentru când s-o strica aia pe benzină.

– Aha! zâmbi cu răutate Smaranda. Deci domnu’ bagă 5 milioane ca rezervă pentru viitor.

– Nu, mă… încercă Grigore.

– Nu mă mai întrerupe, că n-am terminat, fu categorică Smaranda. Ți-ai luat pe urmă bormașină cu percuție pe care ai mâncat-o coaptă când ai dat două găuri în piatra de la fântână.

– Atunci… încercă iar Grigore.

– A-a! negă Smaranda cu un deget. N-am terminat! N-ai vrut să-ți iei aparatul auditiv pe care ți l-a recomandat Beta, că, na! era prea scump, era doar cât drujba eletrică de rezervă la cea care nu s-a stricat niciodată, ți-ai luat în schimb unul de 2 milioane jumate, care după o săptămână ți-a rămas înțepenit în ureche, de a trebuit să ți-l scot afară cu croșetul.

– Mai ai? zâmbi amar Grigore.

– Bineînțeles! răspunse categoric Smaranda. Roaba nouă-nouță pe care s-a uscat mortarul, apoi ai spart-o când ai vrut s-o cureți, flexul pe care ți l-a mâncat copt Gigi Bahamas, radioul portabil de l-ai scăpat în fântână, mașina de tuns pe care ai spălat-o la chiuvetă și câte și mai câte, că mă înfurii și fac listă cu ele. Eh! Pentru toate astea eu ți-am zis vreodată ceva?

– Nu știu, că n-am stat să mă gândesc vreodată, încercă Grigore un zâmbet.

– Nu, îți zic eu că nu ți-am zis nimic, răspunse Smaranda serioasă. Așa cum ți-am respectat mereu deciziile și ți-am ascultat părerile, nu zic aberațiile și prostiile, chiar dacă nu eram de acord întru totul cu ele, așa și eu te rog, o dată în viață, să fii de acord că în loc de 10 găini am luat 30.

Și pentru câteva clipe se lăsă liniștea, apoi câteva găini se auziră cotcodăcind în depărtări, semn că făcuseră ceva ouă.

Smaranda dădu să mai ia o gură de cafea, dar sfârși prin a privi rapid în cană, apoi, cu un gest scurt, aruncă în curte ce mai rămăsese în ea.

– Bine, cred că am greșit oleacă, spuse spășit Grigore.

– Ai greșit oleacă? răspunse Smaranda cu ochii mari. Doar oleacă? Nu, dragule, ai greșit foarte mult, foarte-foarte mult și află că nu mai sunt dispusă să-ți înghit toate cele câte le faci și le zici!

Apoi se ridică și dădu să intre în casă, dar rămase cu mâna pe clanță, se întoarse către Grigore și zise:

– În plus, diseară la 8:00, să-mi dai telecomanda, că vreau și eu să mă uit la serialul ăla turcesc, ”Suleyman Magnificul”.

Tags: , ,

1

Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar!

Posted by Neliniştitu' on 15 April 2024 in Uncategorized |

Și-odată cu el noi, Laurențiu Sever Lup, subsemnatul și alte câteva aventuri ale ”Acceleratorului de Particule”.

Doar la goFmsâmbătă 13.04.2024.

1

Autografe la Festival du Livre de Paris 2024

Posted by Neliniştitu' on 13 April 2024 in Speşăl Ghestar |

Dragi prieteni, astă-seară am trăit unul dintre cele mai faine evenimente din viața mea literară, zicând aci de sesiunea mea de autografe de la cea mai importantă manifestare literară din Franța, Festival du Livre de Paris.

Am reușit să trecem de furcile caudine ale pazei, am ajuns la standul B30 al României, ne-am pupat în fugă cu doamna directoare a Institut Culturel Roumain de Paris, doamna Doina Marian și cu domnul Pompiliu Constantinescu, a dat Demiurgul de s-au aliniat planetele și am petrecut câteva minute de mare efervescență cu un erudit și fin om de cultură, un adevărat Lord al cuvintelor, zicând aci, evident, de maestrul Dan Burcea, am râs și m-am veselit cu minunata doamnă Liliana Grumaz, un perpetuum mobile și, în același timp, o dulceață de om, apoi am trecut la treabă.

Prima mea carte în limba franceză, ”Histoires de l’aéroport et des alentours” a fost foarte bine primită de vecinii noștri de stand din Grecia, Emiratele Arabe și, favoritele Acceleratorului de Particule, fetele de la standul Groenlandei.

După autografe and stuff, a venit la un moment dat un nene simpatic, ce părea teleportat din alt ev și care a întrebat-o insistent pe jumătatea mea mai bună dacă la ședința mea de autografe va veni și Petre Roman.

Am ocolit pe la Ploiești dorința omului, încercând să-i citesc două rânduri din ”Histoires de l’aéroport et des alentours”, dar el a zis că-i place de Petre Roman. A plecat dezamăgit.

Au fost multe momente haioase în ora de autografe rezervată mie, amintind aci doar de doi domni care după ce au răsfoit două povestiri din carte mi-au povestit că lucraseră pe vremuri la Snecma, apoi la Safran – producător de motoare de avion și nu numai – că ce viață faină era, că munceau mai puțin, aveau concediu mai mult, totul era mai ieftin și erau plătiți mai bine, nu ca acuma, când toți vor să muncești mai mult, dar să fii plătit tot mai puțin.

Aflând că sunt inginer și încă unul care vorbește, scrie și lucrează la Orly, unul din neni, ce părea mai sincer, s-a apropiat de mine și mi-a șoptit: ”De-asta te-ai apucat de scris? Să mai iei un ban în plus?”.

Am zâmbit, le-am semnat cărțile și au plecat.

Un alt moment haios a fost când Acceleratorul de Particule s-a dus la standul Groenlandei, a pus mâna pe o carte de povești pentru copii a citit trei secunde din ea, apoi le-a spus celor două fete autoare că și tatăl lui scrie povești, dar nu pentru copii, ci pentru oameni mai mari.

Și ca să nu se întoarcă la mine cu mâna goală, le-a adus și pe cele două fete ca să le citesc din cartea mea, că dacă le place, o cumpără, dacă nu, nu.

Fetele, de loc din Nanotarlik, o localitate din sudul Groenlandei, au rămas foarte impresionate de povestea cu controlul rectal (Consultation 1) din ”Histoires de l’aéroport et des alentours”, și așa cartea mea va traversa Atlanticul în Groenlanda.

În încheiere, vă zic mai zic doar că a fost încă o zi de vis din viața mea de scriitor, poate cea mai și cea mai, și pentru asta mulțumirile mele din inimă se duc către ICR Paris și către doamna directoare Doina Marian, către Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France și către Excelența Sa, Doamna Ambasador Ioana Bivolaru, către domnul Pompiliu Constantinescu,  Gabrielle Sava, către Brigitte Grumel, responsabila cu corectura, către Editura Atramenta și șeful ei, Thomas Boitel și, nu în ultimul rând, către familia mea, care mi-a fost alături în fiece clipă.

Deie Bunul Dumnezeu să mai facem, că fost ca o beție continuă cu ambrozie, așa de fain am trăit zilele astea festive.

Vedeți aici un filmuleț fain, iar mai jos o poză care face cât zeci și sute de cuvinte, poate chiar o mie.

Tags: , , , , , , , ,

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.