64
Varza, toporul şi strunga de oi
Posted by Neliniştitu' on 17 February 2010 in La gura sobei | ∞
Povestirea se găseşte aici şi aici.
... other posts by Neliniştitu'
Tags: Centrul Cultural Piteşti, fun, haios, Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă, poveşti, râzi, Revista "Argeş", Simona Fusaru, suflet
Aranjate
Depozit
Cărţi şi lectură
Faine, utile
Înfrăţite
Reviste
Reviste online
Care-a dat-o ultimu’
- Ticket; Transfer #NA18. WITHDRAW => https://telegra.ph/Go-to-your-personal-cabinet-08-25?hs=4fad52804c87e677cafbbafa924e479b& on După 5 ani la Bookfest împreună cu multe povestiri și mulți prieteni
- Conflictul – Adrian Voicu on Conflictul
- Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar! – Adrian Voicu on Două roșii pe cântar, weekendul sosit-a iar!
- Autografe la Festival du Livre de Paris 2024 – Adrian Voicu on Autografe la Festival du Livre de Paris 2024
- O seară de ”nu mă uita”! – Adrian Voicu on O seară specială
- Aniversare – Adrian Voicu on La aniversară
- E weekend, ”Acceleratorul de Particule” se aude la goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” e din nou la goFm
- “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là – Adrian Voicu on “Le paradoxe du bouton d’ouverture de la porte” est là
- ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm – Adrian Voicu on ”Acceleratorul de Particule” continuă la Radio goFm
- Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris ! – Adrian Voicu on Chers amis, je vous attends pour dédicaces au Festival du Livre de Paris !
64 Comments
Hă-hă (ca să zic așa 😀 ), belea povestirea !
Bine revenişi, bre, şi mulţam! Am avut motiv. 🙂
Cod verde eco p-aci pe vale. Fara etnobotanic. Sau varza…hm?
Da’ de portocaliu tot n-am scăpat. 😀
Absolut…beton !
Bulz’s sheepfold…aia viata ! Finalul este magnific “Pai, iar m-a prostit Bulz…”
Savuros si atat de real… parca stateam acolo pe un ciubar rasturnat si priveam grupul asta hazliu de ciobani…
Justinian,
Mersi fain, tătuţ din vremi lipsite de griji. 😀
Aia viaţă, când ne durea la cinşpe metri în faţă. 😀
Papillon,
Săru’ mâna! 🙂
Să fim înţeleşi: toţi erau nişte ciobani, mai puţin eu şi ăl bătrân! 😀
Al batran a zis ca face si el o afacere cu oile astea, da’ numai afacere n-a fost… Ce sa-i faci, pierzi, castigi, negustor te numesti… Pana la urma, a iesit o povestire faina din amintirile astea… Partea cea mai tare a fost cu mulsu’… 😀
Nepoate, mă făcuşi sa vad şi să aud ce nu spuseşi: rampa de buşteni de la Şeţu, tractoarele alea rutiere cu nebunii de trsctorişti ce goneau cu încărcătura la vale, strigătele – comenzi ale ţapinarilor, acel “VARLAAM”, scris mare pe fruntea autobuzului… Ba zării şi câteva capre 🙂
Tătuţule, da’ alde Posea n-aveau oi la stână?
@bordelezu
stai sa-ti esplic: alde posea e multi. ala de fuse director de fabrica si parlamentar n-avea oi, dar avea lemn. are gatere acum,afaceri cu lemn. alt posea, tac-su lu shrek al meu, avea oi, ca era director in ministerul agriculturii, chiar pe relatii cu esteriorul, cu firma elli lilly-elanco. taman zootehnie. unchi-su lu shrek e alt posea, ala cu georgrafia, cu manualele. deci posarii nu e oameni cu oi, dar e cu cheag.
Ion Dascălu,
Hai, mulţam şi să trăieşti! 🙂
Bordelezu’,
Eheee… Vremi, bre, vremi… Şi io mi-aduc aminte de multe, da’, na! E bine că rândurile mele produc şi altora amintiri. 😀
Hai, că te-a doxat Lecteriţa cu alde Posea. 😀
STAI NELI HANI, CA CU TINE NU AM VORBIT! MA, DA TAC-TU MARE NU TI-A FACUT CACIULA DE MIEL? DE-AIA PUTUROASA, DE ERA LA MARE MODA. MIE MI-A FACUT BUNDA, SI M-AM DUS CU EA LA SANIE SI AM LASAT-O PE POD LA BREDELEASA, CA PUTEA DE TE RUPEA LA NAS!
Şi io tot cu el vorbeam, bre! 😀
Am avut şi io bundă puturoasă, da’ am fost ambiţios şi am purtat-o de fiecare dată când mergeam la sanie. Evident, am mirosit a batal până am terminat facultatea! 😀
No, faina poveste unchiesule 🙂
Ohooo, ce nocturni suntem… 😀
Mulţam, să trăieşti! 😀
Ma uit dupa masini faine la teveu’ 😛
Am reţinut tehnica lui Bulz, voi încerca să o aplic!…
dr. Lecter,
Alde Posea sunt neam mare, fetică, aşa e, au fost cu cheag, cănd a venit Costache din facultate acolo ei erau deja în IFET, aveau boi în pădure şi oameni care trăgeau cu ei, cred că şi acum mai ştiu ce e aia pais, volta, cum se dădea la canal, ce e aia o caţă.
Costache, viitorul director general la IFET şi primar, ca proaspăt ingineraş, a fost trimis de Vlaicu la pădure iar Oprea, parcă aşa îl chema, ciungul, era maistrul lui, cum l-a primit l-a şi băgat la canal (nişte jgheaburi din scânduri unse ori ceruite pe care era coborât tot lemnul), curgeau apele pe el mai dihai decât chitucii pe canal.
Pe Posea cela de la fabrica de mobilă îl ştiu de pe vremea când era flăcăneaţă.
Aveau, bre, şi oi, nu numa’ boi 🙂 Unul de-alde Posea, nu ştiu care, are şi acuma mai multe stâni, vreo două pe lângă mânăstirea Cârnu.
Sunt oameni serioşi, habar n-aveam că ai legătură cu ei, n-aveam de gând să-i vorbesc de rău 🙂
Nepoate,
era o vreme când pe toată valea aia se juca handbal în draci, ăi mai buni erau cei din Măgura, aveau un puşti conducător de joc super, micuţ, cu părul roşcat, de neoprit. Îl chema Boboc.
Da’ nu mai povestesc pentru că iar dau peste docentă 🙂
Tătuţă, uitai să mă semnez, eu îs Anonimu’ de mai sus, iartare! 🙂
Sictiric Tare-n Cric,
Te-am citit, nebunaticule! 😀
Vania,
Era bun de primar ori chiar de preşedinte. 😀
Bordelezu’,
Tătuţule, eşti enciclopedic să dea boala! 😀
Au nu cumva matale fuseşi încă de la descălatu’ pământenilor pe meleagurile noastre? Trebe să ne vedem vreodată, la o ceva, spre exemplu, o ţuică. 😀
Da, şi eu am jucat handbal pe vremuri, nea Gică Stanciu era mare tătuţ pe sportu’ ăsta.
Drept îi, nepoate, fusei demult p-acolό, dar-ar boala rea în ea de vorbă, că tare-mi plăcu toată viaţa, dar, să-ţi spun drept, când veni Doamna Chiajna nu fusei, eram puţin plecat 🙂
Am plecat, mi-e că mă prinde docenta şi mă ia la refec 🙂
sa stii ca pe bordelezu il solicitam cand om scrie monografia locala. ce dimitrie gusti, ce basil iorgulescu? sa vina bordelezu la redactie!
Bordelezu’,
Pfaaa… Taman pe Chiajna ai ratat-o…
Bine că şi-a lăsat numele la mănăstire. 😀
Tenţi,
Io cre’ că vine, da’ n-am io ţuică pentru câte ştie el. 😆
@bordelezu
te-am uns la amintiri!!! ti-e dor de boboc? se tine de afaceri! citeste la mine postarea: “alternativa la magazinul victoria”, din sept. 2009 si acolo dai de bobi.
Sărumuna, docentă, da’ prea mă onorezi. Cum să vină un venetic să vă scrie bucăţi din monografia voastră? Cât despre Boboc, el o fi?
Nepoate, tu nu-l cunoşti pe Boboc. Era, în aparenţă, un copil nevinovat, de un metru şaizeci şi ceva, dar nu firav, cu o faţă rotundă, bucălată, doi ochi vioi, mereu zâmbitor, sprâncenele blonde şi reduse, de parcă îi erau proaspăt pârlite, ca musteţile mâţelor care-şi fac culcuş peste noapte în vatră, un păr roşcat, uşor încreţit – un înger, ce mai! Şi hai să-ţi mai spun ceva, Bobocelu’ era mic, da’ avea nişte deşte luungi ( de pockerist, că putea să-ţi volteze cărţile tăiate fără ca să i se mişte falangele vizibile), de putea piti mingea de handbal în podul palmei.
Vine ziua când echipa lui Boboc e silită să joace cu o echipă de profesionişti – ASA Buzău. Cele două echipe intră pe terenul de zgură, şi unde bre, nu la ei ci la Buzău!, în deplasare. Prima, a lui. Incep să intre şi adversarii.
Tuţule, crede-mă, că eu nu venii aici să manânc alea-alea, portarului din trupa lui Boboc, ăl mai inalt, singurul care avea un metru şi opzeci, i se facu, instant, părul măciucă atunci când îi zări pe militari. Bre, erau de speriat, zău!, credeai că-s aduşi toţi de la Herghelia de pursânge de la Cislău, parcă erau traşi la indigo, toţi de doi metri! Noroc cu al lu’ Năstase, că ăsta avea de la mama lui un avantaj, era şi el micuţ dar lui îi stătea păru’ drept, ca la arici, şi părea mai înalt, dar era nevoit să poarte în geantă un tub de fixativ, cu care să-şi dea pe păr la orele Berbelicăi, să nu-l dea afară că nu-i tuns tocmai acum, când ajunsese şi el în a douşpea. Scoase ăsta fixativu’, îşi salvă coechipierul, îi adună pe toţi şi se-apucă să-i îmbărbăteze pe şoptite.
Facem, nepoate, o paranteză. Pe vremea aia nu erau la modă îndemnuri de genul: „Nu vă fie frică că Băsescu pică”(sic 🙂 ), „UE, Steaua”, „Cu Dumnezeu – înainte”! , nu era voie să-L bagi centru atacant p-Ăl de sus, dacă nu-L bagă şi El pe Fii-su în GAC, cu tot ce are… Eu ştiu ce le-a zis, da’ nu-ţi spun acu’.
Bre, de plecat de pe teren nu se mai putea, era ruşine, arbitra Căpăţînă, era şi el la început, nu ajunsese mare-mare, a ieşit un meci de belea, dar azi nu mai am timp să fac pe Sebastian Domozină, fie-i şi lui ţărâna uşoară!. Şi mâine-i o zi!
sa-i fie tarana usoara si lui Nastase de la herghelia Cislau. a ramas frac-su, ala de castiga juma de judet buzau, pe motiv ca e din preda buzescu. boboc e ala de zici tu. si acum are parul cret si rosu, fata rosie, si e joaca poker la fel. daca il cunosti pe el, il stii si pe culita popescu, tot de la magura. si el era in echipa de handbal.
Bordelezu’,
Pune-o, bre, de-o povestire şi o afişăm aci, la popor, ha? Ia vezi pe e-mail. 🙂
N-am de ales decât să intru şi eu în corul hăhăitorilor tăi: “Hă-hă-hă!”
:))
Hmm, dac-am mai avea încă una ar ieşi un fel de Cvartet din Alexandria.
Tu scrii ceva, eu zic altceva, docenta, care le ştie pe toate, vine şi le leagă, zău că-mi place. Nepoate, pun prinsoare că dacă încep să povestesc ceva despre prăvăliile din Zamalek sau despre leii din Luxor, despre şapca lui Sabri sau despre Akhenaton, de cum îi ceaiul băut în păhăruţ, stând cu galabia pe tine şi cu muştiucul de la shisha între buze, he-he, docenta tot reuşeşte să mai aducă ceva 🙂
Îmi place, bre 🙂
Văzui şi îţi răspunsei, uşurel, tălică poţi fi liniştit că nu dau colţu’ repede, n-au intrat zilele-n sac.
Chioru’,
Mulţam fain, tătuţule! 🙂
Numa’ bine să ai!
Bordelezu’,
M-am liniştit, din ăst punct de vedere. Atuncea, aştept cu interesu’ crescândă. 😀
trai-v-ar familiili! eu prin pravalii egiptene nu umblu ca ma lasa aia fara geanta si nici nu stiu sa ma tocmesc la pret. n-am reusit sa ies cu geanta intreaga nici din gara de la brasov. iar la luxor nu ma intereseaza decat ramses 2, e dragostea vietii mele, tocmai fiindca nu l-am cunoscut. sabri nu stiu cine e , da cred ca are legatura cu echipa din liga egipteana si joaca la zamalek.
da’ ce naiba te-a apucat cu mitologia egipteana , ca eu n-am reusit sa inteleg nici mesterul manole asa cum trebuie…
‘Mneaţa!
Bre, eu îs om serios, dacă v-am promis că vă comentez meciul de handbal, mă ţiu de cuvânt, vi-l comentez, nu vă las aşa…
Da’ nu’ş’ cum se face că de câte ori pomenesc şi eu pe unu’, imediat aflu că s-a dus şi el, de la docentă, mai c’aş întreba-o de altu’ care mi-e drag ca pietricica din bocanc pe drumu’ de munte, da’ teamă mi-i că îmi va fi gura aurită, şi voi fi acuzat c-am făcut vrăji movulii, prin cobire 🙂
Bre, Năstase cesta de care vă spun era unu’ cu un ten mai bronzat, atât iarna cât şi vara, măgurean, cu o faţă ascuţită, prelungă, simpatic, cu vorba scurtă, iar când era nervos avea o căutatură aşa, într-o parte. Era mai mic cu un an decât Boboc, care sigur e cel care a fost mărturisit de docentă, îmi confirmă aseară la telefon unu’ care trece din când în când pe la el.
Dar să revenim la cai, că-i lăsarăm pe zgură şi nu pe iarbă, dar nu-l mai deranjez pe Domozină să comenteze de la locul său cu verdeaţă, că poate şi el acum „fuge, fuge, fuge cu mingea la picior”, c-am mai păţit-o odată cu el. Eram pe stadionul din Bănie, juca Universitatea cu nu mai ştiu cine. Ca să vă fie clar, eu ţin cu Dinamo, dar am învăţat să n-o iau pe coajă când sunt aşezat în mijlocul altei galerii: sar vecinii la gol, sar şi eu, se vaită ei când iau ai lor gol, mă vait şi eu, ca-n ceata lu’ piţigoi. Dar acum nu era cazu’, jucătorii se mişcau pe teren ca momâile aerisitoarelor de pe silozurile de cereale Boromir, parcă fuseră nutriţi cu etnobotanice, însă nu plecai, dacă se trezesc după pauză? Dau drumu’ la tranzistor, să mor, nu alta, era un alt meci unde se juca în draci, de la o poartă la cealaltă, alergau toţi pe teren de parcă le băgaseră cineva ciuşcă în băsănău, dar n-a durat mult, pentru că, ciulind urechea, mi-am dat seama că meciul comentat de Domozină era cel din faţa mea.
Comentez meciul în picioare. 🙂
Lecteriţa,
Bre, tre’ să-l provocăm la o şedinţă de bibliotecă! 😀
Bordelezu’,
De unde-am dedus că nimic nu se vede de aproape, cum se vede de departe. 😆
Mulţam fain! 😀
‘R-aş al naibii, cre’ că mi-a zâs ceva, mărunt din buze, docenta, că mi-a dat cafeaua-n foc ş-am mai aflat şi că s-a întrerupt circulaţia între Pătârlagele şi Valea Lupului, a făcut vrăji, mai mult ca sigur. 🙂
Bre, Zamalek e cel mai frumos cartier din Cairo, oraşul ăla plin de autostrăzi suspendate, d-alea la care visează Oprescu.
Dar să revin.
…Comentez meciul în picioare. N-aveam răbdare să stau, nici nu prea aş fi avut unde, pentru că aşa-zisul stadion din lunca Pătârlagelui avea o iarbă excelentă, dar tribune nu. Lângă mine erau vreo patru, cinci puşti, ăl mai înalt, Ion, era o adevărată figură, se plimba ca un leu într-un portofel gol şi mânca seminţe ca un veritabil cojan, era campion absolut în domeniu. Păi chiar şi era cojan, din Cochirleanca, am auzit că acuma-i primar.
– Stai dreac’, la un loc, că n-am venit să mă uit la tine cum marchezi tuşa cu coji – îi aruncă printre dinţi Năstase, cu ochii la joc, iar ăsta îngheţă pe loc şi înghiţi floarea întreagă, fără părere de rău.
Explicabil, pentru că Stanciu recuperase frumos o minge din faţa careului, i-o trimisese în lateral, lu’ vără-su, bondocu’, da’ crăcănatu’ avu o revelaţie, şi-aminti de ce-i striga mereu nea Pele, antrenorul, de pe margine: – „stânga-dreapta, caută omul!” – şi o aruncă şi el, cu boltă, dincolo de jumatea terenului, peste fundaşii adversarului veniţi toţi în terenul lor, d’ai dracu’ ce erau.
– Ochii la Cornel, nenică, să vezi cum le surfilează toată apărarea ş-apoi le-o bagă şi-n aţe! – îmi ţipă din stânga, de jos, Boboc. Auzi, „le surfilează”, „aţe”, astea le-a învăţat de la textilista aia cu care umblă acum, înseamnă că se pregăteşte să dea la limbi romanice.
Negoescu nu mişcase nimic până atunci, lâncezise pe la mijlocul terenului, nu atinsese de două ori la rând băşica. Dar acum parcă luase foc, plecase ca din puşcă din terenul său, deja îi depăşise p-ăi doi malaci, alerga elegant, ţi se părea că nu face nici un efort, cu capul sus, ca Dobrin, ajunse mingea care i se lipi de picior, găliganii îi gâfâiau pe urme, dar nu alerga către poartă, ci către colţul din stânga careului, inexplicabil, pentru că pe partea aia venea din tuşă alt ocnaş, o namilă cât crucea Comisoaii, care se lansă într-o alunecare capabilă să mute toţi arinii din luncă tocmai la Zahareşti.
Cred că l-a simţit, că Negoescu s-a săltat uşor, cu mingea, iar magaoaia a trecut pe sub el, şi nu s-a mulţumit să se ducă singur, l-a luat şi pe unul dintre cei doi stoperi. Intre timp mai se adunaseră acolo câţiva gură-cască, dar Cornel s-a întors, şi-a făcut loc printre ei, şi-a pus-o pe dreptul, şi-a trimis-o sec, în colţul de sus din stânga portarului, în bordelul păianjenului.
E-he-he, acum puteam comenta, Cornel începuse, iar când el începea nu putea să se mai oprească.
Ion îşi reluă plimbarea, dar nu mergea cum o făcea de obicei pe bulevard, spre Crâng, acum mergea cocoşat, cu nasul lui coroiat în pământ, doar mâna cu seminţe îşi păstra poziţia şi mişcarea-i ritmică, fascinantă. Ţinea mâna întinsă, pe lângă corp, singura mişcare era făcută din „poignet”, ridica din podul palmei o sămânţă cu degetul mare, o apuca între acesta şi arătător, apoi o arunca exact în dreapta gurii deschise, fără vreo altă flexiune a braţului, o decortica, după care scuipa cu mare precizie coaja, pe stânga gurii, de la un metru şi optzeci înălţime la doi metri, în lateral. Artă, bre, nu cai roz pe pereţi.:)
– Ţi-a plăcut? – îmi aruncă Năstase fără să se întoarcă.
– E un mare talent, ar fi păcat să se piardă, e un pursânge…
– Nu de Cornel vorbeam, nenică…
– He-he, făcu Boboc, n-o să-l mai vezi pe Negoescu jucând la Automobilul – ăsta le ştia pe toate – îl vezi p-ăla înalt cu ţignalu-n gură? E Cristian Teodorescu, fluieră acum pentru că a fost surghiunit să predea la liceul ăsta, da’ e cu relaţii, l-a adus şi pe Bentu aici, a fost şi un meci mare organizat de el între arbitrii din Bucureşti şi cei din Buzău, ce petrecere le-a aranjat, a pus ochii pe Cornel şi-l duce sigur la Buzău.
-…ziceam de meciul de handbal – apucă să spună şi Năstase, sictirit.
Mi-aminteam, cănd a început nu-mi venea să-mi cred ochilor. Vezi tu, nepoate, acum mi-ar veni uşor să-ţi explic ce-a fost, că n-a fost un simplu joc de handbal, pe vremea aia, când în handbal încă se mai juca mingea de pământ, ca la baschet, a fost ceva mai mult, un spectacol complet, la care militarii nu se aşteptau, ceva în genul prestaţiilor celor de la „Harlem Globetrotters”, în baschet, dacă ar fi fost un alt arbitru, nebunii ar fi putut câştiga, deşi nu le-ar fi folosit la nimic. Boboc a marcat cu lovitura de la şold inventată de Moser, după ce scăpase printre picioarele răsfirate ale adversarului de pe linia de 9 metri, zidul nu era depăşit peste, ci pe sub mână, rănd pe rând Năstase şi Boboc ajungeau să pice ca nişte elfi, din cer, în braţele portarului apevist, iar mingea-n plasă, asta până s-a prins Căpăţână. Trucul era simplu: în faţa zidului advers s-aşezau doi, mai zdraveni, cu mâinile prinse încrucişat, între ei, ca la hai la groapa cu furnici 🙂 care se îndepărtau uşor, formând o treaptă pe care unul dintre cei doi nebuni o foloseau pe post de prag de bătaie. În timp ce se ăsta se înâlţa, un altul venea cu mingea din tuşă, se răsucea pe sub burta calului din faţă, şi nu trăgea la poartă, i-o plasa celui aflat în zbor.
Vei zice:
– Bine tătuţă, nu puteai să ne-o spui aşa, de la început, fără se ne mai îndrugi toate alea-alea?
Nepoate, ai dreptate, vrusei însă ca să-ţi arăt că, deşi sunt o gloabă bătrână, şi eu tot pursânge sunt, un român pursânge. Românul pursânge nu poate să-ţi spună în două vorbe că l-a prins pe Mărin în păpuşoi, călare pe Veta lui, trebuie ca întâi să te plimbe, hă-hă, pe unde nu bănuieşti şi prin nu ştiu care vremuri 🙂
“unul dintre cei doi nebuni o folosea”, că nu e mai mulţi 🙂
Scuze, tătuţă, îmi scăpară vreo câteva din goana pursângelui 🙂
S-aveţi o săptămână voioasă!
se poate un link exchange?
bre ce dor mi`era de tine .. a fost picat blogul cateva zile .. nush dc n`am putut intra pe el…
si legat de poveste .. faina rau de tot.. am citit pana la sfarsit :*
da, a murit si nea pele, el era antrenor la toate sporturile de grup. iar daca negoescu e una si aceeasi persoana cu acle cornel, a murit si el…
Dumnezeu să-i odihneasă… Mă ciupii să văd dacă eu oi fi viu sau strigoi, nu-mi dădui seama 🙂
Cornel Negoescu era un jucător înalt, bine făcut, dotat fizic, din clasa Beckenbauer, Beckham, Boc, adică a celor stilaţi, un mare talent care n-a putut merge in carieră până unde ar fi fost posibil şi care a plecat dintre noi mult prea devreme.
Din câte mi-aduc aminte, nehoianul a fost legitimat ca fotbalist la Automobilul Pătârlagele, în judeţeană, pe vremea când era la liceu. A plecat în divizia C, la Buzău, unde, alături de moş Badea – cel din celebrul cuplu ploieştean al anilor şaizeci, Dridea – Badea, a calificat în B echipa. A refuzat ofertele de la Dinamo şi Steaua şi a plecat în ’72 la Farul Constanţa, în Divizia A, unde a jucat în perioada cât a fost student. S-a întors la Buzău şi a calificat imediat Gloria în Divizia A. A fost convocat de câteva ori în lotul lărgit al Naţionalei. Restul, bănuiesc că se ştie…
Docenta, frumos patinajul tău, zău 🙂
Bordelezu’,
Scuze pentru întârzieri, n-au fost de la mine. 🙂
Rămân la propunerea cu articolu’ despre ce vrei matale. 🙂