Posted by Neliniştitu' on 31 December 2014 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Anul ce tocmai trage să dispară face parte dintre acei câţiva la care le-aş da „Replay” de mai multe ori în viaţa asta. Mă rog, acuma ca să vă zic sincer, aş da „Replay” numai la momentele faine. Şi zic asta pentru că, slavă Domnului, au fost destule, he-he! Încep prin a-mi aduce aminte minunata […]
Tags: Adrian Voicu Humanitas, Adrian Voicu membru titular USR, Adrian Voicu poezie, Adrian Voicu poezii, Clubul Dramaturgilor, Cornelia Maria Savu, Costin Tănăsescu, Dan Mircea Cipariu, Din dragoste pentru artă, Editura Tracus Arte, Emilia Ţuţuianu, Familia această celulă de bază a societăţii cu rate la bancă serviciu stresant amor nebun şi proteza bunicii, Genurile minore vs mainstream, Horia Gârbea, ICR, Institutul Cultural Român, Leonard Ancuţa, Liliana Negoi, Liliana Rus, Mâine pica într-o zi de luni, Moartea Trandafirului, Otrava noastră cea de toate zilele, Pedeapsa Cerului, Poetika & Proza, Răzvan Nicula, Retrospeţie 2014, Revista "Argeş", Revista Luceafărul, Revista Melidonium, Simona Fusaru, teatru, Uniunea Scriitorilor din România, USR, Veronica Balaj
Posted by Neliniştitu' on 24 March 2014 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Dragi concetăţene şi concetăţeni, cu ce începem noi săptămâna? Cu Revista “Argeş” în care mi-au apărut două scrieri din viitoare cărţi, trag eu nădejde. Mulţumirile din suflet şi pupăturile de rigoare merg către inimoasa prietenă Simona Fusaru şi prietenii de la Centrul Cultural Piteşti. Vă doresc soare şi lectură faină!
Tags: Centrul Cultural Piteşti, Mâine pica într-o zi de luni, Moartea Trandafirului, Revista "Argeş", Simona Fusaru