Și ne-am lansat! La Open Art!
Pe o vreme de să nu dai afară un câine cu sau fără covrig în coadă, ieri, 26 noiembrie anul încă în curs 2015, am fost înconjurat numai de prieteni faini care au venit să mă susțină la lansarea ultimului meu volum, “Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă”.
În jur de 6 seara am fost întâmpinați pe scările Librăriei Open Art, locul evenimentului mai sus amintit, de Teodor Dună – redactor șef și Vasile Mihalache – redactor principal, apoi înăuntru de inimoasele Cristina Ivăneț – secretar de redacție, Nicoleta Vidican – director de vânzări și Violeta Vasilică – librar zâmbitor.
După ce m-am pupat cu o sumedenie de prieteni dragi și ne-am mai dezmorțit nițel oasele plouate, Vasile Mihalache a dat startul lansării și a mărturisit distinsei adunări că subsemnatul este cel mai haios autor al Tracus Arte, lucru care nu numai că mă încântă, dar mă și onorează. Vasile a remarcat mulțimea celor prezenți și a subliniat faptul că este prima oară când la o lansare Tracus Arte participa aproape toată echipa redacțională, doar Cosmin Perța lipsind, dar motivat, deoarece se afla într-o misiune nobilă de primit premii literare.
A fost atins și subiectul “A fi sau a nu Wi-Fi”, volumul de proză scurtă și ultrascurtă care a apărut în aprilie tot la Tracus Arte și care n-a avut parte de lansare.
Subsemnatul a vorbit un pic despre cum s-a născut “A fi sau a nu Wi-Fi” și “Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă”, apoi a citit un fragment haios și inspirat intitulat “Cireșul, baba și potaia”. S-a râs sănătos, ne-am strâns în brațe și ne-am pupat ca la nuntă. A fost tare, tare fain, ce mai, poate chiar cea mai caldă și haioasă lansare pe care am avut-o.
Vă mulțumesc mult, prieteni, pentru că mi-ați fost încă o dată alături în pofida traficului și a vremii câinești, mulțumesc mult echipei Tracus Arte care mi-a mai împlinit un vis, familiei care mi-a fost alături și nu în ultimul rând, Georgianei și Ioanei pentru frumoasele instantanee.
Vă pup și vă îmbrățișez pe toți!
Să ne vedem sănătoși la următoarea!