Schlitzu’
Mă pune într-o bună zi păcatul ăl mai mare şi mă duc în vizită de lucru (adică, la serviciu) la o pretenară mai veche. Asta-şi avea serviciul la un institut de cercetări sau cam aşa ceva, plin cu gagici bune şi deştepte (ştiu că aşa ceva nu există, dar eram într-o perioadă de indulgenţă, he-he!). Ei, bine, istoria avea să-mi demonstreze, again, că nu toate sunt şi deştepte.
Am ajuns la pretenară, ne pupăm, ne aia-aia şi sărim pe câte-un ceai de bârfă şi pus la curent. “Bine că nu-i proasta aia de şefă-mea, că nu aveam linişte!”, începe pretenare veselă. Avusesem oroarea să dau de vreo două ori şi peste şefă-sa, aşa că ştiam că nu exagerează cu nimic. Tipa chiar era proastă atât ca intelect, cât şi ca om de zi cu zi. Sau, mă rog, cum se zice la ţară, ca femeie.
“Ce mai faci, tu?” “Dar tu?” “Ai auzit de aia, de alălalt, de mine?” “Da, fată, culmea, nu credeam, da-i bine că e bine” etc. etc.
La un moment dat, apare o gagică, colegă de birou de-a ăsteia, trăgând după ea o chestie mergătoare, numai bună de dat luciu la pantofi.
Instant, toate gagicile din birou au sărit pe mopul mergător al proaspetei intrate în schemă.
“Vai, ce dulce e, ce scump e, ce frumos e ce etc. e…” “Cum îl cheamă?” “Becker!”, răspunde fata. “Ca pe tenisman?”, întreb eu. “Nu, ca pe bere!”, răspunde ea. “Şi Brau, care din voi este?”, continuu zâmbind. “Hi-hi!”, face frumoasa libelulă. “He-he!”, dau şi eu cu isonul.
Şi încep toate gagicile să-l strige pe flocoşelul vesel: “Becker, hai, la mama! Becker, vino să te pup, mumosule! Etc.!”
“Ce rasă e?”, întreabă la un moment dat pretenara. “Şi Ţu”, răspunde fata. “Şi Ţu?” se auzi din fundul sălii. “Da, Şi Ţu!”, repetă gagica.
Eh, ca un făcut, în acel moment intră pe uşă şefa respectivă. Toate gagicile au îngheţat, mai puţin eu, he-he! După ce ne-a scanat pe toţi, se aşează pe vine şi începe să strige către potăiţă: “Şliţu’! Hai, la mine, dragule! Şliţu’! Haide, vino şi la mine! Da’ ce nume-i ăsta, dragă?”
“E nume nemţesc!”, răspunsei eu în locul proprietarei. “Ca şi Becker!”
Imediat, toate fetele s-au ascuns pufnind pe după calculatoare. Ca să nu mă prăpădesc de râs, m-am scuzat pretenarei, am salutat Şliţu’ şi m-am cărat. Minicăţelul, simţind că-l ştiu pe numele adevărat, a ieşit cu mine.
De căutat: Teo Negură.
15 Comments
[…] Adi Voicu, Coltu, Fewstuff, Grupul, Iulisa, Luna Patrata, Mesterul Manole, SoriN 45.958950 23.570869 Share this:FacebookTwitterDiggEmailPrintStumbleUponLinkedInRedditLike this:LikeBe the first to like this post. […]
Mai Adi, mi-e dor sa iesim la o bere, fac eu cinste, tu sa ma tii numa-n povesti din astea :))
Cand eram copil, o baba evreica avea un sorecar. Si il chema Adolf. Am intrebat, pusti fiind, de la ce vine? Si baba mi-a zis: pai de la Hitler, ca si asta-i ticalos :)))
He-he! Sculă de babă! 😀
Tătuţule, n-ai matale bere pe Alba şi Sebeş, câte pot eu să înşir. 😀
Tuţule, nu se poate să spui aşa ceva, toate femeile sunt frumoase şi deştepte, zău! 🙂
Îţi dau un exemplu :
Un tinerel, cam de vârsta ta, îşi conduce acasă, după discotecă, bunăciunea pe care tocmai o agăţase. Ajuns sub terasa vilei feticăi, tipul – cu experienţă, de – îşi propteşte vârtos un cot în perete, îşi trage aproape prospătura şi-i pune discul cu marea vrăjeală. Nu trece bine un sfert de ceas şi se deschide uşa casei, cu tatăl fetei, chior de somn, în chenar, glăsuindu-i amicului:
– A zis nevastă-mea că se culcă ea cu tine, numa’ ia cotu’ de pe interfon…
Deşteptă femeie, nevastă-sa… 😀
iar am ras 5 minute…
Bordelezu’,
Să trăiiiiiţi şi bine că reveniţi! 🙂
Ştii cum e: unele-s frumoase, da-s proaste. Vrei nu vrei, asta e natura.
Delicioasă poveste ziseşi matale. Sunt de acord cu concluzia. 😀
Călin,
Uf! Danke, tătuţule! Începusem să cred că suntem numa’ vreo doi. 😀
Anul I, semestrul II. Ne pregateam pentru un examen si mi-a iesit din gura “avem doar curve plane pentru partial”.
Şi curbele ce-au zis? 😀
PS: Prea multă engleză strică, maică! 😀
Tare de tot povestea cu minicăţelu’! Am plâns. Mă ştii, doar, ce simţitoare sunt, când e vorba de personaje principale cu mai mult de două labe.
Teza despre femei frumoase şi proaste merită o poveste de sine stătătoare. Ştiu că poţi!:))
Sunt, sunt, dar despre asta, într-un volum viitor. 😀
Bine ca n-a optat pentru ceva grecesc, gen Penisachis…
Ăsta e român. Grec era Penisakis. 😀
N-au zis nimic, ce sa mai zica 😆 Nici macar colegii nu s-au prins decat dupa ce m-am prins eu, m-am inrosit toata si m-a bufnit rasu’… in conditiile in care la facultate auzisera doar “curves” de la inceputul anului…
In momentul ala eram cu manualu’ lu’ Udriste in fata si aveam sub bot “plane curves” 😆 (profa de Engineering Graphics scrisese “plain” 😆 in notitele de la laborator)
Ştia profa ce ştia. Puterea obişnuinţei. 😀