Politica, reclama pe asfalt şi masajul erotic
Forget Dark Side and Light Side of The Force!
Gently press F9 and come to The Middle Side of The Force!
(Or call now!)
La început a fost codul…
La început a fost codul. Şi codul venea de la ANM. Portocaliu. Roşu. Roşu cu dungi portocalii.
Apoi a venit zăpada. Şi zăpada venea de la Dumnezeu. Sau de la ruşi, după cum susţine vecinul meu, Paul.
Eu şi Paul avem un drum comun pe care ne scoatem/băgăm maşinile în curţi. De la el am aflat că la uliţa noastră îi zice savant “drum de servitute”.
Paul zice că e atotştiutor. Eu zic că e “Anagrama de peste gardul ce ne desparte curţile”.
Azi dimineaţă n-am apucat să fac bine ochi, că m-a sunat.
– Ce faci? Dormi? Hai la zăpadă că mâine nu mai scoatem maşinile.
– Acum? am căscat eu un ochi afară.
Era duminică şi ningea ca-n Game of Thrones, partea din nord. Mă lămuresc pe dată că nici câine dacă aş avea nu l-aş da afară să se pişe, darmite pe mine, care am tot confortul.
– Hai că înainte de-a ieşi la zăpadă îţi dau o ţuică fiartă, de-aia de la soacră-mea, dădu el tare cu ispita-n mine.
Mă mai uit o dată pe geam. În mine se dădu o luptă de o secundă şi învinse concluzia că da, soacră-sa face ţuică bună.
– Io-te ce lopeţi mi-am luat, mă întâmpină el mândru la uşă, de parcă erau lopeţi cu telecomandă, iar noi trebuia doar să le urmărim din fotoliu.
– Da, frumoase, răspunsei eu cu primul compliment pe care-l aveam în cap pentru lopeţi. Auzi, da’ m-ai chemat la zăpadă ca să mă ţii afară? Nu mergem şi noi înăuntru, ca oamenii normali, să ne facem o strategie?
Sesizându-i umbra de nedumerire, l-am dat la o parte şi am intrat în casă.
– Scoate ceşcuţelete, umple-le şi hai să hotărâm dacă dăm zăpada pe stânga sau pe dreapta.
A făcut mezanplasu’ şi ne-am apucat de-am dezbătut situaţia de-afară, dinăuntru, din ţară şi de dincolo de ea.
– Mergem? făcu el hotărât la a 5-a ceşcuţă cu licoare împotriva zăpezii.
– E cam devreme, i-am răspuns cu un ochi pe ceainicul aburind. Trebuie să ne încălzim bine dacă vrem randament.
După vreo oră de încălziri personale, zăpada se ridicase până aproape de jumătatea gardului. Paul nu mai reuşea să se ridice de pe scaun.
– Auzi, îi zic după ce-am dat pe gât ultima ceşcuţă, eu mă duc să mă culc, că m-a obosit vremea asta. În plus, văd că n-ai destulă ţuică fiartă, după cât poate să ningă. Stai liniştit, nu mă conduce.
A bălmăjit ceva şi i-a căzut capul pe masă, lângă ceainicul sterp.
Să vezi ce i-o face nevastă-sa când s-o întoarce acasă. A plecat ieri la mă-sa, ca să mai aducă bunătăţi de ţară, o slăninuţă, un cârnat afumat, o ţuică de-aia numai bună s-o fierbi şi să ieşi la dat zăpada…
Cred că iarna asta am scăpat de invitaţii la deszăpezire a “drumului de servitute”, dar sunt sigur că o să bem o ţuică fiartă şi-n iarna viitoare.
George Cornilă a petrecut Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse
Astă seară, cu puţin peste orele 17:00, treceam pe lângă Librăria Eminescu, cea de pe colţ, de la Universitate. Exact, aia de pe vremuri.
Am dat să trecem mai departe, dar din vitrină se iţeau vreo 20-30 de volume noi-nouţe marca George Cornilă. Pe uşă trona un afiş cu „La 17:30 se lansează Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse, ultimul roman al scriitorului George Cornilă”. Subit mi-am amintit că respectivul personaj îmi este şi pretenar de nădejde, aşa că am intrat cu încredere în subsolul librăriei.
Ne-am făcut loc cu greu printre cei câţiva zeci de prieteni şi fani şi, până s-a făcut ora de începere a manifestaţiei, am răsfoit întru aduceri aminte o Gazetă Matematică – 16 lei exemplarul. Ce-mi mai amăram viaţa prin Şcoala Generală… E-adevărat, pe vremea aceea arăta altfel şi parcă erau mai grele problemele, he-he!
Cu puţin peste 17:30, când s-a liniştit puhoiul de oameni (o să vedeţi în poze), domnul Vasile Poenaru, Project Manager la eLiteratura, a luat cuvântul şi se vede treaba că tare i-o fi plăcut cartea lui George, că prea a vorbit frumos. Lucru cu care sunt întru totul de acord, deoarece am avut privilegiul să o citesc în ediţie princeps.
După ce domnul Poenaru ne-a lămurit că scriitura lui George e versată, filigranată şi de-a dreptul complexă, iar romanul este de dragoste, poliţist, erotic, de atmosferă, specificând că această a II-a ediţie are câteva pagini lămuritoare şi despre autor, a mulţumit numerosului auditoriu şi a dat cuvântul autorului.
Autorul, modest cum îl ştiu şi teribil de emoţionat (deh! aşa e la prima lansare, dar să vezi cum vor fi celelalte, he-he!) a descris pe scurt cum i-au venit ideile, cum a început pe un carneţel şi a ajuns după 2 ani de muncă şi cercetări la mai bine de 400 de pagini. Au curs întrebările din public, apoi, şi am aflat cu această ocazie că visul lui neîmplinit, încă, este ca Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse să devină o miniserie TV.
Apoi au curs zecile de autografe, îmbrăţişări şi pupături. Au urmat apoi şedinţele foto cu autorul şi doritorii au putut servi un suc, ceai, fursec, care ce-a dorit, în hol.
A fost destins, frumos, cu oameni frumoşi şi veseli, fapt ce ne-a făcut să ne-amintim de studenţie.
Nu ne mai rămâne decât să aşteptăm cu vădit interes lansarea volumului de proză scurtă, pe care George ne-a mărturisit că-l are în pregătire.
Să ne mai vedem cu bine, deci!
Ceva poze de la eveniment găsiţi aici.
Valul de arestări din ultima perioadă a adus după sine apariţia unor jucării noi.
Care să-i obişnuiască de mici pe viitorii politicieni, baroni locali, tunari, şmenari etc.
