Horia Gârbea nu ezită să o aşeze în vecinătatea lui Caragiale sau Muşatescu. Eu prefer să presupun că are 4G și-atunci e un gadget “must have” al lui 2015.
Surpriza zilei de 1 Mai: s-a născut prima cronicuţă despre “A fi sau a nu Wi-Fi”, ultima mea carte apărută la Editura TracusArte.
Vă supun atenţiei asta doar pentru simplul motiv că autorul cronicuţei se alătură celor din ce în ce mai mulţi care înţeleg ce se întâmplă în cărţile mele, iar asta nu poate decât să-mi umple sufletul şi inima de bucurie. Mulţam fain, Claudiu Săvescu!
Pare că “simte enorm şi vede monstruos”. Doar pare. Şi nu mă refer la autor, ci strict la cartea care îți lasă impresia c-ar avea propria voință, viață şi ritm. Mai degrabă frumoasă decât faină, indiferent că s-ar întâmpla să fie prima sau doar una dintre ele. Însă cu adevărat frumoasă pentru că ştie să demonstreze că poate sta singură în picioare, că nu ezită când păşeşte şi nici nu are nevoie de sprijinul sau suportul unui adult.
Fantezistă, inteligentă, malițioasă pe alocuri (absolut fără nici o intenție, asta e mai mult decât evident!) şi lăsându-ți non-stop impresia că putea răsări în mintea oricărui alt mioritic, se întâmplă că a fost (şi putea fi) scrisă doar de Adrian Voicu pentru simplul motiv că fără o aparentă nelinişte iscoditoare (se aude acolo, în spate, Neliniştitule?) era aproape imposibil să cuprindă într-o pagină ceea ce alții includ în 10 sau 100.
Mi-am luat libertatea de a cuteza la îndrăznețul “frumos” nu pentru a lăuda cu orice preț, cât mai ales datorită faptului că pune ceva în tine. Indiferent că o citeşti cap-coadă fără să o laşi din mână sau doar o frunzăreşti, îţi aşază fară nici un efort zâmbet pe față, veselie şi optimism în suflet şi, nu în ultimul rând, te scoate din cotidian. Mai ales prin cotidianul întâmplărilor.
Citeşti, apoi o închizi, o laşi deoparte, te iei cu altele şi-apoi te trezeşti peste un ceas sau o zi că-ţi vin în minte fraze sau imagini din ea şi te regăseşti zâmbind, aşa, de nicăieri. Totul la doar 20 de lei. Sau două sute de mii. La o adică, un pachet de ţigări şi-o bere mai necurvită. Dar o poți lua în avion sau în tren. O poți lua în metrou sau în autobuz; în locuri unde nu prea merge nici alcoolul şi nici tutunul. Şi-are şi efect mai durabil, mai sănătos, mai agreat de medicii din România.
Horia Gârbea nu ezită să o aşeze în vecinătatea lui Caragiale sau Muşatescu. Dreptul lui. Treaba lui. Eu prefer să presupun că are până şi 4G chiar dacă autorul nu dezvăluie misterul pe secţiunea asta. Şi-atunci vorbim de o modernă, de ultimă generație, nu de o clasică de luat ochii musafirilor, ci un gadget “must have” al lui 2015.
Mi-a apărut!
Dragilor, mi-a apărut şi e tare, tare faină! Abia aştept să-mi ziceţi o părere, două. Iată ce zice maestrul Horia Gârbea despre ea:
“O prejudecată curentă ne spune că proza, pentru a fi bună, de succes, destinată clasicizării trebuie să fie lungă. Opera multor autori infirmă categoric un asemenea culoar de vedere îngust. Adrian Voicu se alătură acestor scriitori, între care desigur strălucesc I. L. Caragiale, cu „momentele” lui, Tudor Mușatescu și atîția alții, autohtoni sau străini. Să nu uităm că aparentul „roman” al lui Mircea Horia Simionescu, Dicționar onomastic, este de fapt o lungă serie de miniaturi, fiecare fiind, la nevoie, nucleul unui roman. O condiție ca asemenea fotograme epice (dar și dramatice) să se înfigă în mintea, inima și literatura cititorului este ca ele să aibă umor. Iar Adrian Voicu excelează la acest capitol ca și la cel al conducerii dialogului. Doar nu degeaba e și dramaturg. Citiți cu încredere micro-schițele lui Adrian Voicu și distrați-vă în voie!”
Mulțumirile multiple merg către Editura Tracus Arte, cu precădere către Cosmin, Vasile, Cristina, Emilia și toți cei care m-au ajutat să transform manuscrisul într-o carte faină de tot.
Mulțumiri speciale pretenarului Bogdan Vasilescu, după al cărui minunat desen s-a zămislit expresiva copertă.
Lectură faină, aşadar!
Sărbătoare
În zi de sărbătoare lumea se înghesuia să intre pe uşa bisericii.
Lângă uşă, o ţigancă cerşea.
– Decât să cerşeşti, mai bine ai pune mâna şi-ai munci, îi spuse o femeie în vârstă.
– Doamne fereşte, îşi făcu ţiganca cruce, da’ bună creştină mai eşti! Azi ţi-ai găsit să muncesc, când e ditamai sărbătoarea?