Despre o mare surpriză, un început de drum şi… mai vedeţi voi.
Unul dintre cele mai faine momente al activităţii mele scriitoriceşti s-a produs acum câteva seri, când cu totul şi cu totul întâmplător am descoperit un mesaj de la Cineva foarte tânăr, dar care avea să mă surprindă total şi decisiv. L-am citit cu mare mirare şi profundă satisfacţie, exclamând la final: „Slavă Domnului şi părinţilor, că încă mai sunt odrasle ce-şi găsesc fericirea în scris şi citit!”.
Nu vă mai reţin la atenţie şi las acţiunea schimbului de mesaje să curgă.
Mesajul de la Cineva foarte tânăr:
Bună ziua, domnule Adrian Voicu şi Hristos a Înviat!
Dacă s-ar putea, am câteva întrebări pentru dumneavoastră: Care a fost impulsul care v-a motivat să scrieţi prima carte? A fost greu să o începeţi? Cât timp a durat până aţi terminat-o? Cum de ştiţi dacă ideea de la care aţi pornit aceea carte este cu adevărat ceea ce v-ați dorit să scrieţi?
Mă scuzaţi că sunt atât de nepoliticoasă. Numele meu este Ene Andreea Elena, am 14 ani şi îmi place să scriu şi să citesc. De mai mult timp mă chinui să încep o carte. Înainte să mă gândesc la asta am scris câteva povestiri, dar numai fiindcă îmi plăceau şi mă regăseam în ele. Acum, însă, de când vreau să încep cartea nu mă gândesc mult, ci foarte mult dacă ceea ce vreau să scriu e chiar ceea ce doresc.
Mă gândesc că dacă nu aş fi citit atât de multe cărţi era mai bine, fiindcă aşa nu era nici o tentaţie ca să mă inspir. Îmi place foarte mult să fac asta şi ştiu că dacă aş renunţa nu aş mai fi fericită.
Îmi pare rău dacă v-am deranjat. Ştiu că sunteţi extrem de ocupat, dar vă rog frumos să-mi răspundeţi.
O zi bună!
Subsemnatul:
Bună, Andreea!
Scuză-mă că îţi răspund aşa de târziu, dar mesajul tău a intrat în “Other” şi abia acum l-am văzut.
Mă bucur că încă mai întâlnesc persoane atât de tinere ca tine şi atât de pasionate în ale cititului, dar, mai ales, în ale scrisului.
Să scrii e uşor. Să scrii frumos e ceva mai greu.
Scrisul vine din tine şi e inexplicabil să-ţi spun ce m-a determinat să încep prima carte. Dacă o să iei la rând articolele de pe site-ul meu de autor sau de pe blog, cu siguranţă vei găsi nişte răspunsuri. Cel mai probabil este şi faptul că-ţi doreşti să împărtăşeşti altora experienţele şi trăirile tale, că vrei să-i îmbogăţeşti şi pe cei din jur cu rodul imaginaţiei tale.
Nu trebuie să te chinui să începi o carte, pentru că scrisul nu trebuie să fie chin, ci pură plăcere. În primul rând trebuie să ştii de unde începi şi unde vrei să ajungi. Apoi între limitele astea două construieşti. E atât simplu, dar atât de complicat.
Nu e nici un păcat să te inspiri din cărţi, păcat e să plagiezi. Sunt sigur însă că cititul te-a ajutat îndeajuns de mult încât să ai propriile idei în a porni pe drumul ăsta, al scrierii unei cărţi. Totul e să vrei cu adevărat să faci asta şi să ai curajul să începi. Apoi lucrurile vor merge de la sine.
Şi încă ceva important: să nu descurajezi dacă lucrurile nu vor ieşi exact aşa cum ţi-ai dorit.
Mult succes şi inspiraţie!
Andreea:
Vă mulţumesc mult pentru că mi-aţi citit mesajul! Nici nu vă închipuiţi cât de fericită m-aţi făcut! Sunt atât de emoţionată!
M-am gândit de multe ori înainte să vă trimit mesajul. Au mai fost şi alte încercări, dar nu am avut curaj. Şi acum încerc să-mi dau seama dacă e o iluzie sau nu.
Ştiam că sunteţi ocupat tot timpul. Părinţii mei mi-au povestit foarte multe despre dumneavoastră. V-am citit blogul de multă vreme, dar e altceva când vorbeşti cu autorul, mă rog, chiar şi prin intermediul internetului.
De când v-am citit mesajul lucrurile stau mai bine şi vreau să vă asigur că am să o iau încetişor. În seara aceasta citeam Harry Potter şi mă gândeam la dumneavoastră, apoi… Am înţeles cât de important e să am răbdare cu mine şi cu mintea mea.
Vă mulţumesc mult pentru tot!
Subsemnatul:
Pentru foarte puţin.
Mă bucur că ţi-am putut fi de folos într-un fel. Poţi reveni oricând doreşti, iar dacă-mi stă în putere să te ajut o voi face cu plăcere.
Numai bine să ai tu şi cei dragi ţie!
Andreea:
Şi dumneavoastră la fel! Încă o dată vă mulţumesc. Mi-aţi înseninat seara.
Sper ca nu v-am deranjat.
Subsemnatul:
Şi tu mie.
Nicidecum. Numai bine!
Alte cuvinte sunt de prisos, nu?
Un singur lucru ar mai fi de adăugat: după ce am mai citit o dată, mi-am dat seama că eu şi Andreea ne cunoaştem de multă vreme, ultima oară văzând-o acum vreo 13 ani.
Este vecina mea de la Nehoiu şi sunt mândru de asta. Păi, cine n-ar fi fericit să aibă astfel de vecini binecrescuţi şi frumoşi la suflet?
Horia Gârbea nu ezită să o aşeze în vecinătatea lui Caragiale sau Muşatescu. Eu prefer să presupun că are 4G și-atunci e un gadget “must have” al lui 2015.
Surpriza zilei de 1 Mai: s-a născut prima cronicuţă despre “A fi sau a nu Wi-Fi”, ultima mea carte apărută la Editura TracusArte.
Vă supun atenţiei asta doar pentru simplul motiv că autorul cronicuţei se alătură celor din ce în ce mai mulţi care înţeleg ce se întâmplă în cărţile mele, iar asta nu poate decât să-mi umple sufletul şi inima de bucurie. Mulţam fain, Claudiu Săvescu!
Pare că “simte enorm şi vede monstruos”. Doar pare. Şi nu mă refer la autor, ci strict la cartea care îți lasă impresia c-ar avea propria voință, viață şi ritm. Mai degrabă frumoasă decât faină, indiferent că s-ar întâmpla să fie prima sau doar una dintre ele. Însă cu adevărat frumoasă pentru că ştie să demonstreze că poate sta singură în picioare, că nu ezită când păşeşte şi nici nu are nevoie de sprijinul sau suportul unui adult.
Fantezistă, inteligentă, malițioasă pe alocuri (absolut fără nici o intenție, asta e mai mult decât evident!) şi lăsându-ți non-stop impresia că putea răsări în mintea oricărui alt mioritic, se întâmplă că a fost (şi putea fi) scrisă doar de Adrian Voicu pentru simplul motiv că fără o aparentă nelinişte iscoditoare (se aude acolo, în spate, Neliniştitule?) era aproape imposibil să cuprindă într-o pagină ceea ce alții includ în 10 sau 100.
Mi-am luat libertatea de a cuteza la îndrăznețul “frumos” nu pentru a lăuda cu orice preț, cât mai ales datorită faptului că pune ceva în tine. Indiferent că o citeşti cap-coadă fără să o laşi din mână sau doar o frunzăreşti, îţi aşază fară nici un efort zâmbet pe față, veselie şi optimism în suflet şi, nu în ultimul rând, te scoate din cotidian. Mai ales prin cotidianul întâmplărilor.
Citeşti, apoi o închizi, o laşi deoparte, te iei cu altele şi-apoi te trezeşti peste un ceas sau o zi că-ţi vin în minte fraze sau imagini din ea şi te regăseşti zâmbind, aşa, de nicăieri. Totul la doar 20 de lei. Sau două sute de mii. La o adică, un pachet de ţigări şi-o bere mai necurvită. Dar o poți lua în avion sau în tren. O poți lua în metrou sau în autobuz; în locuri unde nu prea merge nici alcoolul şi nici tutunul. Şi-are şi efect mai durabil, mai sănătos, mai agreat de medicii din România.
Horia Gârbea nu ezită să o aşeze în vecinătatea lui Caragiale sau Muşatescu. Dreptul lui. Treaba lui. Eu prefer să presupun că are până şi 4G chiar dacă autorul nu dezvăluie misterul pe secţiunea asta. Şi-atunci vorbim de o modernă, de ultimă generație, nu de o clasică de luat ochii musafirilor, ci un gadget “must have” al lui 2015.
Mi-a apărut!
Dragilor, mi-a apărut şi e tare, tare faină! Abia aştept să-mi ziceţi o părere, două. Iată ce zice maestrul Horia Gârbea despre ea:
“O prejudecată curentă ne spune că proza, pentru a fi bună, de succes, destinată clasicizării trebuie să fie lungă. Opera multor autori infirmă categoric un asemenea culoar de vedere îngust. Adrian Voicu se alătură acestor scriitori, între care desigur strălucesc I. L. Caragiale, cu „momentele” lui, Tudor Mușatescu și atîția alții, autohtoni sau străini. Să nu uităm că aparentul „roman” al lui Mircea Horia Simionescu, Dicționar onomastic, este de fapt o lungă serie de miniaturi, fiecare fiind, la nevoie, nucleul unui roman. O condiție ca asemenea fotograme epice (dar și dramatice) să se înfigă în mintea, inima și literatura cititorului este ca ele să aibă umor. Iar Adrian Voicu excelează la acest capitol ca și la cel al conducerii dialogului. Doar nu degeaba e și dramaturg. Citiți cu încredere micro-schițele lui Adrian Voicu și distrați-vă în voie!”
Mulțumirile multiple merg către Editura Tracus Arte, cu precădere către Cosmin, Vasile, Cristina, Emilia și toți cei care m-au ajutat să transform manuscrisul într-o carte faină de tot.
Mulțumiri speciale pretenarului Bogdan Vasilescu, după al cărui minunat desen s-a zămislit expresiva copertă.
Lectură faină, aşadar!
