Și ne-am lansat! La Open Art!
Pe o vreme de să nu dai afară un câine cu sau fără covrig în coadă, ieri, 26 noiembrie anul încă în curs 2015, am fost înconjurat numai de prieteni faini care au venit să mă susțină la lansarea ultimului meu volum, “Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă”.
În jur de 6 seara am fost întâmpinați pe scările Librăriei Open Art, locul evenimentului mai sus amintit, de Teodor Dună – redactor șef și Vasile Mihalache – redactor principal, apoi înăuntru de inimoasele Cristina Ivăneț – secretar de redacție, Nicoleta Vidican – director de vânzări și Violeta Vasilică – librar zâmbitor.
După ce m-am pupat cu o sumedenie de prieteni dragi și ne-am mai dezmorțit nițel oasele plouate, Vasile Mihalache a dat startul lansării și a mărturisit distinsei adunări că subsemnatul este cel mai haios autor al Tracus Arte, lucru care nu numai că mă încântă, dar mă și onorează. Vasile a remarcat mulțimea celor prezenți și a subliniat faptul că este prima oară când la o lansare Tracus Arte participa aproape toată echipa redacțională, doar Cosmin Perța lipsind, dar motivat, deoarece se afla într-o misiune nobilă de primit premii literare.
A fost atins și subiectul “A fi sau a nu Wi-Fi”, volumul de proză scurtă și ultrascurtă care a apărut în aprilie tot la Tracus Arte și care n-a avut parte de lansare.
Subsemnatul a vorbit un pic despre cum s-a născut “A fi sau a nu Wi-Fi” și “Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă”, apoi a citit un fragment haios și inspirat intitulat “Cireșul, baba și potaia”. S-a râs sănătos, ne-am strâns în brațe și ne-am pupat ca la nuntă. A fost tare, tare fain, ce mai, poate chiar cea mai caldă și haioasă lansare pe care am avut-o.
Vă mulțumesc mult, prieteni, pentru că mi-ați fost încă o dată alături în pofida traficului și a vremii câinești, mulțumesc mult echipei Tracus Arte care mi-a mai împlinit un vis, familiei care mi-a fost alături și nu în ultimul rând, Georgianei și Ioanei pentru frumoasele instantanee.
Vă pup și vă îmbrățișez pe toți!
Să ne vedem sănătoși la următoarea!
Ne vedem mâine, da?
Adică joi, 26 noiembrie, la Librăria Open Art, Str. Pitar Moș Nr. 12, la ora 6 după amiaza.
Știți deja că va fi fain, nu?
Fotograful Curții Regale – un altfel de undeva, cândva…
O cunosc pe Simona de ceva vreme, nu chiar multă dacă mă raportez la cum trece timpul în ziua de azi, și eram sigur că sub haina de chimist clocotește un suflet de mare artist.
Să tot fi fost prin primăvară, așa, când Simona mi-a dat marea veste și tare m-am bucurat, pentru că n-ai cum să dai greș cu Simona, parol! Chiar dacă n-o știi din văzute ori auzite, din citite te dă gata din prima.
“Pregătirea cafelei de dimineață nu putea fi lăsată pe mâna bucătăresei – o moldoveancă plinuță, trecută de vârsta a doua, care râdea cu potfă din orice, sprijinindu-și linguroaiele de lemn de burta care se cutremura toată în asemenea momente.” Și aceasta e doar prima frază a cărții.
În “Fotograful Curții Regale” poveștile curg lin, fraza e dulce și cu suav miros de sfârșit de veac, de mic Paris aflat în plin avânt, iar cuvintele sunt dospite și calde.
Cartea Simonei nu e doar o carte faină în întregul ei, ea evidențiază romantismul incurabil al autoarei: cine mai știe azi că dibuiască poveștile ascunse ale fotografiilor?
Nu mai adaug faptul că atmosfera zugrăvită în sepia pe copertă se regăsește din plin în poveștile Simonei, care te poartă fără de voie în veacul al XIX-lea. Dacă-mi este permisă o comparație, aș zice că am trăit ceva similar ca în filmul “Undeva, cândva”, celebra peliculă din anii ‘80, regretând enorm că, odată cu finalul cărții, am revenit în plin început de secol XXI.
Căutați “Fotograful Curții Regale”, lăsați-vă duși acolo, savurați lumea de-atunci și mulțumiți-i Simonei Antonescu pentru că v-a oferit șansa asta.
