1

Un an al interviurilor

Posted by Neliniştitu' on 31 December 2021 in La gura sobei, Speşăl Ghestar |

Anul ce se pregătește de ducă mi-a fost un an al interviurilor scrise sau vorbite, dar și un an care mi-a pregătit terenul pentru viitoare cărți ori publicații.

Încep prin a vă depăna că buna prietenă Corina Ozon s-a gândit pe la sfârșit de martie că ar fi bine să vorbim despre cum se îmbină scrisul cu întreținerea avioanelor și a ieșit un preaminunat podcast văzut și ascultat de sute de oameni.

O lună mai târziu, prin bunăvoința Editurii Junimea, în Revista Scriptor Nr. 5-6, mi-au apărut câteva povestiri din ceea ce era viitoarea carte Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni.

Sfârșitul lui mai avea să-mi aducă cea mai importantă apariție literară din Franța, și anume interviul domnului Dan Burcea, care mi-a făcut onoarea de a mă include în al său proiect literar Portrait en Lettres Capitales, cu care a obținut Prix littéraire Rive Gauche à Paris – Meilleure Revue Literaire 2021.

Am debutat în luna lui Cuptor cu apariția celei de-a treia cărți din seria ”Acceleratorului de Particule”, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, în colecția Ulița copilăriei a Editurii Junimea.

Cu mândrie îmi permit să-l citez pe domnul Lucian Vasiliu, directorul editurii, care spunea despre Acceleratorul de Particule, protagonistul cărții, că e un ”personaj nărăvaș, isteț, seducător, continuator, în alt context, al copilăriei și copilăririlor, în duhul junimiștilor de odinioară, Ion Creangă și I. L. Caragiale”.

La început de august, un vechi camarad de arme, colonelul Florin Șperlea, m-a onorat cu publicarea unui preafrumos interviu în Observatorul Militar, unde este redactorul-șef, a urmat ancheta dragei de Stela Giurgeanu în Dilema unde am dezbătut ”La joie de vivre”, ieșind ceva de toată frumusețea lecturii, iar în septembrie, sedusă de aventurile neobositului Accelerator de Particule, prietena Simona Fusaru mi-a publicat trei povestiri în Revista Argeș.

Tot în septembrie, am avut plăcerea, bucuria și onoarea de a fi invitatul versatei jurnaliste Cristina Liberis, care m-a inclus în colecția sa de invitați unul și unul la emisiunea culturală ”România de peste granițe”.

Prin grija distinsei și finei traducătoare Gabrielle Danoux, am încheiat luna octombrie și anul literar 2021 cu apariția pe Babelio a primelor 2 povestiri traduse în franceză.

Sunt fericit pentru tot ce mi-a dat anul ăsta, sper la mai mult și la mai bine, le mulțumesc tuturor celor care m-au inclus pe lista lor de invitați, sperând că o vor face și în viitor, și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, cei care mă citiți și ați fost alături de cărțile și scrierile mele, deie Domnul să fiți sănătoși și voioși și-n anul care vine.

La Mulți Ani cu sănătate, că-i mai bună decât toate!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3

Primele traduceri pe Babelio

Posted by Neliniştitu' on 18 October 2021 in Speşăl Ghestar |

Dragii moșului, încep săptămâna prin a vă împărtăși o mare bucurie: prin grija inimoasei și minunatei prietene Gabrielle Sava (săru’ mâna maxim!), mi-au apărut pe Babelio, acest Goodreads franțuzesc, primele 2 povestiri traduse în franceză.

Click aici.

Tags: ,

2

Mierea dulce, mult aduce

Posted by Neliniştitu' on 14 October 2021 in Papila exploratoare, Speşăl Ghestar |

Un vechi proverb de la noi, de la Nehoi, zice că mierea dulce, mult aduce, iar mierea renumitului păstor de albine, Tibor Kerekes, un om bun și cald precum pita abia țâpată din cuptor, ”îi a mai cea dintre tătie mierile de-or fo’, îs, ș-or mai fi în Țara Bârselor”, am încheiat citatul.

De fel de prin Ținuturile Crizbavului, ”nea Tibi” ori ”Tibi baci”, pentru prieteni, ”domnu’ Tibor”, pentru vecini și turiști, a deprins tainele albinăritului de la neamurile de pe partea jumătății sale mai bune, ”tanti Agni” ori ”buna Agnes”, pentru prieteni și nepoți, ”doamna lu’ domnu’ Tibor”, pentru vecini și turiști, iar această îndeletnicire apicolă s-a prins așa de bine de el, că albinele îi mănâncă din palmă și nu se duc la culcare până nu-s mângâiate pe antene de nea Tibi.

Mierea de la Prisaca lui Tibi baci din Crizbav, județul Brașov, e așa de faină că cei de la Registrul Național al Produselor Montane au înscris-o numaidecât la ei în catastif, pentru că-i curată, crudă, pură, naturală 100% și direct din stupină.

Cei care sunteți din București ori sunteți în trecere, puteți să-l cunoașteți pe nea Tibi și să gustați cea mai faină miere din Țara Bârsei, pentru că începând de vineri, 15 octombrie și până duminică, 17 octombrie va participa la două mari târguri ce se vor ține în capitală:

– Târgul ”100 de Tradiții Românești”, ce va avea loc în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român de vineri până duminică – 15-17 octombrie, între 10:00-18:00;

– și Târgul ”Savorile Toamnei” de la Muzeul Satului, de sâmbătă până duminică – 16-17 octombrie, între 09:00-19:00.

Pentru detalii și noutăți, nu vă sfiiți să urmăriți Prisaca din Crizbav, Brașov | Facebook.

Tags: , , ,

2

Cu mierea la Muzeul Satului

Posted by Neliniştitu' on 11 October 2021 in Evadări, Papila exploratoare |

Descoperită de albine încă din cele mai vechi timpuri, zic unii istorici chiar înaintea dacilor lui Burebista care n-o întindeau pe pâine cu unt precum galii de mai la vest, ci erau mai practici și o făceau alcool, mierea este un deliciu pe cât de bun la papilă, pe atât de sănătos pentru oricare celulă din om.

Prin urmare, pentru o viață sănătoasă și evitând excesul de sare, zahăr și grăsimi, homo sapiens a legat o frumoasă și benefică relație de prietenie cu albinele prin intermediul a ceea ce numim azi ”prisacă” sau ”stupină”.

Acuma, prietenia asta mulți au legat-o cum au legat-o, dar și mai puțini au pus-o în practică atât de fain și frumos precum amicul Tibor Kerekes.

Cunoscut drept ”nea Tibi” ori ”Tibi baci”, pentru prieteni, ”domnul Tibor”, pentru vecini și turiști, nea Tibi se trage din legendarul Ținut al Crizbavului și încet, dar sigur, atât el, cât și albinuțele din Prisaca din Crizbav au început să-și crească renumele.

Fie ea polifloră, de rapiță ori de floarea soarelui, mierea montană a albinuțelor lui nea Tibi Kerekes este perfect naturală, direct din stupină și are un preț fără egal pe piață: se dă la kilogram, 30 de lei poliflora și 25 de lei alelalte două, de rapiță și floarea soarelui.

Unde mai pui că în bunătatea lui proverbială și fără de margini, Tibi baci se deplasează în județele Brașov, Covasna și chiar și mai departe dacă cer oamenii.

Așa că, prieteni și neamuri, neveste și alte doamne, nea Tibi și albinuțele sale din Prisaca din Crizbav, județul Brașov, vă invită la Târgul ”Savorile Toamnei” ce va avea loc la Muzeul Satului din București, între 16 și 17 octombrie. de dimineața de la 9:00 și până seara la 7:00 (19:00, pentru intelectuali).

În plus, pentru cine nu vrea să intre la Muzeul Satului, omul vă aduce borcanele la poartă.

Pentru abonamente și alte țineri la curent, urmăriți Prisaca din Crizbav, Brașov | Facebook.

Tags: , , ,

1

Printre cuvinte și avioane

Posted by Neliniştitu' on 6 September 2021 in Speşăl Ghestar |

Prezentatoare de știri, moderatoare, producătoare, corespondentă de război, secretar general adjunct al ICR și coordonator media pentru campanii sociale, titrata jurnalistă Cristina Liberis mi-a făcut bucuria, plăcerea și onoarea de a mă include în colecția sa de invitați unul și unul la emisiunea culturală ”România de peste granițe”.

A fost tare fain și am vorbit atât despre câte-n lună, cât și despre cele-n stele. 

Tags: , ,

Copyright © 2008-2026 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.