Metroul ca budoar
Mai zilele trecute, paşii se făceau că mă plimbă prin metroul londonez. Nu, nu, serios, chiar e pe bune, nu e o creaţie a imaginaţiei mele debordante, pe alocuri. Şi cum mă uitam eu, aşa, primprejurul meu se reproduceau tot felul de activităţi matinale (între noi fie vorba, era vreo unşpe ceasul lor, ăla de-i zice “GMT”, deci, la noi trebuia să fie vreo unu peme) ca de exemplu: un negru la costum se clătea pe gingiile ucigător de vinete şi purtătoare de dinţi distrugător de albi, un jamaican îşi regla şuviţele la culoare, un chinez arăta ochilor apa dintr-un castron de amestecat orezu’, o hispanică trecută de „middle age” îşi îndrepta ţâţele cu ipsos de modelaj, un puştiulică scăpat de la ora de chimie îşi ştergea mucii pe minijupa unei opulenţe platinate, iar cocoana din imagine se isca la creţuri taman lângă persoana mea, folosind intermitent, drept oglindă, geamul uşii care se nimerise a fi în faţa ei.
Acu’, dracu’ să-i ia şi pe englejii ăştia! Nu le era de ajuns volanul pe dreapta, ceaiul de după masă sau expresia risipitoare de sinapse „it’s raining cats and dogs”, mai trebuiau să fuckă ditamai budoarul din metrou. Cu mare părere de rău, din lipsă de timp, nu am putut să ajung în metroul de noapte, adică taman când se duce lumea la culcare, unii cu alţii, unii cu altele, unele cu altele etc.
Căiţi-vă când vă spălaţi maşina
Mergând de curând spre Buzău, aproape de intrarea în minunatul oraş, am dat peste o spălătorie care a pogorât Duhul Sfânt peste maşineta personală. Ţinând cont că operaţiunea s-a desfăşurat în incinta unei benzinării Petrom, aştept cu mult interes niscaiva minuni legate de preţul benzinei.
Mă seacă…
– vânzătorii care nu dau rest. „N-am să vă dau 4 mii.” „Lăsaţi…” În 9 din 10 cazuri ei nu procedează la fel şi te trezeşti că nu poţi să-ţi iei un pachet de ţigări, par egzample, că n-ai 1000!!!
– guşaţii şi ţopârlanii care au plecat de la coada boului şi se dau „badigarzi” pe la vreo firmă de pază. Cel mai mult mă seacă „mărgelaţii” (o variantă de guşoi) de pe la firmele mari, gen BGS, Shelter, Romguard, urcaţi în maşini care nu apăreau pe genericul nici celor mai erotice vise ale lor (d’astea urâte, de teren, vezi Hummer, Dodge, Toyote uriaşe), care nu se uită în oglinda retrovizoare, măcar să-şi vadă feţele grohăitoare (omisiune sesizată de nenea Bufniţoiu’) şi degrabă grăitoare cu privire la originea mamii lor de guvizi, dar se iau de personajele feminine care, întâmplător, au drum pe lângă ei.
– „betmenii” de la RATB care se apucă de lucrat la liniile de tramvai între orele unu şi patru AM. Bine, dacă numai ar lucra, aş mai înţelege, da’, ca să nu-i apuce plictisu’ nocturn, mai şi cântă, urlă, aruncă fiare şi table, înjură sau ţipă unu’ la altu’, ca să învingă, probabil, decibelii iscaţi de moto-generatoare.
– mai revin…
Ghost Rider – Craniul caloric
Cu o Evă Mendes în pauză de contracte, care n-a făcut altceva decât să-şi arate formele vreo 10 minute însumate, filmuleţul nu mi-a creat decât o mare întrebare: cine a fost personajul principal? Cage sau scheletul cu autocombustie? Că juma’ din film, nenea cu oasele flăcărind a dat din el acţiune. Şi mi-a mai plăcut faptul că, deşi falangele ăstuia ardeau de încingea lanţu’ folosit atât de eficient ca lasou, nu se întâmpla nimic cu hainele muritorilor de rând pe care Motociclistu’ Flăcărit îi lua de gât la un interviu diabolic. Probabil că majoritatea personajelor Marvel fuseseră date şi lui Cage nu i-a mai rămas decât să facă pe scheletul generator de calorii.
Cu ocazia vizionării acestui filmulete, care nu mi-a spus prea multe nici măcar din punctul de vedere al efectelor speciale, am decis să mă mai bag la o sămânţă în faţa TV-ului şi cu ocazia altor transpuneri după benzi desenate americane, că sunt o groază.
Va urma…
Scenariu cu veceu şi telefon mobil
Personaje vizibile: eu.
Stop cadru: mă descheiam la prohab.
Desfăşurarea acţiunii: pe când mă concentram la activitatea mea care este, şi anume, micţiunea, dintr-una din toalete răzbăteau nişte gemete profunde, semn că un nene avea mari concentrări pe problemă. Un vaiet cu adâncă încărcătură manelistică răzbate dinspre un mobil aflat în aceeaşi toaletă cu constipatu’. Sunetul plasticului ce izbeşte betonul este însoţit de retorica „’tuţi gâtu’ mă-tii, care eşti acuma”. Ceva zgomote precipitate, concluzionate cu un „dea” iritat. Pauză de o secundă. „Un’ să fiu, mănânc o salată.” Geamăt. „Nu, n-am luat, da’ iau în drum, cân’ trec pe la tine”.
Termin ce am început şi mă duc să mă spăl pe mâini, rămânând acordat pe frecvenţa toaletei cu constipatu’ vorbăreţ. „N-auzi că mănânc ceva? Nu s-aude muzică, că ăştia n-are muzică aici.” Geamăt. „Eşti nebună, fă! Cum să fiu la footut, când io sunt la bar? Nu ţi-am zis? La ăla de-am fost noi cu Camelu’ şi Bulgaru’… Da!… Nu!… Hai, că iau io, lasă-mă că am treabă!” Geamăt discret. „Fă, eşti dusă?” Strigătele ăleia de la capătul semnalului umpluseră decorul. „Cum, fă, de ce gem când vorbesc cu tine? D-aia, că aşa vreau! Nu foot, făăă, pe nimeni, nebuna dreacu’! Păi, ce, mai răspundeam la telefon? Hâ-hâ-hâ!” Pauză… „Lasă-mă, fă, dreacu’! Mă cac, aia fac, na! Da, da, mă cac, na! Şi gem pentru că m-a constipat nebuna ailaltă de mă-ta, foote-m-aş pe pilafu’ ei! De trei zile încerc veceu’. Nu crezi? Vino încoace, a dreacu’ să fii tu cu mă-ta şi mâncarea ei!”
Am ieşit râzând în hohote. După câteva minute, a apărut şi ţăranu’ contemporan, cu telefonu’ sudat de ureche. Nu cred că o convinsese pe „Fă”.
Morala: Dacă eşti cocalar constipat (scuzaţi pleonasmul), nu folosi mobilul!