Dau sonor şi încep să mă minunez de sarabanda de inepţii ce le ghicea Faţă de Calcan având la dispoziţie câteva cifre. Sună un nene. „Alo?” „Alo, cum vă numiţi?” „Ion.” „Când v-aţi născut?” „În 1940.” „Domnu’ Ion, văd o casă care se împarte în două, staţi liniştit că nu veţi rămâne cu mare lucru şi mai văd două căsnicii, una s-a dus, iar cealaltă e pe cale să se rupă. Sănătate şi numa’ bine.” Şi-atât. O fi fost Iliescu şi s-o fi dat mai tânăr cu 10 ani? Nu cred, că n-a răspuns cu „măi, animalule”. Adică ce să-şi mai dorească moşu’? Că se duce şi casa şi îngroapă şi baba asta, pentru că nu cred că vroia să divorţeze baba de el la atâta etate cât strânsese. Şi, dacă era vreun columbel cu banu’ ca pă mână, nu suna papagali acvatici în puterea nopţii ca să afle viitorul. Săracu’ moşulete, o mai fi apucat dimineaţa, nu ştiu, că numerologul a tăiat legătura.

Bifându-l pe nea Ion, Guvidele Televizat, din lipsă de interlocutori insomniaci de vârsta a 6-a, începu să turuie ca să treacă emisia: „Să încercăm să fim mai buni, să iubim animalele, că, uite, sunt aşa de mulţi câini pe stradă, să luăm câte un câine acasă, ca să nu mai fie atâţia câini vagabonţi (aşa am auzit, parol! n.a.), aceste animale sublime, ca să fim şi noi ca celelalte ţări unde oamenii au grijă de animale şi ar trebui să fim mai buni în fiecare zi…”

Stupizeniile i-au fost curmate de alt telefon. Nume: Georgeta. Data naşterii: 1945. Ghiceala: „Doamnă, la dumneavoastră văd o mare zbatere lăuntrică, ce să faceţi cu terenul, să-l daţi sau nu, pe criza asta, eu zic să mai aveţi puţină răbdare şi mai văd că problema cu ficatul e pe cale să se rezolve, s-ar putea cu operaţie, s-ar putea natural, la revedere”. „O da baba colţu’, aşa, natural”, îmi ziceam eu în lăuntricul meu nocturn.

Şi iar urmează o pauză de interlocutori şi un bun prilej de aberaţiuni. „Cum spuneam”, zicea cifrologul savant, jucându-se cu pixuletele pe o foaie de ghicit, „criza va ţine până în martie, anul curent, dar încă nu e sigur, mai decantăm. Ne sună tot felul de lume, femei, bărbaţi, fete. Să ştiţi că şi bărbaţii sunt sensibili (aşa, aşa, să ştie şi feministele care zic că toţi e porci! n.a.) şi vin cu tot felul de probleme legate de sănătate, relaţii şi aşa mai departe. Uite mai avem un apel. Cine sunteţi?” „Traian din 1951”. Instant, mă gândesc că doar n-o fi Băse să sune la televiziunea lui Voiculescu să afle viitorul, dar, mai ştii? Bănuiesc că, el, ca preşedinte, are cifrologi personali care să-i socotească numerele pe care le dă, nu? „Foarte bine, aşa, domnu’ Traian, văd că sunteţi văduv de două ori, a treia o să fie cu noroc, iar în problema cu casa, staţi liniştit, o s-o renovaţi, numai să mai staţi câteva luni până trece criza şi mai scad preţurile. La revedere şi mult succes!”

Deci, dacă înnumărologul a vorbit în metafore de ore mici, de noapte, era Băsescu. Dacă a vorbit pe reale, era alt Trăian. Ia o mică pauză şi continuă: „Puteţi suna oricând la noi, pe mine sau pe domnu’ Viorel, astrologul nostru de serviciu. tot timpul e cineva care vă va prelua apelul la 1,19 euro pe minut”. În medalion, un tataie cu un receptor telefonic crescut în urechea stângă şi o machetă de laptop în faţă, mai mişca o dată la două minute, probabil când primea un şoc electric în scaun de la băieţii din regie.

Amuzat, consternat, minunat, dar, totuşi, binedispus general şi cu o poftă adevărată de somn, l-am mai urmărit un minut pe Iliuţă Numerologie până să-mi cadă ochiu’ decisiv: „Să încercăm să eliminăm răul din noi, să gândim pozitiv, să fim mai buni şi, numai aşa, vom depăşi criza asta şi nu va mai fi rău şi sărăcie pe lume, va scădea inflaţia şi vor creşte salariile şi vor fi şi bani de concediu şi alte bunuri pe care ni le dorim. Dar să luăm un nou apel. Alooo, bună seara, cum vă numiţi?”
Mare e grădina…