“Templierii” pe Radio Guerrilla
Dragelor şi dragilor, începând de azi, de la ora 10:00 (prima difuzare “în jur de 10:50” – de la pretenul Alex citire) şi până pe 2 iunie la ora 21:00, veţi putea auzi neasemuitul spot pe Radio Guerrilla. Va porni în eter de 6 ori pe zi, între 10 dimineaţa şi 9 seara. Sâmbătă şi duminică difuzarea va începe de la 9 dimineaţa.
Mulţumesc şi aici lu’ nenea Alex Tuhuţ, deosebitul pretenar cu inima cât Casa Scânteii!
Datorii: Roksanna, Nea Costache, Crisia, Gabriela Elena, Teo Negură, Gabi Rotaru, Gabi Savitsky, Luna Pătrată.
PS: Începând cu ora 15:00, mă puteţi găsi la standul ALL din Pavilionul C1 al Romexpo. O carte, o vorbă, un suc, o aia-aia…
Ne vedem sâmbăta asta, la Bookfest, da?
Boghi, Cristi Şuţu, HotNews şi Romanian Global News au citit “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” şi vă îndeamnă către lansarea lor de la Bookfest.
Nu-mi mai rămâne să vă spun decât că sâmbătă, la ora 18:00, “Templierii”, subsemnatul şi Editura ALL vă invită în Pavilionul 15 (sau C1, scrie mare pe clădire) de la Romexpo, la mirifica lansare. Iote:
Vă aşteptăm cu mult drag şi extremă voioşie!
Datorii: Gabriela Elena, Teo Negură, Luna Pătrată.
Întru aduceri aminte…
„Ce fac cu minunatele cuvinte pu…ă, pi…ă, m…e, doamnă?” „Cum ce să faci? Fluieri, na!”
Aşa am făcut câteva minute bune. La un moment dat, în liniştea după-amiezei se auzi din stradă: „Da’ mişcă-te, odată, în pula mea!”. Ne-am prăpădit de râs cu toţii.
De-atunci s-au scurs doi ani. Era prima mea lectură publică, prima ieşire în mediul literar…
Săru’ mâna, Doamnă! Drumul meu ar fi fost altul…
Întru aduceri aminte aici şi aici.
Datorii: Luna Pătrată, Rokssana, Teo Negură, Gabriela Savitsky, Vania.
“Templierii” au fost la Ogrezeni – Evadarea a XXI-a
Pornind de la piesa de mare efect a băieţilor de la Celelalte Cuvinte – Un sfârşit e un început, dar, mai ales, din cauza faptului că tot ne-a mai trecut o dată Apocalipsa printre picioare, am zis că neapărat trebuie să apuc să merg cu “Templierii” şi la Ogrezeni. Şi-am mers…
La intrarea în minunatul aşezământ cultural, mă aştepta covorul roşu… “Uaaa!”, am exclamat gata să-mi scap o lacrimă pe barba-mi greu încercată de soarele arzător. “Închide gura şi dă-te mai într-o parte, că ăsta-i pentru domnii Adrian Năstase, Crin Antonescu şi Nicolae Manolescu”, mi-a şoptit pretenul Codilian apucându-mă de mână zdravăn în pur stil sălăjenesc. “Cum, mă?”, m-am nedumerit eu. “Tu ai un singur covor pentru toţi trei?” “Ăăă…”, a mai apucat el să zică şi, hopa!, s-a iţit în cadru dl. Năstase. “Dragule, Templierii sunt extraordinari, ţine-o tot aşa!”, a spus vajnicul pesedist şi i-a întins mâna lui Cody. “Ăăă..”, s-a fâstâcit un moment pretenarul Codilian. Un scurt gest din cap al doamnei Verona l-a adus pe dl. Năstase pe direcţia cea bună. “Cum ziceam, dragule, scrii bine! Ţine-o tot aşa! Ne vedem la lansare!” “Mulţumesc frumos…”, am îngăimat sigur pe mine, dar strângând şi mai ferm mâna întinsă. “Acuma plec la o şedinţă, dar mai vorbim”, a mai adăugat domnia sa şi dus a fost.
Am dat să mă întorc iar pe direcţia covorului, dar, henţ!, sunt oprit pe loc de o săgeată care s-a înfipt în covor taman în faţa mea. “Cine boala se ţine de cioace d-astea cu vârf?”, am zis eu rotindu-mi privirea prin copaci. “Felicitările mele, domnule, am auzit despre cartea ta numai de bine!” Parcă ştiam vocea de la televizor, iar când m-am întors de unde venea ea, am recunoscut şi personajul: Crin Antonescu. A stat în mijlocul nostru preţ de un suc neacidulat, apoi cu un zâmbet şi o strângere de mână mi-a urat toate cele şi a dispărut la o şedinţă de schimbare a strategiei sau aşa ceva.
“Adi”, mă trezesc strigat de doamna Verona. “Dl. Manolescu”, mi-a şoptit dumneaei întinzându-mi telefonul. Am primit felicitări şi mi-a spus că nu poate ajunge la lansare, dar va dori să ne vedem după Bookfest, la un ceai.
“No, acuma poţi mere pe el, că nu mai vinie nimenea!”, mi-a dat Cody liber la covorul roşu.
După câteva sute de metri am ajuns la masa caracteristică a CCO (Centrului Cultural Ogrezeni), unde am salutat şi pupat onorabila adunare: Lucia Verona, Ştefania Coşovei, Matilda, Lilick, Anda, Renata, Mădălina, Codilian şi neobosita Eszti.
Doamna Verona a trecut rapid prin istoria CCO, cum de-am ajuns eu la CCO, ce-am făcut de-am ajuns acolo, a dezbătut aprig ultimul roman aflat pe masă şi intitulat “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, apoi, în uralele şi aplauzele audienţei, am luat gâţii la două sticle de şampanie virgină şi degrabă generatoare de bule.
Eszti, acest perpetuum mobile al CCO, a simţit că e momentul să intervină în buna desfăşurare a întâlnirii culturale, năvălind peste noi cu câteva boluri cu salăţi şi kremvurşti fierţi. În urma discuţiilor intelectuale, care, bineînţeles au trecut devastator prin stomac, salăţile şi kremvurştii s-au topit de parcă nici n-ar fi fost. “Bine că n-au rămas Adrian şi Crin, ca să nu mai zic de Manolescu”, a râs doamna Verona privind la bolurile prin care adia briza caldă a după-amiezei.
Au venit la rând homarii de Maine în sos de şampanie brută de cuvée, creveţii mexicani preparaţi artistic cu sos de vin alb, usturoi şi ghimbir, încheind magistral cu plăcinta de rubarbăr în foaie fină de Napoli.
După alte discuţii despre nicotină, pilule albastre de putut, circuitul poeziei în natură şi dacă e mai lung drumul Bucureşti-Ogrezeni decât invers, doamna Lucia Verona a dat startul de întoarcere la mătcile noastre.
Mărturisesc, cu o mână pe inimă şi cealaltă peste ea, că a fost cea mai faină, mai emoţionantă şi mai distractivă întâlnire la CCO. Şi da, era şi mai şi dacă participa şi MAG (Marele Absent George).
Mulţumesc frumos, doamna Verona, săru’ mâna, doamnelor, mulţam fain, Cody, vă mulţumesc, prieteni! Să dea Dumnezeu şi-altă dată, să o facem şi mai lată!
Datorii: Luna Pătrată, Vania, Renata, Rokssana.
