Invazie metaliferă scandinavă la Arenele Romane: Machinae Supremacy, Ensiferum şi CHILDREN OF BODOM
Aşteptam cu mare nerăbdare minunatul concert şi nu mică mi-a fost surpriza când am văzut ce m-aştepta la Arene: un baritai cortu’ de nuntă, taman ca la In Flames, de nu s-a auzit mai nimic. N-am înţeles de ce solzu’ carasului continuă să insiste cu cortul la Arene, dar, în fine, bucuria de a vedea o trupă favorită va bate întotdeauna idioţenia organizării. Slavă Domnului că acceptă ăia să cânte pe unde-i vâră ai noştri! Diferenţa vizibilă faţă acu’ doi ani a fost cortul, care arăta net superior din punct de vedere calitativ (robust şi fixat pe schelet metalic adevărat).
Ca niciodată, la 7 seara am început să intrăm. Abia apucasem să dau cu ochiul pe la tricouri (naşpa, n-am luat) şi alte merşandizuri (hotdogi – am ţinut post câteva ore, bere – 5 lei, Redbull – 8), când m-am trezit că intră pe scenă nişte băieţi tunşi regulamentar care au început să zică binişor un metalifer melodios, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Erau suedezii ce dau viaţă trupei Machinae Supremacy, care au cântat preponderent piese de pe ultimul lor album “A View From the End of The World” din 2010. “Nova Prospekt”, “Force Feedback” ori “Rocket Dragon” au sunat destul de bine pentru cele câteva sute de rocăraşi ce-şi cătau locul în desişul cortului. Un lucru este clar cu băieţii ăştia: faţă de materialul de studio, în concert zici că e altă trupă, aşa de dur sună! Trecând peste faptul că partea de clape era pe bandă, clăparul nefiind şi lipsind cu desăvârşire, Machinae Supremacy au cântat curat, corect, s-au agitat în parametri şi au fost chiar încântători pentru auzul personal. După 30 de minute fix au salutat şi au dispărut de pe scenă.
Uşor, uşor, lumea începea să se strângă şi să umple nenorocirea de cort, astfel încât Ensiferum a beneficiat de un public muuult mai numeros şi mai cunoscător, după câte mâini agitându-se şi răcnete de bucurie am observat în juru-mi. Cu mâna pe inimă recunosc încă o dată că nu am nimic de a face cu folk metalul, dar finlandezii vopsiţi pe feţe, dezveliţi pe busturi şi purtători de kilturi (mai puţin gagica de la clape, care făcea discrepanţă cu modelul bustului la vedere şi era îmbrăcată până-n gâţi) şi-au făcut meseria cum trebe, s-au rotit la plete mai ceva ca miniştrii în guvern şi au făcut show adevărat, frenezind substanţial rocăraşii prezenţi. Astfel, băieţii şi fata din ţara Nokiei au dat cu adrenalină-n popor intonând “Guardians of Fate” (Ensiferum – 2001), “Iron”, “Into Battle” (Iron – 2004), “From Afar” (From Afar – 2009), încheindu-şi prestaţia de 40 de minute cu “Lai Lai Hei” (Iron – 2004).
Când credeam că e primul concert la care sculele s-au acordat în timpul zilei şi nu mai trebuie futute la aţe încă o oră între prestaţiile dintre trupe, au urmat trei sferturi de oră de probe pentru concertul Children of Bodom. Eh! Ştiam că merită aşteptarea, aşa că i-am dat rapid “erase” şi am început să mor şi să înviez pe piesele care-mi produceau orgasme-n trompeta lu’ Eustaş, îmi ridicau părul pe spate şi-mi aduceau febră musculară de la datul din cap: “Children Of Bodom” (Hatebreeder – 1999), “Everytime I Die”, “Follow the Reaper”, “Hate Me!” (Follow the Reaper – 2000), “Needled 24/7”, “Bodom Beach Terror”, “Angels don’t kill” (Hate Crew Deathroll – 2003), “Living Dead Beat” (Are You Dead Yet? – 2005), “Blooddrunk” (Blooddrunk – 2008), “Not My Funeral”, “Roundtrip to Hell and Back”, “Was It Worth It?” (Relentless Reckless Forever – 2011). Minunat, sublim, de nedescris în simple cuvinte… Când mă uitam la DVD-ul din 2006 (Chaos Ridden Years: Stockholm Knockout Live), nici nu visam să fiu la câţiva metri de solourile ucigătoare ale lui Alexi Laiho!
Show-ul a fost de mare efect fotonic, nenea de la lumini având câte-o combinaţie de culori, umbre şi flash-uri pentru fiecare piesă în parte, iar Alexi Laiho şi compania (Roope Latvala – cealaltă chitară, Janne Wirman – două perechi de clape, Henkka Sepp – una bucată bass, Jaska Raatikainen – zeci de tobe şi cinele) mi-au dat senzaţia că au mare poftă de cântat, în acest sens agitându-se într-un perpetuu fel, de-abia am reuşit să-i prind în poze. Piesele au curs una după alta, de vreo două ori Alexi dând cu ceva “fuck”-uri în popor şi alte cuvinte de bineţe. Seara de metal extrem s-a încheiat decisiv cu superba “Hate Crew Deathroll” de pe albumul omonim din 2003, cântată pe alocuri de sutele de rocări cu entuziasmul ajuns la incandescenţă totală.
A fost fain de fain, mi s-a umplut sufletul de fericire şi extaz, bucurându-mă teribil la fiinţă că am reuşit să mai adaug la cufărul cu amintiri şi trăiri metalifere o experienţă “live” oferită de o trupă dragă… Nu mai zic nimic de sunetul de cacao! Culmea: la celelalte două trupe, comparativ cu COB, s-a auzit beton! Bine că am fost pregătit şi de data asta şi am cam ştiut ce se cântă acolo, he-he!
Hai, sănătate să aveţi, vorbim mai încolo…
29 Comments
“mai puţin gagica de la clape, care făcea discrepanţă cu modelul bustului la vedere” <– sa inteleg ca ti-ai fi dorit s-o vezi imbracata ca si pe restul trupei? 😀
Eu de fiecare data cand vad tipi in fuste, pardon, kilturi, nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb daca mai poarta ceva pe sub ele 🙂
La Ensiferum a fost un moment in care m-am speriat putin, ca am simtit cum se inclina gardul in fata cu tot cu mine. Daca pica… probabil eu ajungeam pe jos pe scena, pe undeva de unde as fi putut sa vad daca mai poarta ceva pe sub kilt 😆 Din ce am vazut dupa aia, in partea mea n-a fost asa rau (am fost in stanga), in partea cealalta s-a inclinat mult mai tare, au venit cu o ditamai teava metalica alba sa-l tina, dar pana la urma tot aia de la paza au ajuns sa impinga in el ca sa-l tina la verticala pana la sfarsit de tot. Sincer, mi s-a parut aiurea sa incurajeze un mosh pit in zona aia ("I want to see a mosh pit right here!")
La Children of Bodom si oarecum si la Ensiferum s-a auzit mai tare si asta a creat probleme. In general au sunat suficient de bine incat sa nu ma deranjeze chestia asta prea tare (dar da, cred si eu ca nu prea aveai sanse sa intelegi ce dracu' canta daca nu stiai piesele). Everytime I Die mi-a sunat cam aiurea, in special in prima parte. Mi-a placut reactia publicului pe piese ca In Your Face – cat m-am agitat eu, da' am observat ca si altii s-au agitat. Mi-a placut ca si Alexi a remarcat asta… ma rog, cu vocablarul lui limitat la fuck, shit, fucking 😆
Cortul… ma rog, nici eu nu i-am vazut utilitatea. Nu alta in afara de aia de a face noapte si pentru Machinae Supremacy si Ensiferum.
PS – La 7? Ca oamenii normali, prespun 🙂 Eu am ajuns la 2:52 😆
PS#2 – La dracu', ma uitam iar pe poze incercand sa-mi dau seama de unde sunt facute si mi-am vazut bratara 😆 – a doua poza de la Ensiferum, bratara argintie in partea dreapta a pozei.
Of, că nu te mai trezeai odată! 😆
Despre Ensiferum
Da, tanti promitea nişte forme mu-huult mai meseriaşe decât ce arăta restul trupei. 😆
Curiozitatea i-a făcut pisicii surprize, he-he! N-ai fost pe partea cu basistul, că aveai şanse să te convingi de underkilt şi nu era nevoie să se rupă gardul. Cu toate gleznele scrântite, se agita de parcă stătea pe acid de baterie şi-şi tot arunca picioarele, iar fusta îi urmărea mişcarea ca la poza aia faină cu madam Monroe. 😀
Am văzut când se agita unul de la tehnic pe scenă la un moment dat, eu fiind mult mai cuminte, printr-o laterală. 🙂
Despre COB
Albumele până la “Blooddrunk” îmi plac teribil şi aproape integral. La ăsta din 2008 au produs o coteală, iar la ultimul, aproape că au dat-o-n altceva, motiv pentru care n-am recunoscut din prima decât “Was It Worth It?”, care sună “old COB shit”, cum zicea nenea Laiho, trăi-i-ar chitara lui de meseriaş. La cât de fain le zice din degetuţe, nici nu mă interesează că nu ştie mai mult decât 5 cuvinte dintre care 3 sunt “shit”, fuck” şi “motherfucker”, he-he!
Despre PS-uri
1. Da, de oameni normali vorbim aici, cei care vin la concerte adevărate. 😀
2. He-he! Ce mică eşti! 😀 Oricum, eşti mai înaltă cu un cap decât Alexi Laiho. 😀
Când a apărut pe scenă abia-l vedeam de rocărimea din faţă, pentru că, iniţial, am stat în centru, lângă băieţii cu mixere şi lumini. Aici se auzea ceva; în faţă trebuia să ghicesc sau să întreb ce draci se cântă!
Hehe, am stat aproximativ in fata basistului. Gandul poznas l-am avut la inceput, dar dupa aia n-am stat cu ochii pe “fuste” 🙂 Desigur ca daca se intampla sa pice gardul, eu chiar saream pe scena, dar nu ca sa arunc ochii pe sub kilt… ca sa nu se verse peste mine cei din spate.
Si eu prefer albumele de pana la Blooddrunk. Nu intamplator am fost ieri cu tricoul care-i place si dungatului 😆 (si cu alte patru randuri de haine pe sub ca m-am trezit de dimineata tremurand). Asa ca m-am bucurat sa vad ca baga Needled 24/7, In Your Face, Living Dead Beat, Angels Don’t Kill, Follw the Reaper, Everytime I Die. Daca bagau si Mask of Sanity sau Next in Line sau We’re Not Gonna Fall (gataaa, deja devin lacoma! 😆 ) era superb. Desi nu ma asteptam, pentru ca am urmarit ce au bagat pana acum turneul asta si mereu au fost cam aceleasi piese care au facut setlistul.
Intamplator, ma termin la exact aceeasi distanta de sol ca si Alexi 😆
Da, da, aşa mai vii de-acasă! 🙂 La tricou mă refeream, nu la fuste de băieţi, he-he!
Subscriu cu toate mâinile şi urechile la ce ziseşi! Era de neimaginat de fain!
Şi rămân părerea mea că în deschiderea concertului dădea mult mai bine “Relentless Reckless Forever” decât ce nebunie aleg ei mereu. Mă rog, au şi ei managementul lor lipsit de gust, he-he! 🙂
Pfaaa… Ce mici sunteţi, să dea boala! Nu e de mirare că rămâne din tine doar băţara! 😀
Cortul nu a fost o idee rea. Suntem totusi in aprilie nu stiu daca e vreme de “open air”. Marti a plouat un pic, probabil ca oamenii nu au vrut sa riste.
Cred ca ai facut pozele de langa mine :D.
Bine-ai venit, tătuţule metalifer! 😀
Nu zic că n-ai dreptate cu vremea, da’ în septembrie 2007, la Rage cu Lake of Tears, m-a plouat de nu m-am văzut, tot la Arene! Era un piculeţ mai cald, ce-i drept. În fine…
He-he! Ca să vezi ce mic fu cortul! 😀
[…] Toate acestea trebuia să le trăiesc eu, pentru că moartea Lui era de fapt moartea mea. […]
Sărbători luminate!
Mulţumesc, la fel, Maestre! 🙂
Ti-am zis ca regret si-acum ca n-am fost…numa ca mergeam pentru Machinae (Dark City n-au cantat?) si Ensiferum (unde in 45 de minute nu poti cuprinde maretia vikinga).
Altfel, Sarbatori faine 🙂
Sarbatorile de Paste sa-ti fie fericite!
Acuma, dacă recunosc că n-am auzit neam de ăștia, n-ar prea da bine la imaginea mea de rocker, așa că am dat fuguța la tăicuțu Iutub, să văd cu ce se mănâncă specimenul ăsta de muzică. Mai să-mi dea sânjele pe urechi, bre! Am zis că oi fi nimerit eu o melodie mai grea, așa că am încercat-o pe aia cu copiii care nu ucid. Parcă-s băgați în priză băieții ăștia! Nu cântă rău, dar nu-s pentru otolitele mele obosite. Oricum, important e că ți-a mers ție exact la suflețel.
Și acum, să nu uit pentru ce venisem de fapt: Sărbători fericite, maestre! Să ne povesteți ce bucate de vis ai pregătit pentru ocazia asta. 🙂
Sarbatori linistite, Nelinistitule.
Adriene, mi-ai încurcat planurile cu cadourile de Paşti, speram să fie cartea scrisă de tine unul dintre ele… mai durează mult până apare?
no, între timp, mulţam de urarea de pe blogul meu, Paşti fericite şi ţie şi celor dragi ai tăi!
Krossfire,
Nope, n-am avut “Dark City” în meniu.
Numai lumină să ai şi matale! 🙂
Elisa,
Şi vouă, tuturor! 🙂
Melania,
Trebe să ai otoliţii antrenaţi, bre, nu merge aşa, din prima. 😀
Numai bine să aveţi şi lumină, cât cuprinde! 🙂
Boghi,
Numai bine să-ţi fie, tătuţule! 🙂
Daria B.,
Cu voia Domnului, de săptămâna cealaltă o să fie disponibilă. 🙂
Să fiţi iubiţi şi numai bine! 🙂
Paste Fericit alaturi de toti cei dragi! 🙂
Mulţumim frumos! La fel şi matale! 🙂
Sărbători cu multe bucurii!
Mulţam fain, la fel să fie şi la voi! 🙂
Sarbatorile de Paste sa iti aduca bucurie-n suflet, noroc si sanatate…iar spiritul sfânt al învierii să-ţi lumineze întreaga viaţa!
Paşte fericit!
Săru’ mâna! Numai bine şi Sărbătoare Luminoasă, cum ziceam! 🙂
sarbatori fericite breeeee >:D< ti pup :*
[…] frumoase tuturor: Achilianu, Ada Pavel, Adrian Barbat, Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Alegerea Sophiei, Altcersenin, Alicee, Ana Usca, Anavero, Andi […]
Pisi,
Moa osi, bre! Numai bine! 🙂
[…] Mureş, mare specialist în Blind Guardian, am constatat că nu se auzea aşa de naşpa ca la Children of Bodom. Au urmat într-un iureş superba “Welcome to Dying” (Tales from the Twilight World – […]