Gheorghe Stroe, ceasornicarul prozei
Aşa a spus Horia Gârbea despre Gheorghe Stroe cu ocazia lansării ultimei cărţi de proză scurtă, “O aniversare cu prietenii”.
Am ajuns la lansare în primul rând datorită unui prieten misterios, virtual şi comun, supranumit Constandin Bordelezu şi, în al doilea rând, datorită faptului că aveam să fiu prezent la prima lansare de carte a unui conjudeţean.
Gheorghe Stroe scrie de ceva vreme, „O aniversare cu prietenii” fiind a şasea înfăţişare de gen. Amfitrion a fost Cosmin Perţa de la Tracus Arte, editura care a avut inspiraţia să-l publice pe cel care scrie atât de fain despre locurile pe unde mergeam în drumeţii în şcoala generală.
Poeta Victoria Milescu, poetul Florea Burtan şi Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, au vorbit despre autor, cartea de faţă, celelalte cărţi, abilităţile critice ale lui Gheorghe Stroe şi „discreţia” sa în ale publicării.
„Adrian Voicu, aşa-i?”, m-a întâmpinat autorul în momentul când m-am dus să-mi autografieze exemplarul tocmai lansat. „Dom’ne, ştii că între ’77 şi ’78 am fost profesor la Nehoiu?”
„Eram clasa a II-a, he-he!”, am răspuns râzând, având o străfulgerare plăcută a acelor vremi. „Hai alături, că am o ţuică bună de la noi”, mi-a zis.
Deşi era soare, cald şi bine cu Gheorghe Stroe, am refuzat politicos, că m-aştepta Matizel să ne întoarcem la serviciu.
Concluzia nu poate fi decât una singură: Gheorghe Stroe e un Om tare fain.
13 Comments
Constandin. Nu Constantin ci Constandin Bordelezu, te-am iertat, tuţule, ţi-a scăpat, cum să nu te iert?, pentru că ai venit, ba şi mai mult, ai scris despre lansare? 😀
Îţi mulţumesc, eşti un prieten de nădejde !
Se poate, boierule? Dacă nu eu, atunci când? 😀
Merçi.
Tuţule, Horia Gârbea are dreptate, Gheorghe Stroe este un ceasornicar al prozei, nu degeaba i-am propus volumul proaspăt lansat spre premiere, de către Academia Română. Îţi dau un exemplu, vreau să faci un simplu exerciţiu. Începi şi citeşte “O sacoşă cu cărţi”, pag. 120. Eu am încercat lectura cu ochi de soacră ce-şi bagă nasu-n ciorba norei, doar-doar va găsi ceva ca să poată cârcoti. Am citit-o de trei ori, transpirasem – şi era un frig unde citeam… – nimic, totul era scris rotund, nimic în plus, era, cu adevărat, un ou Lafarge, pardon, Fabergé. 😀
Ou Fabergé, tuţule, nimic mai mult, fără cusur! Bijuterie ! Beton! 😀
A zis cineva tuica? 😀
@Simion Cristian
Hopa! Tu de unde eşti ? Luminează-ţi faţa ! 😀
@Adrian Voicu
Sper că nu l-am speriat pe dl Simion Cristian… că doar el nu mi-a văzut faţa… 😀 Nu se poate speria un tânăr de un moş. Să-ţi spun cum a fost. Aseară, buimac de somn, am verificat dacă mi-ai răspuns şi, odată citit următorul comentariu, cel de mai sus, mi-am dat seama că nu e scris de tine, şi-atunci am făcut ca sentinela-n post, am reacţionat ca la regulament. Vezi ce-nseamnă să fi făcut armata? 😀
Bordelezu,
Eşti un fin cititor, tătuţule, nu pot decât să-ţi dau dreptate. 🙂
Eu am început cu titrata povestire cu ceasul Vacheron Constantin, continuând cu cele menţionate de vorbitori la lansare, aia cu judecătorul, aia cu aniversarea, apoi asta cu sacoşa. Cred că a fost mai bine aşa, că mi s-a părut a fi cireaşa de pe prăjitură. 🙂
PS: Şi eu am armată cât calul lui Berilă. 😀
Cristian,
E tare bună prin părţile noastre. Mai ales fiartă, cu niscaiva şorici proaspăt sau alte porcării din sezonul respectiv. 🙂
Maitre, era sa-mi stea inima cand am citit ce scrisesi mai sus; matale erai a 2-a da eu am avut marea placere sa-l am, pe Gh Stroe, profesor. Acu ce sa mai zic, el s-a chinuit destul de mult, da’ de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere (insa bruma de franceza ce o stiu, de la el mi-a ramas).
Daca ai ocazi si dispozitia de rigoare, saluta-l din parte-mi….si mutam.
He-he, ce mică e lumea, tătuţule! 🙂
Sănătate şi bine să-ţi fie! 🙂
Dragii mei, sunt oltean/basarabean! Adica sunt exotic! :))
Ştiu, aşa ziceţi voi la “neaoş”. 🙂
@Simion Cristian
Ce sperietură trăsei, bre, ce sperietură… Abia acum mă lămurii că tălică eşti ca pâinea scoasă din ţăst, cald şi aromat. Doar că te scăpaşi peste Prut. Te scăpaşi 😀