Evadarea de dinainte de Paşte, a XX-a – Foişorul de Foc

În decursul existenţei mele bucureştene cred că am trecut de sute de ori pe lângă cel ce este cunoscut de puţină lume ca fiind Muzeul Naţional al Pompierilor, dar ştiut de toată lumea drept Foişorul de Foc.
De-a lungul vremii am întrebat zeci de persoane dacă au cunoştinţă despre vizitarea Foişorului, toate răspunzându-mi că este închis. Asta pentru că uşa dinspre Bulevardul Ferdinand este cu un mare lacăt, intrarea aflându-se fix pe partea cealaltă. Întâmplător am avut drum pe “the other side” şi am văzut scris mare “Muzeul Naţional al Pompierilor” cu program şi toate cele.

Am pus mâna pe uşă şi nu mică mi-a fost surpriza că s-a şi deschis. Surpriza a fost şi mai mare când am văzut că apar şi doi neni, extrem de amabili, unul militar (ocazie cu care am aflat că Foişorul de Foc este unitate militară) şi unul civil care ne-a fost şi ghid. Am dat banu’, am luat liftul şi ne-am oprit la etajul al VI-lea, ultimul, adică. Dintotdeauna m-am întrebat dacă se poate ieşi pe balconul circular şi asta am făcut de cum am ajuns la ultimul etaj. Preţ de vreo 10 minute am admirat panorama şi am rămas plăcut surprins să constat că era chiar meseriaşă, fără curţi murdare ori acoperişuri găurite.

Am revenit în interior şi am studiat pompa de patrimoniu „Gât de barză” încă funcţională, născută în 1765, pe care o deserveau patru oameni, alături de felurite instrumente pentru semnalizare luminoasă şi sonoră. Aici am aflat cum erau împărţiţi omuleţii în antichitate ca să se păzească de focuri: Vexilarii – purtau însemnele unităţii, Aquarii – întreţineau apeductele, Siphonarii – responsabili cu pompele, Centonarii – stingeau focul, Emitularii – salvau oamenii şi bunurile, Sebaciarii – iluminau locul pentru intervenţii şi Medicii –  care se ştie ce fac şi-n ziua de azi. Apoi am dat despre cum se împărţeau breslelor la stingere: Dulgherii, Tâmplarii, Zidarii – localizau focul prin demolare, Fierarii, Lăcătuşii – la pompe, Cărăuşii, Morarii – cărau apa, Pielarii, Tăbăcarii, Vopsitorii – formau lanţul de găleţi, Coşarii, Zugravii, Sobarii – salvau lumea şi bunurile, Bărbierii – dădeau primul ajutor.

Am luat-o pe scara spiralată şi la următorul etaj am dat de o altă pompă, de data aceasta de o singură persoană şi cu o sută de ani mai tânără, uniforme, medalii (aici se găseşte prima medalie militară românească “Pro Virtute Militari”, expusă în original), relatări despre „Marele Foc din 23 martie 1847” şi despre participarea pompierilor la marea bătălie de pe Dealul Spirii din 13 Septembrie 1848. Unul dintre manechine purta o sabie despre care nenea ghidul ne-a spus că „a tăiat peste 1000 de capete”. M-am făcut că-l cred şi i-am făcut o poză. Sabiei…

Etajul al IV-lea este etajul căştilor, caschetelor şi machetelor de utilaje pentru stins incendii. Este singurul etaj care-i sub formă de balcon circular interior (e gol pe centru), la mijloc aflându-se steaguri vechi de peste o sută şi ceva de ani.

Etajul al III-lea are două pompe superbe, machete de maşini de pompieri, două motopompe, uniforme, caschete şi stingătoare utilizate în perioada interbelică. De la etajul al III-lea în jos avem de a face şi cu scara originală din fier.

Etajul a II-lea ne-a prezentat mijloace de alarmare, stingătoare, cărticele pentru conştientizarea mamei şi copilului vis-a-vis de jocul cu focul (Nilă pompier de rond, Băieţelul stacojiu, Gospodine, atenţie la foc!, Jocuri distractive pe teme P.C.I., Cu foc să nu existe joc etc.), steaguri şi fanioane, dintre care se remarcă de departe cel cu fir aurit al Societăţii “Arcaşia” din Bosanci, Suceava.

Etajul I este cel mai întins şi se pot admira o sumedenie de uniforme, căşti, caschete şi „salamandre” ale pompierilor străini de minunata noastră ţară.

Parterul este sălaşul mascotei muzeului, al onorabililor cetăţeni care ne-au fost gazde şi al documentelor care vorbesc despre istoria minunatului lăcaş.
Când aveţi o zi cu soare, nu-l rataţi; este mic, unic şi deosebit de frumos, iar panorama merită toţi banii, he-he!

Plus: preţul infim (3 lei de persoană), curăţenia impecabilă, bogăţia de exponate originale foarte bine conservate, amabilitatea gazdelor, incluzându-l pe dl. director Vasile Bălan, fără acordul căruia nu am fi putut să facem poze.
Minus: lipsa de popularizare în rândul maselor, nesemnalizarea corespunzătoare “Intrarea este pe dincolo!”.
Pont: dacă vreţi detalii adevărate despre istoria Foişorului, în particular, şi a pompierilor pe meleagurile noastre, în general, nu ezitaţi să-l provocaţi pe dl. director Bălan la o discuţie. Este extrem de afabil şi reprezintă o adevărată enciclopedie pompieristică.

Bre, pentru toată lumea, HRISTOS A-NVIAT! Sănătate şi fericire alături de ai voştri!

Datorie: Gabriela Elena, Teo Negură.

Tags: Bucureşti, muzee, relax, timp liber