Despre sperieturi – Episode V

Într-una din zile mă sună o pretenară din vremuri îndepărtate şi pe care n-o mai văzusem tot de-atunci. “Mai trăieşti, mă?” “E una dintre opţiuni”, răspund cu bucurie. “Am revenit în ţară şi aş vrea să ne vedem. Şi nu te da lovit că ai serviciu and stuff, că ţi-am luat cadou, da?”

Fiind un cavaler înnăscut, mai ales când e vorba de cadouri, n-am avut cum să dau vina pe serviciu and stuff. Aşa că m-am trezit cu pretenara pe la mine într-o seara, călare pe bicicletă. Am poftit-o înăuntru şi am întrebat-o unde-i cadoul, că doar de-asta ne întâlnisem. “Ăsta e!”, zâmbeşte ea către bicicletă. “Îl am pe Matizel, mersi frumos”, refuz eu să cred realitatea. “Serios, bicicleta e a ta. Şi te rog să apreciezi gestul, că m-am chinuit îngrozitor s-o pun în maşină şi-apoi în lift”, continuă ea zâmbetul. “Ai pus-o în maşină şi-n lift?”, mă acordez eu pe zâmbetul ei. “Nu fii nesimţit! Ia-o şi bucură-te!”, îmi întinde ea ghidonul.

Frumoasă, nu zic nu. Bicicleta, adică. M-am uitat pe internet şi am văzut că-i o grămadă de bani. Lucru care m-a făcut să-mi placă şi mai mult.

A doua zi m-am dus în oraş şi mi-am cumpărat sonerie, pompă, trening, bluză de trening, adidaşi uşori, bidon, suport de bidon, rucsac, cască şi suport de bicicletă pentru maşină.

“Vii după masă pe la mine să te scot la o tură cu bicicleta?”, am auzit-o eu pe pretenară în telefon, la fix o zi după cumpărături. “Evident! Sunt pregătit total!”

Numai ce-am venit de la serviciu, m-am schimbat în costum de biciclit, am pus suportul pe Matizel, bicicleta pe suport şi m-am dus la pretenară. Am uitat să vă zic că pretenara asta a mea e mai avută din fire şi stă la un bloc cu parcare subterană şi uşă automată.

“Nu mai urc, te-aştept jos, în parcare”, i-am spus după ce mi-a deschis să intru în garaj. Am dat jos bicicleta, mi-am luat toate cele pe mine şi când am auzit-o că vine, am zis că n-ar strica s-o sperii ca pe vremuri. Aşa că m-am dus către ieşirea din garaj, să m-ascund după un stâlp. Şi cum mă duceam eu aşa savurând deja momentul din viitor, numai ce remarc un zgomot de tramvai pe şine în spatele meu. M-am speriat tare, am un pas înapoi şi m-am împiedicat de bicicletă, căzând pe spate cât eram de mare. Peste bicicletă.

Rănit în orgoliul masculin, încercam să mă ridic, dar poziţia în care căzusem mă împiedica (nu zic nimic de burtă!) şi reveneam iar pe spate. Aşa m-a găsit şi pretena, mişcându-mă încoace şi-ncolo ca un uriaş dispozitiv d-ăla de birou cu sugativă.

“Ce dracu’ ai făcut?”, m-a întrebat ea după ce şi-a mai revenit din criza de râs. “M-am speriat de uşa de la garaj, că nu mi-a dat prin cap că se deschide şi fără să-i dai vreo comandă, şi m-am împiedicat de bicicletă”, am răspuns sincer.

Am reuşit într-un târziu să ieşim din garaj şi am continuat să râdem.

“Mergem în Herăstrău, da? Te simţi în stare?”, m-a întrebat ea în stradă. I-am făcut “thumb up!” şi ne-am încălecat bicicletele.

După 30 de metri, cred, am oprit la un semafor. Pentru siguranţă, am coborât de pe bicicletă.

“Cum dracu’, mă, să te sperii de uşă?”, m-a întrebat pretenara râzând. Am ridicat din umeri zâmbind împăciuitor. “De când n-ai mai mers pe bicicletă?” “De la Bamako, de vreo 7-8 ani”, am făcut eu o flotare de memorie. “Cu asta ai apucat să ieşi?” “Nu, e virgină. Asta e prima ieşire, he-he!”, am râs eu, realizând adevărul. “Crezi că eşti în stare de mai mult?”, “Bineînţe…” am mai apucat să zic, pentru că m-am împiedicat de o pedală şi am căzut iar pe spate.

“Auzi”, îmi zice pretenara făcând o pauză de râs, “în 5 minute şi nici 50 de metri ai căzut de două ori. Eu zic că am pedalat destul pentru azi. Hai, mai bine, să mergem la mine, bem o cafea, ne uităm la un film, chestii de-astea lipsite de atracţie gravitaţională.”

Ne-am întors la ea. Când să intrăm în casă s-a oprit să mai râdă puţin. “Eu ţi-aş lua bicicleta înapoi, că-i prea periculoasă pentru tine. Da’ mai bine-ţi iau un stativ să o ţii suspendată şi să o foloseşti în casă, ha-ha-ha!”

Intrând, m-a mai oprit o dată: “Nu mai zic că ai dat şi-o căruţă de bani pe suport de bicicletă pentru Matizel, echipament, rucsac şi alte prostii, ha-ha-ha! Mai bine le duci înapoi la magazin şi zici că ţi-au rămas mici.”

Tags: fun, nebunii, poveşti, râzi