Despre ”Cineva în orașul ăsta te iubește”
Corina Ozon este o mare scriitoare și o mare prietenă.
Are un CV mai lung decât serialul ”Tânăr și neliniștit” și pentru mine e un ”perpetuum mobile” literar.
Scrie pe blog, are podcast și canal youtube, a fost în top 100 femei de succes și nominalizată la Public Relations Professional of the Year la Gala PR Award, a câștigat Silver Award for Excellence la Gala PR Award, face lansări peste tot în țară, în lume și, în general, e mai activă decât decât un ghem de electroni într-un atom de uraniu.
A terminat Filologia la Timișoara și Jurnalismul la București, e Doctor în Științele Comunicării (cum altfel?), a lucrat în jurnalismul de investigație vreo 10 ani (ceea ce se vede bine în ultima ei carte), vreo doi ani în producția TV, are fanclub și mai bine de 15 cărți publicate, toate de mare succes.
Începând de la coperta a cărei grafică spune mai bine de o mie de cuvinte din acțiunea cărții, continuând cu prefața semnată de distinsul om de cultură Dan Burcea și sfârșind cu coperta a IV-a semnată de Rodica Bretin, Mihai Dinu și Liviu Surugiu, nimic nu este lăsat la voia întâmplării în cartea Corinei.
Oglina paginii e aerisită, corpul de literă e fain ales, textul se citește bine, iar paginile sunt din hârtie galbenă, solidă, cred că de 90-100 g, fiind una dintre cele mai robuste cărți de beletristică pe care le-am ținut vreodată în mână, spre cinstea celor de la Editura Trei care n-au făcut nici un micron rabat de la calitate.
Încă din primele pagini Corina începe să înșire mărgărite pe mai multe direcții, presărând în calea cititorului personaje faine și enigmatice precum bătrânul ceasornicar, voit retras în lumea lui de dincolo de geamul despărțitor al atelierului, înconjurat de mister și zvonuri devenite legende peste ani, de ”parcă fusese acolo odată cu clădirea” ori urmașul cultivatorului de lavandă cu atelierul său de ierburi în care poposea protagonista cărții, Gloria.
Lumea aceasta plină de mecanisme vechi, de arome și meșteșuguri demult uitate și unde vizitele erau ca ”opririle într-o cofetărie sau ciocolaterie” este paralelă cu cea reală, iar Corina are darul de a face cititorul să simtă alături de Gloria plăcerea de a fi aici, dar și trezirea bruscă prin trecerea brutală către realitatea marelui bulevard.
Personajul principal al cărții, Gloria, are un mod propriu de a percepe lumea și pericolele ei, numită de partenerul său de mistere, David, ”extensie”, aceasta fiind cea care îi trimite informații prin flash-uri și transpuneri dintr-un alt timp, fie mai devreme, fie mai târziu decât cel în care se află Gloria.
Misterele încep să se întrepătrundă odată cu introducerea în narațiune a unor numere fatidice: 9 (supraviețuitori ai accidentului de autocar), 14 (copii duși în pădure), ceasul arată 7:34 într-un moment cheie al poveștii și, bineînțeles, minunatul de π, de care se leagă o sumedenie de temeri și speranțe.
Ca să vă dați seama cât de bine și-a ales Corina simbolistica, trebuie să cercetați un pic care era semnificația numerelor pentru grecii antici și atunci veți găsi și mai savuroasă povestea.
Frazele Corinei sunt reale, convingătoare, prezente, scrisul ei fiind la fel de viu ca și cotidianul cititorului, cu diferența că personajele sale dispun de toată tehnologia unui viitor nu foarte îndepărtat: implanturi neuronale telepatice, cyborgi, chatGPT care ajută studenții la teze, computere cuantice, roboți chelneri, soldați sau chirurgi, ochelari pentru augmentarea realității și mai vedeți voi.
Fiind o carte cu acțiunea într-un ”mâine” mai îndepărtat, Corina ne prezintă pe alocuri și viitorul distopic spre care ne îndreptăm: oameni ce merg lent pe stradă cu ochii în telefoane și tablete ori cu căști pe urechi, toți trecând unii pe lângă ceilalți ”parcă într-un fel de transă”, ”nimeni nu vorbea cu nimeni, nimeni nu privea pe nimeni”, simpla încercare de conversație putând fi interpretată ca hărțuire de către sistemele AI de supraveghere stradală.
Scrisul Corinei abundă în delicioase expresii plastice, aproape palpabile, gen ”viața nu mai avea culori” ori ”s-a dus către el cu pași înceți, de parcă pardoseala ar fi fost gata să se spargă”, sau ”pe ecranul imens plasat în fața altarului se anunța un serviciu religios ca un buletin de știri”, dar și formulări ce denotă o fină experiență de viață, precum ”prețuia zilele pentru că realiza că îmbătrânește”.
Ce mai îmi place mie la Corina este că e o îndrăgostită incurabilă de scris, de personaje, de oameni, de tot ce o înconjoară, de viață, în general.
În această carte iubirea este și între cei buni, și între cei răi, cel mai mult plăcându-mi că și cei răi au umanitatea lor, chiar dacă nu toți, măcar marea majoritate.
Nici numele personajelor nu sunt alese întâmplător: prima este Gloria, personajul central al cărții (care mie-mi aduce foarte bine a Corina pe care o știu în viața reală), este o femeie puternică, care a răzbătut cu succes printre greutățile vieții de mamă singură și cu o fetiță de crescut, este curajoasă și dotată cu un deosebit simț al deznodării ițelor răului, apoi vine David, prietenul Gloriei și personaj de bază al acțiunii, care este hotărât, loial și curajos și care, deși a fost lovit de soartă prin decesul prematur al soției, a reușit să se ridice și să meargă mai departe, după care l-aș lua pe Fomo, un discipol al răului, dar căruia îi este foame să fie bun, să se împace cu Dumnezeu, cu lumea și cu viața, urmează Maestro, personajul malefic al cărții, un geniu al răului aflat în opoziție cu fostul lui asociat Leon, un leu tânăr care-i ține piept și încearcă să-i răstoarne planurile aducătoare de haos.
Cartea se încheie într-un mod optimist, zic eu, pentru că lasă cititorului speranța că în următorul episod (nu-i așa, Corina?) vom afla cine este șeful păpușar, personajele principale vor trece la un nivel superior sărutului mai fin ca bătaia unei aripi de fluture, iar cele secundare vor intra într-o nouă și frumoasă viață, însoțite, bineînțeles, de mesajele manifest întâlnite de-a lungul acțiunii, scrise pe ziduri și pe mai știu eu unde, și care sunt sarea și piperul cărții.
Sunt sigur, dragă Corina, că la cât de fain scrii, la un moment dat vei găsi la intrarea în blocul tău (sau, poate ai găsit deja?) inscripția atât de faină și de plină de înțelesuri, ”Cineva în orașul ăsta te iubește”.
