Bună creştere

Ştiind că fără practică teoria este precum mâţa ce nu mănâncă lapte, câinele decise să-şi scoată odrasla la o plimbare prin împrejurimi, pentru a-i face cunoştinţă cu locurile şi vecinii.

– Acestea sunt ceea ce noi numim “păsări”, începu câinele şi îi prezentă pe rând găini fericite, curci blazate, raţe gălăgioase, bibilici pestriţe, gâşte infatuate, vrăbii gureşe, porumbei îndrăgostiţi şi piţigoi invidioşi.

– Bună ziua! le saluta el pe fiecare în parte.

– Bună ziua! răspundeau păsările pe rând.

Urmară şoarecele, veveriţa, popândăul, cârtiţa, nutria, numite de câine “rozătoare”, apoi la iaz făcură cunoştinţă cu “amfibienii”, câteva broaşte gălăgioase, doi tritoni ameţiţi şi o salamandră timidă. Trecând pe lângă pârâiaşul care alimenta iazul, dădură din cozi la doi cleni şi un păstrăv, ce stăteau la o şuetă cu o duzină de mrene.

– Peşti, zâmbi câinele cu subînţeles la fiu-său.

Căţelul era pe deplin fascinat şi încântat. Încet, încet, se lăsă noaptea şi trebuiră să se întoarcă acasă. La un moment dat trecură pe lângă nişte siluete ciudate, care, deşi îşi mişcau gura, nu scoteau nici un sunet.

– Bună seara! le zise câinele.

În loc de răspuns se auziră nişte plescăieli uşoare şi un mormăit vag. Căţelandrul îşi privi întrebător tatăl.

– Mda… Nişte boi, răspunse acesta dând din cap.

Tags: bună creştere, câinele şi căţelul, poveşti, povestiri