2018 a fost cel mai fain an de până acum, un an care mi-a adus nu una, nu două, ci trei cărți publicate ca autor de mă aflu și încă două în antologie. Dar să începem cum trebuie…
Nici nu a început bine primăvara, că Revista Luceafărul îmi publica Plasatorul de gânduri prin grija domnului Aurel Maria Baros, președintele Filialei Proză a USR – București și a prietenului de nădejde, Răzvan Nicula.
Sfârșitul lui aprilie a venit cu o dublă bucurie: Editura Eikon a scos la iveală o minunăție de carte de aventuri culinare, Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, iar Plasatorul de gânduri a fost aleasă pentru publicare în antologia Next-up – Proza. Antologiile orașului București, antologie coordonată de maestrul Aurel Maria Baros, unde apar alături de nume mari ale prozei contemporane, amintind aici doar de Norman Manea, Bujor Nedelcovici, Stelian Țurlea ori Răzvan Petrescu.
La început de iunie, la cel mai mare târg de carte din țară, Bookfest 2018 , alături de inimosul amfitrion, domnul Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, cu mare bucurie și veselie am lansat Cartea-n bucate, iar peste o lună, prin grija marii prietene, Corina Ozon, aveam să apar în ziarul Opinia din Buzău.
Vara a trecut liniștită, dar în ultima lună de toamnă mi-au mai apărut două cărți, una mai dragă ca alta: preafrumoasa cărticică pentru copii mai mititei, dar și mai măricei, Aproape ghicitori sau neștiutele întâmplări de lângă noi s-a zămislit la Editura Sonia, iar minunata Giurumele, micele și alte aventuri a scos capul în lume la Editura Brumar.
La sfârșit de noiembrie, în ediția aniversară a Revistei Neuma mi-a apărut povestirea Venise iarăși toamna și nălucile cântau la vioară, iar pe la jumătatea lui decembrie aceasta a fost aleasă spre publicare în antologia coordonată de maestrul Horia Gârbea, 1918 – Ce-ar fi fost dacă? Istorii contrafactuale.
Fanii nu au fost nici ei mai prejos anul ăsta, Ileana, Luminița, Cătălina punând cu succes în practică o seamă de rețete din Cartea-n bucate, iar Tenți Doman, neobosita mea prietenă, mi-a făcut minunata surpriză de a aranja un raft cu cărțile mele în Biblioteca Orășenească din Nehoiu.
Mi-a plăcut tare de tot anul ăsta, măcar așa mi-l doresc și pe 2019, he-he!
Vă mulțumesc că ați fost alături de scrierile și cărțile mele și anul ăsta și deie Domnul să ne citim frumoși, voioși și sănătoși și anul care vine.
La Mulți Ani!
Tags: 35+ by Corina Ozon, Adrian Voicu GIurumele micele si alte aventuri, Adrian Voicu Plasatorul de ganduri, Antologia 1918 Ce-ar fi fost dacă Istorii contrafactuale, Antologie Horia Gârbea, Aproape ghicitori sau neștiutele întâmplări de lângă noi, Aurel Maria Baros, Bujor Nedelcovici, Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei Editura Eikon, Corina Ozon, Editura Brumar Giurumele micele și alte aventuri, Editura Eikon 2018, Editura Neuma, Editura Sonia, Editura Sonia Colectia Buzunar cu povestiri, Horia Gârbea, Next Up Proza Antologiile orașului București, Normqn Manea, Răzvan Nicula, Răzvan Petrescu, Revista Luceafărul, Revista Neuma, Stelian Țurlea, Valentin Ajder, Venise iarăși toamna și nălucile cântau la vioară
Posted by Neliniştitu' on 19 December 2018 in
Uncategorized |
∞
Dragi prieteni, revin către atenția voastră cu încă o carte, una apărută pentru cinstirea Centenarului Unirii, zicând aci de antologia coordonată de maestrul Horia Gârbea, 1918 – Ce-ar fi fost dacă? Istorii contrafactuale, în care apare și subsemnatul cu o faină povestire, amintind aci de Venise iarăși toamna și nălucile cântau la vioară. Bucuria este […]
Posted by Neliniştitu' on 20 November 2018 in
Speşăl Ghestar |
∞
Ediția aniversară a Revistei Neuma, revistă ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, mi-a făcut onoarea de a găzdui ultima povestire personală, Venise iarăși toamna și nălucile cântau la vioară. Povestirea va apărea în antologia 1918. Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost aflată în pregătire la Editura Neuma. Mulțumiri din inimă maestrului Horia […]
Tags: Andrea Hedeș, Antologia 1918. Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost, Editura Neuma, Horia Gârbea, Revista Neuma, Venise iarăși toamna și nălucile cântau la vioară
Posted by Neliniştitu' on 10 November 2018 in
Speşăl Ghestar |
∞
Dragii mei, în sfârșit a sosit vremea să vă zic că multașteptata carte cu aventuri aviatice va apărea la prestigioasa editură timișoreană Brumar. Loredana Tîrzioru, directorul editorial Brumar, mi-a spus că nu credea ca aviația să fie așa de aventuros-haioasă și că s-a distrat de minune lecturând ”Giurumele, micele și alte aventuri”. Mulțumirile din sufletul […]
Tags: Adrian Voicu GIurumele micele si alte aventuri, Giurumele micele si alte aventuri Editura Burmar, Giurumele micele si alte aventuri Gaudeamus 2018, Loredana Tirzioru
Posted by Neliniştitu' on 29 October 2018 in
La gura sobei,
Speşăl Ghestar |
∞
Dragi prieteni, sunt fericit să vă anunț că o nouă carte, de astă dată pentru copii mititei, dar și mai măricei, ce se va lansa la Gaudeamus de către inimoasa Editură Sonia (parte a Grupului Editorial frACTalia). Sunt cu atât mai fericit cu cât ea va fi deschizătoare de drumuri pentru o nouă colecție, ”Pentru […]
Tags: Adina Uzunu, Aproape ghicitori sau neștiutele întâmplări de lângă noi, Colectia Pentru mari si mici Editura Sonia, Editura Sonia, Editura Sonia Colectia Buzunar cu povestiri, Grupul Editorial frACTalia, Iulia Militaru, Oana Ispir, Radu Ioan Podocea