Varza templierilor

Într-una din zilele precedente, având drum prin eterna piaţă Obor, am fost luat de miros şi purtat lângă piaţa nouă, unde nişte tanti şi neni de prin Satu Mare pregăteau la foc de lemne în nişte sobe metalice, sarmale şi fasole de-ţi seca gura de poftă. Am cugetat un strop, apoi am decis că merit şi eu ceva similar, dar mult mai savuros şi mai bun, că doar e făcut de mine, he-he! Prin urmare, după vreo oră şi ceva de târguit, am ajuns acasă, am cercetat arhivele culinare ale părintelui Catodiu, prefaţate de popa Potenţiu too-ocmai în vremea domnitorului Basarab Descălecătorul, şi am băgat maxim pe sonorizare sonorizare o trupă reintrată recent în topul preferinţelor, Gotthard, pe numele ei elveţian. Apoi am pus cele două verze murate la desărare şi dezacrire.

Oala de Corund am scos-o din hibernare şi am umplut-o cu apă fiartă, apoi am trecut în revistă ingredientele: piper, ardei iute, boia dulce, busuioc, cimbru, usturoi (vreo două căpăţâni româneşti), un kil de roşii neaoşe, două palme de scăricică, o palmă boierească de şuncă ţărănească, un borcan de pastă de tomate, două legături de mărar şi şapte degete inginereşti de coastă afumată, da’ de-aia doldora de cărniţă fragedă şi degrabă topitoare în gură.

După ce-am scurs varza şi am renunţat la foile superioare şi cotoare, am tăiat-o în jumate, am tocat-o fâşii mărunte, apoi am mai dat o dată, de două ori cu cuţitul, transversal peste fâşii. Rezultatul celor două verze tocate măiastru l-am pus într-o oală de ciorbă de 8 kile şi am turnat peste el o jumătate de cană de ceai de ulei (ce mişto sună, he-he!), apoi trecut la frământat şi zdrobit manual dimpreună cu boiaua, piperul, busuiocul, juma’ de borcan de pastă de tomate, cimbrul, usturoiul şi mărarul tocate mărunt plus roşiile opărite şi văduvite de pieliţe.

După ce-am simţit că ingredientele respective s-au amalgamat corespunzător, am luat costiţa şi şunca tăiate bucăţele, le-am aruncat în oală şi iar le-am luat la frământat bine-bine cu mânuţa cea mai pricepută şi mai dibace. Deja începuseră să se împreuneze în mod fericit condimentele şi afumătura.

Am golit oala de Corund de apă şi am umplut-o cu amalgamul din oala de ciorbă, neuitând să arunc pe acolo şi bucăţelele de scăricică. Când s-a umplut, am pus deasupra felii de şunculiţă anume păstrate.

Vreme de trei ore focul molcom al cuptorului a lucrat asupra deosebitului preparat. De fapt, dacă sunteţi acordaţi cu nasul pe bucătărie, o să vă spună ea ea când e gata, pentru că va mirosi înnebunitor şi vor ieşi liliecii şi cucuvelele de prin podurile primăriilor.

Cât despre gust şi aromă ce să vă zic? Merge beton cu mămăliguţă şi ardei iute, fierbinte, aşa, dar merge şi a doua zi, rece, cu gust matur şi odor divin.

Acuma, la final de reţetă, tuturor cititorilor şi nu numai, celor pe care i-am văzut pe viu sau pe net sau, mai pe scurt, “la toată lumea, bre, oameni buni”, vă zic doar atât: să fiţi sănătoşi, fericiţi şi iubiţi perpetuu!

CRĂCIUN FERICIT!

Datorii: Adela, Gabriela Elena, Teo Negură, Cristian Dima, Pinguinul, Dana, Ela Roseni, Vania.

Tags: acasă, bucătărie, fun, reţete cu personalitate

Iaurt usturoiat, vinete simpliste, fasole urgentă şi „Aripioară sau picior” înăbuşite la tavă de lut, toate stropite cu vin “făcut de mână”

S-a scurs ceva vreme de la ultima haleală executată personal şi cu abnegaţie. Simţeam de ceva vreme ceva plutind prin aerul înconjurător şi, iată, neprevăzutul s-a produs (ştiu că titlul ajunge până la Ruse, da’ atâtea au fost, să dea boala!). Hai, destul cu palavra şi să dăm drumu’ la bobină! „Tătuţule, ai ceva de haleală? […]

Tags: acasă, bucătărie, fun, reţete cu personalitate