8

“Împlinirea” vine de la Editura Humanitas

Posted by Neliniştitu' on 29 October 2014 in Speşăl Ghestar |

Citez: “Scrise cu vervă, umor şi ironie adesea muşcătoare, cele 31 de povestiri cu final de-a dreptul neaşteptat care alcătuiesc volumul Împlinirea trasează harta unui tărâm rareori cartografiat, deşi circumscris lumii noastre, un fel de „curte a miracolelor“ unde-şi dau întâlnire personaje cu nume ciudate şi aer familiar. De la prima până la ultima, captivantele aventuri „la firul ierbii” istorisite în paginile cărţii recompun în miniaturi fermecător colorate scene şi tablouri ale vieţii noastre de zi cu zi, reinterpretându-le în cheie parodică şi stârnindu-ne fie un hohot de râs, fie un zâmbet amar în colţul buzelor”.

Cam asta zice Editura Humanitas despre ultima mea apariție literară, inspirat numită de subsemnatul “Împlinirea”.

Dacă vă luați după umila mea părere, dar și după cea a onorabililor editori (“Dom’ne, povestirile din cartea asta ar trebui să apară în manualele de literatură, pentru că ai condei, ce mai!), cartea e pe cât de inedită, pe atât de făinuță. Eu, unul, abia aștept părerile voastre.

“Împlinirea” a apărut doar în format digital și poate fi descărcată de pe Libăria Humanitas, elefant.ro, Google Books, Google Play ori iTunes.

Îi mulțumesc din suflet doamnei Iustina Croitoru și echipei sale, mulțumesc Editurii Humanitas pentru că mi-au adus visul la voi.

Adrian Voicu - Implinirea - Humanitas

Tags: , , , , , ,

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.